DESPRE DONALD TRUMP. Vochițoiu: „Dacă nu era românul Gucifer, Donald Trump nu câștiga”

Miliardarul Donald Trump a câștigat alegerile în Statele Unite ale Americii. Ce cred politicienii noștri că se va întâmpla mai departe? Cum va afecta acest lucru România?

Cei mai mulți politicieni contactați de redacția ZHD au refuzat să se pronunțe în vreun fel asupra faptului că Trump este cel de-al 45-lea președinte al Americii. Însă mai sunt și unii care susțin că totul i se datorează unui român.

Cel mai diplomat răspuns a fost cel al vicepreședintelui Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora.

„Eu am simțul măsurii. Mă cheamă Mircea Flaviu Bobora și sunt vicepreșdinte la Consiliul Județean, deci al unui județ din frumoasa noastră patrie, care se numește România. Cunoștințele mele sau supozițiile mele vizavi de alegerile din Statele Unite nu pot fi reprezentative. Eu cred că poate fi îndoielnic răspunsul primului ministru al României vizavi de treaba asta. Eu ți-aș spune o părere dacă mi-ar place să mă aud vorbind, dar cum nu-mi place să mă aud numai vorbind, prefer să spun că vom vedea evoluția în timp a lucrurilor”, a declarat Mircea Bobora.

Senatorul Haralambie Vochițoiu este de părere, însă, că victoria lui Donald Trump i se datorează lui… Gucifer, hackerul care a spart emailul lui Hillary Clinton.

„Eu sunt fericit că Traian Băsescu al Americii a câștigat alegerile. Asta e prima mea declarație. După care vreau să vă spun că Donald Trump ar trebui să facă prima vizită la București și să vină cu 100 de investitori în aeroport, în avionul prezidențial. Pentru că ne e dator oarecum că a câștigat alegerile. Pentru că momentul în care s-a rupt echilibrul între el și doamna Clinton a fost exact redeschiderea dosarului emailurilor de către FBI. Știți cum s-a aflat de chestia aia? Prin spargerea emailurilor de către Gucifer, care este un român”, a declarat, pentru ZHD, Haralambie Vochițoiu.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “DESPRE DONALD TRUMP. Vochițoiu: „Dacă nu era românul Gucifer, Donald Trump nu câștiga”

Lasă un răspuns la FLORIN Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident pe Calea Zarandului din Deva. Un autocar și un autocamion sunt implicate în coliziune         Ministrul Energiei nu ar vrea să renunţe la centralele pe cărbune         150 de ani de activitate corală neîntreruptă în Orăștie         Autobuz implicat într-un accident mortal pe DJ 687 Hunedoara – Deva         ZILELE MAGHIARE DIN JUDEŢUL HUNEDOARA. Au fost decernate premiile ”Barcsay Ákos” 2018         FOTO: Accident grav pe autostradă. Șase mașini au fost implicate, iar șapte oameni au fost răniți         Probleme mari pe listele “Fără penali”. Sute de semnături anulate în Valea Jiului. Primarul Uricaniului, ameninţat cu o plângere penală!         Liga a treia. Victorie pentru CS Hunedoara, eșec pentru Deva         Mai multe drumuri județene devin drumuri forestiere         Amenzi pentru tăieri ilegale de lemne         Soarta minelor Lupeni şi Lonea e pecetluită. Nici măcar nu sunt luate în calcul în Strategia Energetică a României         Tânăr prins la furat în Hunedoara         Zilele Maghiare din Județul Hunedoara – 22-30 septembrie 2018         Episcopia Devei și Hunedoarei a câștigat procesul pentru numele și imaginea duhovnicului Arsenie Boca         Arborii de pe Bulevardul Corvin au fost extrași, pentru noua pietonală. Vor fi plantați alții în locul lor         Copilă de 10 ani, rănită pe trecerea de pietoni         Accident grav în Deva         Nicio speranță pentru gara Hunedoarei și pentru calea ferată spre Simeria, la șase luni de la închidere         CEH furnizează servicii de sistem de cel puţin 400 MW până în 2020         O seară de astronomie, airsoft pe timp de noapte și concert rock în Cetatea Devei