8.7 C
Deva
joi, martie 28, 2024

ÎN CAZUL APA PROD, Liberalii se sfâşie între ei frăţeşte

Corpul de control al Consiliului Judeţean şi-a finalizat cercetarea privind incidentul din ziua Bunei Vestiri (25 martie 2016), când  11 localităţi din judeţ au rămas fără apă timp jumătate de zi. De fapt, concluziile au apărut public miercuri 13 aprilie 2016, după ce zăcuseră mai bine de o săptămână pe masa preşedintelui Adrian David. Comunicatul este extrem de evaziv în legătură cu vinovăţiile, deşi, în 6 martie, cu o zi înainte de redactarea raportului, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara era mult mai tranşant şi direct în ante-pronunţarea sa

 

De la prima ieşire publică a preşedintelui Adrian David, subiectul „decapitărilor” de la Apa Prod este discutat frenetic. Aproape orice târgoveţ, cât de cât interesat de politică, a auzit numele celor care urmează să fie maziliţi. Primele „dezvăluirii” au fost făcute în 6 aprilie de Adrian David la emisiunea „Punctul de vedere”, moderată de Mircea Mihuleţ, la Hunedoara TV. David a vorbit atunci despre vinovaţi şi sancţiuni. Urma să fie o conferinţă de presă a doua zi. N-a mai fost, pentru că liberalii intraseră în febra excluderilor din PNL. Timp de o săptămână, informaţiile au fost lăsate să se scurgă într-o manieră foarte parşivă, ca o favoare făcută gazetarilor. Cei care au întrebat au aflat numele victimelor neoficial, cu rugămintea de a fi discreţi, motiv pentru care acum sunt siliţi să tacă şi să stea cu ochii pe comunicatele oficiale, ca să poată spune public ceea ce ştiu de o săptămână. Faţă de acest subiect, noi am evitat confidenţele liderilor PNL, tocmai pentru a nu fi obligaţi la tăcere. Dar iată, mai întâi, informaţiile oficiale transmise miercuri, 13 aprilie 2016 de preşedintele Consiliului Judeţean, care semnează – contrar uzanţelor – în nume propriu cu comunicat al Biroului de Presă.

Cauzele care au provocat sistarea apei

 „Corpul de Control al Consiliului Judeţean Hunedoara a finalizat verificarea etapelor în derulare a contractului de lucrări HD-CL3, verificarea efectuării testelor la terminare, efectuarea probelor de presiune şi de rezistenţă pe cele trei tronsoane reabilitate pentru a clarifica cauzele incidentului produs în 24 – 25.03.2016 când turbiditatea apei a depăşit limitele normale pe conducta magistrală Sântămăria – Orlea – Deva. Contractul de lucrări HD-CL3 „Reabilitarea sistemelor de tratare şi transport pentru alimentarea cu apă a localităţilor Haţeg, Călan, Simeria şi Deva” prevede ca după terminarea execuţiei lucrărilor şi efectuarea probelor de presiune şi de rezistenţă pe cele trei tronsoane reabilitate, să fie efectuată procedura premergătoare punerii în funcţiune, respectiv spălarea şi dezinfectarea celor trei tronsoane. În urma investigaţiilor, Corpul de Control a constatat că pe anumite porţiuni de conductă au rămas, din timpul execuţiei lucrărilor, sedimente consolidate pe interiorul conductei, care nu au putut fi înlăturate în timpul manevrelor de spălare şi dezinfecţie efectuate până în data de 24.03.2016. Conducta de aducţiune nou executată îndeplineşte toate condiţiile legale şi contractuale, inclusiv condiţiile de siguranţă igienico-sanitară. La momentul incidentului din 24.03.2016 apa potabilă era transportată în paralel atât pe conducta nou construită, cât şi pe conducta veche pentru efectuarea procedurilor de testare a noii conducte. Prin urmare, turbiditatea apei putea fi generată de mai multe cauze; sedimentări consolidate pe pereţii interiori ai conductei noi; infiltraţii în zonele deteriorate ale conductei vechi”, se arată în comunicatul semnat de Adrian David

Vinovaţii şi culpele lor

 „Dat fiind faptul că lucrarea nu a fost încă recepţionată, antreprenorul lucrării va suporta cheltuielile generate de pierderile tehnologice. Angajaţii S.C. Apa Prod S.A. Deva responsabili direct şi indirect de producerea acestui incident, dar şi pentru comunicarea defectuoasă a acestuia, vor suporta sancţiunile aferente fişei postului şi a contractului  de muncă. Sancţiunile vor fi instituite în regim de urgenţă de către Consiliul de Administraţie al SC Apaprod SA Deva şi sunt obligatorii, în primul rând pentru a preveni în viitor astfel de incidente. Ulterior acestea vor fi comunicate publicului”, mai zice comunicatul.

 Scuzele preşedintelui David
„Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara în perioada 2014-2020” este un proiect derulat prin Programul de finanţare Europeană POS Mediu, ce prevede investiţii de 104.058.237 euro în sistemul de apă al judeţului Hunedoara. Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara regretă sincer disconfortul produs hunedorenilor de incidentul din 25 Martie 2016”, se arată în comunicat.

Un pic de ante-pronunţare, puţină diplomaţie

 La emisiunea colegului Mircea Mihuleţ, din 6 aprilie, Adrian David avea o părere precisă despre ceea ce s-a întâmplat cu apa de Buna Vestire. „Este finalizată (ancheta, n.red.), mâine dimineaţă o să primesc raportul… Pot să vă spun în premieră concluziile mele – n-o să fie modificat substanţial, doar se redactează un raport”, spunea David. Cât despre sancţiuni ele urmau să fie „de la tăiere de salariu, până la destituire din funcţie. Şi sunt convins că cei responsabil tehnic vor plăti cu funcţia, aşa cum am promis. Nu rămâne un asemenea moment nepedepsit”, mai zicea preşedintele Consiliului Judeţean, care a precizat că directorul general Victor Arion ar trebui felicitat pentru măsura de a opri furnizarea apei în timp util. (Deşi tot Arion a luat şi decizia de a da drumul la apă pe conductă înainte să fie obligat să o oprească…)

Executări paritare

 Între 6 şi 13 aprilie 2016, subiectul a ars la foc mocnit în oala sub presiune a politicii. Primul nume care a apărut pe lista maziliţilor a fost a lui Vasilică Potecă, director adjunct şi liberal din vechiul PNL. Ulterior a intrat pe ţeavă şi Cătălin Strinu, responsabil cu calitatea apei, liberal din aripa PDL. Ce s-a întâmplat în culisele PNL timp de o săptămână, nu putem decât să ne imaginăm. Iniţial, preşedintele Adrian David era foarte pornit să prezinte vinovaţii cu nume şi prenume. Apoi, s-a mai muiat. În locul unei comunicări directe, a dat un comunicat de presă evaziv şi diplomatic, lăsând tot greul pe seama Consiliului de Administraţie al SC Apa Prod SA, în condiţiile în care orice ageamiu ştie că o astfel de decizie se ia politic.

Cei mici fac treaba murdară

 E adevărat că şi membrii CA sunt puşi acolo tot pe baza carnetului de partid. Iată componenţa CA al Apa Prod: Nicolae POPOVICIU (PNL Călan) – preşedinte; Victor ARION (PNL Hunedoara – judeţ) – membru executiv; Puiu BADEA (PSD Haţeg) – membru; Alexandru STURZA (PNL Deva) – membru; Simion MARIŞ (PSD Geoagiu – trecut la UNPR) – membru. Greu de crezut că politicieni de talia celor numiţi în CA la Apa Prod pot schimba directori de capul lor. Totuşi, directorii sunt pe funcţii mult mai înalte şi mai bine plătite decât cei care fac figuraţie (plătită, ce-i drept) într-un consiliu de administraţie. Greu de explicat lipsa de bărbăţie a şefilor PNL care îşi mazilesc proprii oameni cu mâna unor politicieni mărunţi. Se ascund în spatele unor proceduri, adevărat, legale, dar care n-au contat niciodată cu adevărat. Şi tot de neînţeles e faptul că organizaţia judeţeană PNL Hunedoara a intrat în faza de canibalizare, se mănâncă între ei pe rupte.

 

Știri Similare

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/