ÎNCEPE CAMPANIA ELECTORALĂ. Șansele principalilor competitori

Gata. S-a terminat cu perioada confuză de pregătire pentru asaltul politic asupra electoratului, listele de candidați sunt deja cunoscute și bine bătute în cuie, nu mai așteptăm surprize, ci suntem atenți, în următoarele 30 de zile, la ofertele partidelor politice.

 

În județul Hunedoara, principalele forțe politice care se vor bate pentru a câștiga votul cetățenilor sunt Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL), Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) și Partidul Mișcarea Populară (PMP). În fapt, aceasta este și ordinea de forță politică a partidelor intrate în competiția electorală, atât la nivel național, cât și la nivel local, în județul Hunedoara.

Despre pre-campanie am mai scris în analizele noastre de până acum, din Ziarul Hunedoreanului. O să facem doar un scurt rezumat al comportamentului politic hunedorean de dinainte de 10 noiembrie 2016 și o la fel de scurtă estimare a șanselor cu care intră în turul de final principalele partide politice cu organizații în județul Hunedoara.

 

PSD Hunedoara

 

În ordinea amintită mai sus, începem cu PSD Hunedoara. Comportamentul pre-electoral al social-democraților hunedoreni a fost decent și anunță o campanie la fel de prudentă în ieșiri publice, precum cea de la alegerile locale, când PSD Hunedoara a obținut o victorie zdrobitoare în fața adversarilor politici de la PNL Hunedoara. Strategia PSD Hunedoara la alegerile parlamentare din 11 decembrie menține ideea de suport electoral dinspre primării, cu atât mai mult cu cât social-democrații au control total asupra Consiliului Județean Hunedoara. O reușită importantă a PSD Hunedoara și la aceste alegeri este sprijinită și de creșterea din sondaje la nivel național, pe fondul ultimelor măsuri cu impact asupra populației luate în parlament în formula PSD-ALDE – formulă care ar fi dorită și pentru viitoarea majoritate parlamentară. Scor estimat: 35-37 la sută.

 

PNL Hunedoara

 

PNL Hunedoara pare să meargă tot pe stilul de campanie abordat la alegerile locale din luna iunie, numai că, spre deosebire de PSD, căruia i-a priit, peneliștii au pierdut alegerile cu strategia lor.

Comportamentul pre-electoral a fosta gresiv și dezlânat.

Principalul element care pune PNL Hunedoara din nou într-o situație dificilă, copiat la indigo după situația din iunie, este lipsa de unitate. Pentru că, în ciuda unor declarații relativ optimiste, peneliștii hunedoreni abordează campania diferențiat, pe grupuri interne ce par să tragă la căruțe diferite. În fapt, starea de criză și destrămare internă nu a fost rezolvată, ba chiar a fost accentuată prin impunerea unui președinte interimar, Florin Roman, importat din Alba, un interimar agresiv, care nu a făcut niciun bine organizației hunedorene a PNL. Oricum, menținerea lui Florin Roman în fruntea PNL Hunedoara inclusiv în perioada campaniei electorale este hilară, în condițiile în care omul va fi ocupat cu campania sa din județul vecin.

În plus, promovarea lui Dorin Gligor pe fruntaș de listă, personaj care o fi având ale lui puse deoparte, dar în niciun caz o imagine bună și priză la electorat, mai taie o felie de voturi care ar fi mers către PNL. Una peste alta, scor estimat: 19-21 la sută.

 

ALDE Hunedoara

 

Cum spuneam și într-o recentă analiză, ALDE Hunedoara intră în campania electorală pentru alegerile parlamentare din poziție foarte bună, de surpriză a alegerilor din luna decembrie. Comportamentul pre-electoral a fost decent și constructiv.

Reformată din temelii și consolidată cu achiziții puternice, organizația hunedoreană a ALDE pare să-și fi pregătit cu mare atenție strategia electorală. Organizația condusă de experimentatul politician liberal Mircea Moloț are șanse mari să capteze, în afară de propriul electorat deja fidelizat, o bucată serioasă din tortul la care visează PNL, dar și felii bune din mai toata zona dreptei, zonă dezamăgită de mai toate celelalte oferte. În plus, ALDE Hunedoara vine cu candidați care nu au mai fost în Parlament și fără probleme de imagine care să fie taxate de adversari, dar și cu o susținere foarte puternică de la centru – inclusiv liderul național Călin Popescu Tăriceanu a venit în județ pentru a susține echipa de aici. Scor estimat: 13-15 la sută.

 

PMP Hunedoara

 

Organizația hunedoreană a PMP, condusă de senatorul Haralambie Vochițoiu, a avut un comportament electoral decent, cu mici puseuri de agresivitate, temperate, însă, de lider. Practic, jocul de campanie al PMP apare centrat pe noul lider venit din UNPR, Vochițoiu. Problemele de imagine nu sunt ușor de rezolvat, în condițiile în care tabăra de stânga uneperistă și cea de dreapta populară alui Băsescu nu pot fi împăcate peste noapte, după un război aproape sinistru între ele.

Nici soluția “sindicalistă”, cu Petre Nica în vârf de listă nu pare a fi o alegere strategică bună. Colac peste pupăză, liderul național Traian Băsescu pare în cea mai adâncă pană de inspiratie, în ultima vreme, declarațiile sale șubrezind imaginea propriului partid. Scor estimat: 2-4 la sută.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Gratuitate la bazinul de înot pentru familia lui Avram Iancu         Portret. Diana Beța – 10 curat la Evaluarea Națională!         Eleva de Nota 10 de la „Decebal”         Salvamont reface traseele din Retezat înaintea începerii sezonului turistic         Restricții pe autostrăzile A1 și A6 până în luna septembrie         Turiștii care vizitează Cetatea Devei au la dispoziție două sisteme de ghidare         Primăria a eliberat, astăzi, autorizația pentru instalația de desprăfuire de la ArcelorMittal         Accident cumplit de muncă în Deva         Amfiteatrul cu 5.000 de locuri, ridicat pe ruinele arenei din Ulpia Traiana Sarmizegetusa         Medalie de aur pentru muzeu, la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”         Controversele nodului rutier de pe Autostrada Deva – Orăștie, după accidentul soldat cu patru morți         Poliția Locală din Deva a demarat o campanie împotriva celor care împrăștie gunoaiele din tomberoane         Ce soartă are drumul spre Râușor, devastat de viituri         A înfipt cuțitul în soțul ei după un conflict domestic         Rezultatele la Evaluarea Națională         Bazin de înot construit în Petrila         Ursici, satul din Munții Orăștiei unde oamenii trăiesc ca în vremea dacilor         ZILELE CREDINȚEI ȘI CULTURII LA DEVA, ediția a V-a, 25-29 iunie 2018         Drumuri stricate de camioanele încărcate cu lemne         Arte marțiale pe Cetatea Devei