Instituţia Prefectului, preocupată de soarta turiştilor din Straja şi Parâng

Valer Ungur, prefectul judeţului Hunedoara, a băgat în şedinţă de pregătire şefii instituţiilor cu atribuţii de intervenţie în domeniile schiabile din Straja şi Parâng. Cu acest prilej, au fost planificate două exerciţii de simulare, câte unul în fiecare zonă, în caz de incidente pe liniile de mijloace de transport pe cablu, exerciţii la care vor participa toate instituţiile cu responsabilităţi în domeniu.

 

Prefectul judeţului a mediat două întâlniri la primăriile municipiilor Petroşani şi Lupeni în scopul analizării modului de pregătire şi intervenţie pentru protecţia turiştilor din Zona Schiabilă Parâng şi din Stațiunea Straja.

 

Autorităţile în alertă

 

La întâlnirile iniţiate de prefectul Valer Ungur au participat reprezentanţii celor două autorităţi ale administraţiei publice locale amintite, precum şi conducătorii instituţiilor judeţene cu atribuţii în domeniu: inspectorul-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara, dr. Robert Iulian Vîţă, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Hunedoara, comisar-şef de politie dr. Liviu Gabriel Dumitru, inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara”, locotenent-colonel Viorel Cornel Demian, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodeanu, reprezentanţii operatorilor instalaţiilor de transport pe cablu din Parâng şi Straja, şefii posturilor de poliţie locală din Petroşani şi Lupeni, reprezentanţii firmelor responsabile cu deszăpezirea în cele două zone turistice şi reprezentanţii agenţilor economici care desfăşoară activităţi turistice în zone. Au fost dezbătute problemele din activitatea curentă, specifice pentru Domeniul Schiabil Parâng şi Staţiunea Straja şi s-au propus soluţii de colaborare şi cooperare pentru înlăturarea eventualelor disfuncţionalităţi. „Această acţiune este firească, întrucât ne preocupă permanent şi siguranţa turiştilor, în condiţiile specifice sezonului de iarnă, cu atât mai mult în perioadele de ninsori abundente şi avertizări de ger şi viscol”, a declarat Valer Ungur, prefectul judeţului Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × patru =

ACTUALITATE
VIDEO Cea mai frumoasă stradă din Hunedoara a „înflorit”         Armăsar în agonie abandonat pe marginea unei străzi din Orăștie         De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca         Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare         Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos