ÎN CAZUL DE LA ŞOIMUŞ. Prefectul Fabius Kiszely îndreaptă o aberaţie a drumarilor de la DRDP Timişoara

Instituţia Prefectului Hunedoara a intervenit în cazul alunecărilor de teren de la Şoimuş şi a cerut drumarilor să ia în calcul o expropriere de urgenţă, înainte de a pune în pericol viaţa şi proprietăţile familiei Ursu. Directorul general DRDP Timişoara, care s-a opus exproprierii, admite acum că exproprierea parţială a fost o greşeală.

 

Prefectul Fabius Kiszely i-a băgat în şedinţă pe toţi cei implicaţi în alunecarea de teren din Șoimuș, de pe sectorul Autostrăzii Lugoj-Deva, lotul 4, alunecare ce pune în pericol viaţa şi proprietăţile familiei Ursu. La şedinţă au participat: Horaţiu Simion, director general DRDP Timișoara, Viorel Demean, inspector șef Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, Daniel Tomozei, reprezentant Asocierea Tehnostrade SRL, Alin Fârlea, DRDP Timișoara – U.I.P., Fănel Cândroi, AECOM – Consultanță și Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș.

 

O expropriere anapoda

Alunecarea de teren pune în pericol proprietatea privată situată la baza versantului, în afara culoarului expropriat. Proprietatea este formată din aproximativ 0,545 mp teren, două anexe gospodăreşti (52mp şi 32mp) în care locuiesc familia Ursu şi cele cinci animale pe care le deţin cei doi soţi. Este vorba de o proprietate care nu a fost expropriată în întregime pentru că DRDP Timişoara a atacat cu apel soluţia Tribunalului Hunedoara şi a primit câştig de cauză la Curtea de Apel. Iată soluţia instanţei pe scurt: „Admite apelurile declarate de Ministerul Public şi de pârâtul Statul Român prin CNADNR, prin DRDP Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 2993/2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara. Schimbă în parte sentinţa atacată, în ce priveşte cuantumul despăgubirilor şi exproprierea lotului nr. 2 şi în consecinţă: Stabileşte cuantumul despăgubirilor la suma de 142.780 lei, pentru terenul şi construcţiile expropriate, ce compun lotul 1 şi obligă pârâtul să-i plătească reclamantei aceste despăgubiri. Înlătură dispoziţiile referitoare la exproprierea lotului nr. 2, în suprafaţă de 545 mp, având categoria de folosinţă curţi-construcţii”, scriu magistraţii Curţii. Contestaţia drumarilor s-a dovedit neinspirată. Restul de proprietate neexpropriat a rămas captivă, ca într-un cleşte, între cele două artere rutiere, ceea ce face viaţa familiei Ursu un coşmar. De altfel, drumarii admit acum şi ei că se impune o expropriere totală şi de urgenţă.

Drumarii, puşi să îndrepte lucrurile

„Prefectul judeţului, Fabius Tiberiu Kiszely, a solicitat constructorului autostrăzii şi inginerului F.I.D.I.C. să ia toate măsurile tehnice necesare pentru a nu pune în pericol viaţa familiei Ursu şi a proprietăţii acesteia dar, în acelaşi timp, să asigure siguranţa traficul rutier pe DN 76, pe tronsonul aflat în apropierea alunecării de teren. În acelaşi timp, prefectul a solicitat şi o evaluare tehnică privind impactul pe care lucrările executate sau care urmează să fie executate îl au asupra proprietăţii în cauză în aşa fel încât să se justifice exproprierea integrală a imobilului. Directorul general al DRDP Timișoara a precizat că şi din punct de vedere al exploatării ar fi necesară exproprierea familiei Ursu Prefectul judeţului consideră că în cazul nedorit în care alunecarea de teren înaintează spre proprietatea familiei Ursu, se impune evacuarea de urgenţă a acestora, a animalelor şi a celorlalte bunuri”, informează Instituţia Prefectului Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − doi =

ACTUALITATE
Eugen Evu va fi înmormântat miercuri. Primăria va acorda un sprijin financiar familiei poetului         Ziua Porților Deschise la Tribunalul Hunedoara         Au încercat să înșele o pensionară cu 10.000 de lei         Sarmizegetusa Regia ar putea fi deschisă mai devreme         Circulația rutieră închisă pe Transalpina         Ministerul Dezvoltării va asigura finanțarea pentru cinci proiecte de infrastructură în Hunedoara         ÎNGRIJORARE PE PIAȚA MUNCII. Ce companii din județ anunță concedieri         Sindicaliștii de la BNS au pichetat Prefectura Hunedoara         S-au răsturnat cu mașina în Strei         Mașină condusă de un minor         Băut și fără permis auto, la volan         Cristian Litera a fost condamnat pentru amenințare și violențe         Restricții pe Drumul Național 76 Deva – Brad. Au loc lucrări la Autostrada A1         Mesajul dur al lui Train Berbeceanu, la patru ani de la arestarea sa         Lecție de viață. Povestea Roxanei Irimia, tânăra pictoriță fără mâini         Despre fericire și nu numai…         Petrecere de Haloween la bibliotecă         Accident rutier grav pe șoseaua Petrila – Jieț         Vagonul unui marfar a fost distrus într-un incendiu, la Simeria Triaj         Achitări în dosarul DIICOT al oamenilor de afaceri din Geoagiu, după un deceniu de anchetă și procese