DAN RADU RUŞANU, MĂRTURISIRI (III) Neanunţat în Rusia lui Putin. Traian Băsescu, un preşedinte care ţinea la băutură…

Dan Radu Ruşanu a scos pe piaţă o carte cu mărturii teribile din culisele vieţii politice. ZIARUL Hunedoreanului a primit acordul autorului de a publica în serial episoade din volumul „Mai sunt judecători la BERLIN”. În ediţia de miercuri puteţi citi despre o vizită neanunţată a lui Traian Băsescu în Rusia lui Vladimir Putin şi care a fost atitudinea fostului preşedinte, cu o sticlă de whisky „la bord“, suporter al Naţionalei de Handbal Feminin, la finala Campionatului Mondial de la Sankt-Petersburg

„… Traian Băsescu s-a ridicat brusc în picioare şi s-a adresat delegaţiei române: – Hai să mergem la sală, că am stat destul aici. Un membru al ambasadei noastre s-a apropiat de acesta şi i-a spus cu voce scăzută că doamna guvernator este în avion spre Sankt-Petersburg, că va ateriza în maximum cincisprezece minute şi rugămintea este să nu plecăm la meci fără dânsa. Traian Băsescu, deja cu peste o sticlă de whisky „la bord“, s-a uitat la el şi a început să râdă: – Mai dă-o în p… mea de-aicea! Am venit să văd meciul, nu să stau după ea! replică la care am văzut cum vreo doi-trei oficiali ruşi au şi întors capul spre preşedinte, fapt clar că ei vorbeau româneşte şi înţeleseseră expresia vulgară. Noi, amuzaţi şi nu prea de comportamentul „dezinvolt“ al preşedintelui, am izbucnit în râs, acceptând să plecăm la Sala Sporturilor cu maşinile puse la dispoziţie de parte rusă, cum cerea protocolul, escortaţi de maşinile poliţiei”.

(Dan Radu Ruşanu, „Mai sunt judecători la BERLIN”. Textul integral poate fi citit în ediţia tipărită de miercuri 10 mai 2017 a ziarului nostru.)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu + 9 =

ACTUALITATE
Cristian Resmeriță le-a cumpărat apartamente în Timișoara celor doi copii         Cea mai bună veste pentru fermieri. A început plata avansului APIA         Aproape 100 de cereri de executare silită pe numele CEH         DEZVĂLUIRI. Sentința violatorului unei eleve de 11 ani din Deva, ademenită cu lecții de dans         Accident rutier provocat de un minor         Salvată de sonerie         Nu s-a lăsat înșelată de escroci         Femeie înșelată cu 5.000 de lei și 200 de euro         Mărfuri în valoare de peste 1.534.400 lei, transportate fără documente legale, au fost confiscate         Soarta indecisă a „mafiei fierului vechi”: zece ani de procese         Razie pe autostrăzi: au condus cu peste 210 km/h         START ÎN CURSA ELECTORALĂ. Ovidiu Popa, candidatul ALDE la postul de primar al Devei, s-a înscris oficial         PROIECTE DE CANDIDAT – OVIDIU IOAN POPA: Sunt bani europeni pentru un spital modern de Pediatrie la Deva         ÎNȚEPĂTURI POLITICE. Deputatul Marius Surgent despre candidatul Hopa Petrică         Ziua Recoltei la Geoagiu (FOTO)         Expoziție cu vederi de epocă, la Orăștie         Devenii s-au mobilizat pentru a ajuta zeci de copiii aflați în grija preotului Florin Danu         Stâlpii care susţin reţelele electrice sunt mutați de pe traseul viitoarei Autostrăzi Lugoj – Deva         Anchetă după descoperirea cadavrului unui prunc în Orăștie         Minorul care a provocat un accident, cu mașina furată, a fost reținut