DUPĂ BOICOTATUL PNL. Primarul Hunedoarei vrea să-i facă pe liberali de mândră minune cu spectatori

Ultima „ordinară” a aleşilor locali din municipiul Hunedoara a învrăjbit mai aspru disputele dintre PNL şi PSD. Consilierii liberali au părăsit sala, blocând toate proiectele care cereau votul unei majorităţi calificate. Primarul Dan Bobouţanu îi acuză că sunt pe post de frână în dezvoltarea oraşului

 

Luni, 3 octombrie 2016, primarul municipiului Hunedoara a organizat o conferinţă de presă în care a prezentat principalele investiţii aflate în curs de finanţare, precum şi faptul că o parte din proiecte au ajuns la ananghie din cauza unor jocuri politicianiste comise de Viorel Arion şi colegii săi, consilieri locali ai PNL. Declaraţiile primarului Dan Bobouţanu vin ca urmare a şedinţei Consiliului Local din 30 septembrie, când aleşii liberali au părăsit sala, lăsând în aer o serie de proiecte.

 

Liberalii supăraţi pe… proiectele lui Arion

 

Liberalii au ieşit în toiul dezbaterii, nemulţumiţi că nu vor fi renovate toate căminele culturale. Imediat după boicotul liberalilor, Primăria Hunedoara a reacţionat cu un comunicat de presă. „Astfel, mai multe proiecte de hotărâri de pe ordinea de zi nu au putut fi adoptate din cauza consilierilor locali ai PNL, care au părăsit sala la scurt timp după începerea şedinţei, motivând că nu sunt de acord cu modernizările căminelor culturale din satele Peștișu Mare și Groș. Asta, în condiţiile în care documentaţiile au fost întocmite încă de pe vremea vechii administraţii conduse de către actualul consilier local PNL, Viorel Arion. Multe dintre proiectele de hotărâri de pe ordinea de zi puteau fi adoptate doar dacă erau votate de către două treimi dintre consilieri. În lipsa celor şase consilieri locali ai PNL, aceste hotărâri nu au putut fi votate”, se arată în comunicatul de presă transmis de Primăria Hunedoara. „Proiecte importante pentru comunitate, precum alimentarea cu apă a cetăţenilor din Peștișu Mare, reabilitarea unor cămine culturale ori închirierea unor spaţii care ar putea să aducă venituri la bugetul local, nu au putut astfel să fie adoptate. Consilierii locali ai PNL se pare că au uitat că se află în slujba cetăţenilor municipiului Hunedoara, că au fost aleşi de aceştia şi pun interesul politic în faţa interesului public“, spune Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

 

Şedinţe cu public, ca la circ

 

Luni, 3 octombrie, primarul Dan Bobouţanu a revenit public, anunţând că „chiulangii” vor fi arşi la buzunar şi nu vor primii indemnizaţia de şedinţă. „Voi face şedinţa ordinară în amfiteatrul Facultăţii de Inginerie din Hunedoara. Îi voi invita pe toţi cei care doresc să asiste la această şedinţă să vadă argumentele care pledează în favoarea sau defavoarea unui proiect de hotărâre a consiliului local. Nu vreau să-mi bat joc de această funcţie. Sunt ales doar pe patru ani, nu pe viaţă. Trec efemer prin acest post – patru ani şi atât. Nu pot bloca dezvoltarea oraşului doar pentru că mi se năzare mie”, a declarat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “DUPĂ BOICOTATUL PNL. Primarul Hunedoarei vrea să-i facă pe liberali de mândră minune cu spectatori

  1. Torpilă

    Promit că la anul cînd voi ieși la pensie din Spania am sa fiu prezent la toate sedințele publice ale primariei si am să fiu pro s-au contra la toate hotătîrile primăriei fie psd, pnl pmp, si cine o mai fi pe acolo Zona de intrare in Hd arată ca dupa cutremur si vouă vă arde de castel!Adeu din Bcn! Apropo sunt de 15 ani la Barcelona si am mai învațat cîte ceva din democrație Nu totul este perfect dar aici parcă se mișca lucrurile mult mai bine In orșul unde locuiesc eu la 8km de Bcn la ședintele primariei sunt invitați si cetățeni pentru a-si da cu parerea asupra bugetului si cheltuielilor Dacă du credeți intrti pe net si vedeti cum funcționează o primarie in Spania!

    Răspuns

Lasă un răspuns la Torpilă Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Tărâmul dinozaurilor, recreat din LEGO în Geoparc         Programul Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara în perioada 15-17 august         Spargere în Valea Jiului. Hoții au fost prinși de jandarmi cu prada asupra lor         Mircia Muntean a fost adus la Penitenciarul Bârcea Mare         Programe de formare profesională pentru șomerii din Hunedoara         Șantierul celei mai mari investiții private din județ: uzina de mașini de spălat Bosch         NU RENUNŢĂ Protocol de mediu pentru amenajarea hidrotehnică de pe Jiu         Motociclist rănit grav în Teliuc         NEMULŢUMIŢI DE SENTINŢE. Inculpaţii din dosarul grupului infracţional coordonat de Simota au contestat pedepsele         Comunicat de presă Carmen Hărău, senator PNL         Protest la Termocentrala Mintia         Campionatul mondial de futsal al polițiștilor are loc în Hunedoara         Ce s-a ales de drumul spre Poiana Pelegii, închis de la începutul anului         Ministrul pentru Diaspora „asista cu profundă tristețe la violențele din Capitală”, în timp ce petrecea la Zilele Bradului         Proiect guvernamental. Minele din Valea Jiului, sugrumate de datoriile CEH!         DEZVĂLUIRI. Deputat hunedorean: În mineritul Văii Jiului s-a produs un jaf incredibil         INTENŢIE Memorandum pentru menţinerea în funcţiune a minelor Lupeni şi Lonea         Cabinet parlamentar al senatorului PNL Carmen Hărău, inaugurat la Lupeni         Ioan de Hunedoara va fi comemorat la Hunedoara         NEGOCIERI. Sindicatele cer prelungirea Contractului Colectiv de Muncă al minerilor şi energeticienilor