Dreptatea și dubla măsură. Scheleții din dulapul lui Cioloș

Senatorul ALDE Varujan Vosganian a făcut zilele acestea câteva comentarii despre dezvăluirile lui Sebastian Ghiță și despre modul în care, în unele situații, justiția este folosită ca armă politică

Senatorul Varujan Vosganian spune că documentul prezentat de Sebastian Ghiță, și anume scrisoarea prin care, în august 2008, ministrul Agriculturii, Dacian Cioloș, îi mulțumește pentru susținerea, prin acordarea unui discount, a industriei de îngrășăminte chimice, arătând efectele sale benefice pentru agricultura românească, este real.
„În baza lui și pornind de la aceeași argumentație, în ședința de Guvern din 3 septembrie 2008, Dacian Cioloș, ministrul Agriculturii, a solicitat prelungirea acordării discountului pentru încă o perioadă de șase luni. Propunerea a fost aprobată de Guvern.
Consider că, în condițiile date (prețul internațional al petrolului și al gazelor naturale au fost cele mai mari din întreaga perioadă postbelică) atât eu, ca ministru al Economiei și susținător al industriei românești, cât și Dacian Cioloș, ministru al Agriculturii, în susținerea fermierilor români, am procedat corect.
Este, totuși ciudat faptul că, deși Secretariatul General al Guvernului a pus la dispoziția DIICOT această scrisoare și stenograma ședinței de Guvern din 3 septembrie 2008, referatele procurorilor nu fac nicio mențiune cu privire la ele, punând în responsabilitatea mea prelungirea cu încă șase luni a discountului. Nu este singurul neadevăr și nici singura omisiune din referatele DIICOT. În timp ce împotriva mea s-au pornit două solicitări de cercetare penală (cea de-a doua ilegală, deoarece nu făcea decât să o repete copy paste pe prima), numele lui Dacian Cioloș nu a fost niciodată pomenit și nu a fost chemat nici măcar ca martor.
Faptul că, deși am făcut amândoi exact același lucru, utilizând aceleași argumente și cu aceleași consecințe pentru economia românească, eu îngroș, în mod nedrept, rândurile penalilor neamului, în timp ce Dacian Cioloș e socotit printre mântuitorii neamului, arată, fără putință de tăgadă, o dublă măsură și faptul că, în unele situații și împotriva unor oameni politici, justiția este folosită ca o armă politică”, a declarat senatorul ALDE Varujan Vosganian.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 − șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Cine a câștigat licitația pentru restaurarea Castelului Corvinilor         Superlativele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara         CONCURS DE INCOMPETENŢE. La eşecuri, şefii Consiliului Judeţean dau vina pe subalterni         ÎN SLUJBA VIEŢII, ÎN AJUTORUL OAMENILOR. Cinci ani de funcţionare a Centrului pentru Situaţii de Urgenţă fără nicio secundă de întrerupere         Zimbrii dau târcoale satelor din Țara Hațegului         Străinii atrași de frumusețea unei așezări din Ținutul Pădurenilor         Trimis în judecată pentru abuzarea fiicelor         Orașele hunedorene care se întrec pentru cele mai importante finanțări UE         Începe sesiunea de iarnă la Universitatea Petroșani         Drumurile naționale intră în reparații         SIFONARE DE PARALE CU SF-URI. Primăria Hunedoara a cumpărat studii duble pentru reabilitarea Centrului Istoric         Infractori adolescenți. Și-au urmărit victima până la bloc și i-au smuls poșeta de pe umăr         Se circulă în condiții de iarnă pe multe drumuri județene.         Beneficiarii de ajutor social pot lucra, ca zilieri, la firmele care au nevoie de forță de muncă sezonieră         Bărbat dispărut de peste trei săptămâni         Un incendiu a mistuit casa femeii care trăia în mijlocul unei păduri din Ţinutul Pădurenilor         Castelul Corvinilor a adus peste șase milioane de lei la bugetul local         Un autotren scăpat de sub control a blocat circulația pe calea ferată         Vremea rea anulează traseul din Petroșani pentru permisele de conducere         Șeful de la Permise Auto a fost agresat în plină stradă de o gașcă de tineri