HUNEDOARA POLITICIENILOR DE CAFENEA. Oamenii lui Geoană au coborât discursul politic la nivel de bârfă

Preşedintele PSRO Hunedoara, Răzvan Mareş, s-a lansat în dezvăluiri „bombă” din culisele vecinilor de la ALDE. Marian Munteanu fost co-preşedinte ALDE Hunedoara a girat cu tăcerea sa bârfele lansate de Mareş, dar nici unnul dintre cei vizaţi de zvonistică nu a confirmat scenariul.

 

Aflat la prima sa conferinţă de presă ca vicepreşedinte PSRO Hunedoara, Marian Munteanu a vorbit despre debarcarea sa de la conducerea ALDE, susţinând că a fost lucrat de actualii co-preşedinţi de la judeţ – Nelu Ardelean şi Marius Sanfirişcă. „I-am deranjat pentru că eu nu puteam fi manipulat. Domnul Ardelean a vrut să candideze la Primăria Deva, după care s-a răzgândit şi a vrut primul pe lista de la Consiliul Judeţean. Or, listele de candidaturi aveau nevoie de semnătura mea. La un singur telefon, conducerea ALDE de la Bucureşti a decis să mă schimbe”, a declarat Marian Muntean.

Din culisele politici cu ALDE Mareş

Răzvan Mareş, preşedintele PSRO Hunedoara, a preluat iniţiativa, cu dezvăluiri „senzaţionale” din culisele celor de la ALDE. „Marian Muntean a fost sacrificat, a fost ţapul ispăşitor. La momentul creării ALDE au fost două grupuri care au vrut să conducă organizaţia: unul reprezentat de Florin Oancea, altul de Mircea Moloț. Florin i-a spus lui  Tăriceanu că poate să aducă şapte primari care vin de a doua zi cu adeziuni. Discuţia asta a fost în luna noiembrie. După o săptămâna Tăriceanu a avut o discuţie cu „consultantul” (Mircea Ioan Moloţ, n.reed.) care a spus că vine cu 24 – 27 de primari. Li s-a dat termene până în decembrie, n-au venit cu primarii, nici în ianuarie, nici în februarie, aşa că vina a fost aruncată pe Marian Muntean, care a fost schimbat”, a declarat Răzvan Mareș.

Aflat în dreapta „scenaristului” Mareş, Marian Munteanu a spus că: „A cântărit foarte mult şi cuvântul lui (al lui Moloţ, n.red.)”

„Tăriceanu nu-i un astupuş de pipă”

„Răzvan Mareş vorbeşte de parcă a fost acolo, cu Tăriceanu la masă, cu Oancea la masă, cu Moloţ la masă…  Vedeţi cu câtă exactitate spune de Oancea că a venit cu şapte primari, că şi „consultantul” Moloţ a venit cu 27 de primari… Dacă ar fi fost aşa, Marian Muntean nu era acum la ei. Ce să înţeleg? E supărat Munteanu că nu am venit cu 27 de primari ca să rămână el preşedinte la ALDE şi aşa a ajuns să fie doar vicepreşedinte la PSRO? Când am aflat de schimbarea lui Marian Munteanu i-am spus că nu mi se pare normal cum au procedat cu el, indiferent cine este preşedintele care a luat o astfel de decizie. Şi Tăricianu nu-i chiar un astupuş de pipă… este o personalitate. Nu am avut nici un amestec în schimbarea lui Marian Munteanu”, a spus Moloţ.

O mai „fură” odată Mareş de la Munteanu? 

Nici Florin Oancea, celălalt „combinagiu” din dezvăluirile OTV-iste nu confirmă povestea lui Răzvan Mareş.  „Am avut o discuţie cu domnul Tăriceanu în această săptămână, dar înainte – nu. Şi nu vă ascund că în perioada următoare voi avea discuţii cu foştii mei colegi liberali şi e posibil ca ei să vine la ALDE”, a declarat Florin Oancea.

Ca o ironie a sorţii, Răzvan Mareş şi Marian Munteanu sunt din nou braţ la braţ, după ce se despărţiseră destul de zgomotos atunci când Munteanu i-a suflat lui Mareş şefia PPDD peste noapte. Era prin 2012, când s-au organizat alegeri interne la popularii lui Dan Diaconescu. Răzvan Mareş a plecat la culcare convins că este preşedintele partidului şi s-a trezit dimineaţă cu Marian Munteanu declarat câştigător. Înţelegeţi acum de ce i se potriveşte lui Mareş atât de bine partidul lui Mircea Geoană?

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × doi =

ACTUALITATE
Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării