CU TREI ZILE ÎNAINTEA FINALULUI DE SESIUNE. Castelul Corvinilor nu are toate avizele pentru finanţarea europeană

În 25 noiembrie 2016 se încheie şi  doua sesiune de depunere a proiectelor cu finanţare europeană, dar Castelul Corvinilor nu poate intra la finanţare pentru că nu are semnătura ministerului Culturii. Costin Tinca, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, încă mai speră că minunea se va produce în ultimele trei zile şi va ajunge să depună proiectul la timp. Într-o situaţie şi mai delicată se află restaurarea sitului Ulpia Triana Sarmizegetusa. În urmă cu vreo doi ani, oficialităţile hunedorene visau să ia mai mult de jumătate din banii europene destinaţi monumentelor din regiunea de vest. La final de drum e tot mai probabil că Hunedoara nu va trage nici un  cent.

 

 

 

De două ori, pe parcursul săptămânii trecute, Comisia pentru Monumente Istorice din cadrul Ministerului Culturii a luat în dezbatere proiectul de restaurare a Castelului Corvinilor. Cu trei zile înainte de a se încheia sesiunea, avizul nu ajunsese la Primăria Hunedoara. Fără acordul celor de la Cultură, proiectul nu poate fi depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest şi Primăria pierde şansa de a reabilita monumentul cu fonduri europene. Costin Tinca, directorul Muzeului Castelul Corvinilor spune că mai sunt şanse ca avizul să ajungă în timp util la Hunedoara. „Comisia şi-a dat acordul la proiectul modificat, iar din ultimele informaţii pe care le am, avizul este la semnat la cabinetul ministrului, urmând ca să-l primim şi noi. Este ultimul document care ne lipseşte în dosar. Teoretic şi practic în 25 noiembrie, când se închide cel de al doilea apel, vom avea toate actele să depunem proiectul în termen”, ne-a declarat Tinca.

 

Reparaţii pe banii hunedorenilor

Din 2010, statul român nu a mai alocat fonduri pentru Castelul Corvinilor. În toamna anului 2014, administraţia locală a reuşit, prin resurse proprii, să execute lucrări de restaurare la acoperişul Castelului. Reparaţiile de urgenţă la acoperiş şi şarpante şi înlocuirea ţiglăriei degradate de pe Aripa Bethlen şi Turnul Toboşarilor au fost finanţate integral din bugetul Primăriei Hunedoara, printr-o investiţie de aproximativ 1,2 milioane de lei. Au fost eforturi financiare considerabile, însă monumentul are nevoie de mult mai mulţi bani. Restaurarea castelului cu fonduri europene era o alternativă demnă de luat în calcul.

 

Ce lucrări sunt necesare la Castel

La proiectul de restaurare prin fonduri europene se lucrează de câţiva ani, iar lucrările au fost evaluate la cinci milioane de euro. Sunt necesare, printre altele, lucrări de eliminare a igrasiei din pereţii Castelului Corvinilor, adiacenţi curţilor interioare, să fie create spaţii noi vizitabile şi să fie restaurate încăperile din incinta castelului. Proiectul mai prevedea restaurarea spaţiilor interioare existente şi reintroducerea în circuit a unor spaţii nou create prin reconstituirea planşeelor la cotele unde acestea existau în trecut. Restaurări ale picturilor şi recondiţionări ale elementelor de tâmplărie şi a tavanelor de lemn, precum şi înlocuirea instalaţiilor de încălzirea pe gaz şi trecerea la încălzirea electrică.

 

De la „aproape tot” la „nimic-odată”

Primăria Hunedoara a depus, în iulie, la ADR Vest proiectul pentru a obţine o finanţare de circa 22 de milioane de lei. Cererea de finanţare a fost respinsă, dar autorităţile au primit a doua şansă. Aceasta expiră peste trei zile. În aceeaşi situaţie se află şi proiectul Consiliului Judeţean Hunedoara prin care urma să se reabiliteze amfiteatrul şi forumul roman de la Ulpia Traian Sarmizegetusa, subiect la care vom reveni în ediţia de miercuri 23 noiembrie. Pentru monumentele istorice din Regiunea de Vest este disponibilă suma de 25 de milioane de euro. La începutul programului de finanţare, administraţiile din Hunedoara îşi propuneau să ia mai mult de jumătate din suma alocată, iar acum e foarte probabil să nu tragă nici un leu. Cum a fost posibil? Asta va trebui să ne explice stăpânii judeţului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece + patru =

ACTUALITATE
Măsuri de ordine la secțiile de votare         Perversul din Hunedoara a fost condamnat         Sentință definitivă pentru traficanții de comori dacice, de patru milioane de euro         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         11 decembrie 2016, ziua în care ne alegem parlamentarii         „Daţi 5 lei pentru Andrei!”         O carte de referință despre etnicii germani         A luat ființă Forumul Național al Geoparcurilor UNESCO         Accident rutier în Deva: doi tineri au fost răniți         „Ambasadorii” județului Hunedoara au fost premiați la Gala Excelenței         Distrugeri în Cetatea Devei         Patru hunedoreni își vor afla sentința într-un dosar al traficului de comori dacice         Accident grav provocat de un tânăr de 18 ani         Criminal condamnat la 13 ani de închisoare         Gara municipiului Brad a împlinit 120 de ani de la inaugurare         Românii din judeţul Hunedoara despre etnicii germani: plecarea lor este o pierdere pentru România         Personaje misterioase ale istoriei – 100 de ani de la moartea lui Rasputin         Viață de scriitor în satul izolat al Hunedoarei: Gelu Diaconu a dat capitala pe traiul liniștit în Bătrâna         Bolnav de cancer, Alexandru are nevoie de ajutorul nostru. Al tuturor         Pădurari din Hunedoara controlați de Garda Forestieră