10.7 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

Fără sesizarea organelor de anchetă. Membrii CA şi AGA de la CEH devin complicii unei posibile ilegalităţi

Procurorii ar trebui să se autosesiseze în privinţa contractului semnat de conducerea Complexului Energetic Hunedoara cu partea chineză pentru retehnologizarea termocentralei Mintia. În plus, dacă nu iau atitudine, reprezentanţii Consiliului de Administraţie al CEH şi cei din AGA pot deveni complici ai unei ilegalităţi.

mintiaAceasta este părerea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint, care a şi luat atitudine în ceea ce priveşte posibilele nereguli din acest contract încheiat, mai presus de toate, fără o licitaţie prealabilă! „Cred că ar fi oprtună sesizarea organelor de cercetare, dare xistă şia utosesizarea. În foarte multe cazuri, Parchetul s-a autosesizat, dar acum văd că nu se mai întâmplă nimic”, ne-a declarat Tiberiu Balint. În plus, acesta subliniază că, dacă vorbim despre sesizarea organelor de anchetă, cei din CA şi AGA de la Complexul Energetic Hunedoara ar trebui, în primul rând, să ia atitudine. „Contractul s-a încheiat înainte de a fi supus atenţiei lor. Ar trebui să aibă mare grijă la ce avizează, altfel devin complici”, a explicat vicepreşedintele CJ Hunedoara.

Problema a fost generată de faptul că oficialii CEH s-au grăbit să semneze un contract în valoare de 270 de milioane de euro fără compararea preţurilor de pe piaţă şi fără o licitaţie prealabilă, aşa cum cere Legea achiziţiilor. Banii sutn destinaţi modernizării unor grupuri energetice de Termocentrala Mintia, care – spun cunoscătorii în domeniu – nu funcţionează nici astăzi la capacitate cu grupurile pe care le are. Nu cu mult timp în urmă, Balint atrăgea atenţia că aceşti bani pentru investiţii sunt practic un credit care trebuie rambursat, ceea ce pentru CEH reprezintă o povară de circa 20 de milioane de dolari pe an. Iar vicepreşedintele CJ Hunedoara spune că mai rămâne, oricum, o problemă extrem de importantă: cea a preţului huilei, care nu este nici acum rezolvată. „Problema preţului cărbunelui nu este rezolvată. Problema se rezolvă prin tehnologizarea minelor, nu prin adăugarea unor grupuri pe care unele le taie de la Mintia şi le dau la fier vechi şi pe altele vor să le pună la loc”, a conchis Tiberiu Balint.

Ponta a fost din nou în China pentru contractul cu chinezii

La începutul lunii septembrie, Guvernul a anunţat că a fost încheiat contractul pentru modernizarea Grupului 4 şi realizarea instalaţiilor de desulfurare de la grupurile 3 şi 4 de la Termocentrala Mintia, investitorii fiind chinezii de la compania China National Electric Engineering Construction Corporation. Contractul a fost perfectat cu prilejul vizitei în China a premierul Victor Ponta, dar cu semnarea contarctului a fost însărcinat directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Aurel Niculescu, şi preşedintele Consiliului Naţional de Administraţie China National Electric Engineering Corporation, Xin Chunsheng. Oficialii CEH au precizat că de realizarea investițiilor depinde vitiorul Termocentralei Mintia, care a depășit termenele de conformare la condițiile de mediu impuse de Uniunea Europeană.  Conducerea CEH speră ca lucrările efective pentru modernizare să înceapă până la finele anului curent.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/