Marian Munten ANR
VACAROIU - SENAT - PRESEDINTE

CU SUSȚINEREA PSD, ALDE ȘI UDMR. Deputații, fără PNL, au adoptat mărirea salariilor pentru profesori și medici

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni, pe articole, Ordonanţa 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate care prevăd majorări salariale în Educaţie şi Sănătate, în medie cu 15%.

Deputaţii din comisiile pentru buget şi pentru muncă au aprobat săptămâna trecută un amendament referitor la sistemul sanitar care prevede că, “începând cu 1 decembrie 2016, sporurile şi alte drepturi salariale specifice activităţii se vor calcula prin raportare la salariul de bază” şi nu la cel din 2009.

Un alt amendament adoptat prevede că, “începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învăţământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei şi aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei”.

Majorarea salarială de 15% se va aplica şi personalului din inspectoratele şcolare, în această categorie fiind inclus personalul administrativ.

De asemenea, angajaţilor din sistemul de asistenţă socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat.

Deputaţii din comisiile de muncă şi buget au aprobat şi un amendament prin care cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2017.

Începând cu aceeaşi dată, salarizarea personalului din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate Judeţene, a municipiului Bucureşti şi din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti se stabileşte de la nivelul de 85% din salariile stabilite la nivel central pentru personalul CNAS, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS. Stabilirea nivelului drepturilor salariale ale personalului menţionat mai sus se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS, mai prevede amendamentul.

Deputaţii PSD, ALDE, UDMR şi de la minorităţi au anunţat că vor susţine acest proiect de lege la votul final. PNL nu a participat la dezbateri. (sursă: stiripesurse.ro)

 

EXTRA

Vă prezentăm aici comentariile făcute de copreședinții ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, la decizia guvernului Cioloș și a PNL-ului de a contesta la Curtea Constituțională majorarea salariilor.

 

Călin Popescu – Tăriceanu: “Depinde pe ce temei vor contesta, pentru că, din câte am văzut în conferința de presă a primului ministru, ar părea că există două elemente, eu am să vă comentez unul din ele, unul din aceste elemente este legat de procedura de dezbatere și adoptare parlamentară unui proiect de ordonanță sau proiect de lege și aici cred că domnul Cioloș greșește, pentru că în privința legii salarizării camera decizională este Camera Deputaților, proiectul a trecut prin Senat și modificările care au fost aduse proiectului adoptat de Senat, nu au vizat decât elemente la care Camera Deputaților este camera decizională, nu au fost alte elemente care să implice Senatul în calitate de cameră decizională deci, din punctul de vedere al sesizării de neconstituționalitate. Aici domnul prim-ministru greșește, poate a fost prost sfătuit, nu cunoaște poate care sunt procedurile parlamentare.”

Daniel Constantin: “Aș vrea să completez, cred că faptul că se caută tot felul de metode de a nu pune in aplicare legea aprobată de Parlament arată și impotența guvernului, în a general, cum să vă spun, venituri suplimentare care să susțină aceste creșteri de salarii. Avem un an pierdut din păcate, din punct de vedere economic, avem un guvern care a promis, la începutul acestui an, că va avea investiții publice de 5,1% din produsul intern brut și nu a realizat nici 3% din informațiile pe care noi le avem, dintr-un motiv foarte simplu, absența de fonduri europene, din păcate nu este la un nivel nici cum să spun, nici satisfăcător, ea se apropie de cifra pe care nu o rostim degeaba, cifra 0. Am văzut astăzi un comunicat al Comisiei Europene, care certifică aceste lucruri, știți câte solicitări către Comisia Europeană, în afară de agricultură, să ramburseze fonduri europene, nici una, din păcate în lipsa unor investiții, care să susțină economia care să genereze venituri la bugetul de stat, nu putem, e adevărat, guvernul spune pe bună dreptate, domnule nu putem să susținem aceste creșterii de salarii, de ce? Pentru că nu au făcut investiții, asta nu mai spune guvernul. Din anul 2017, cred că este obligația noastră a celor care vom intra într-o coaliție de guvernare să venim pe o economie, care s-a dezvoltat creșterea economică de aproape 6% în acest an, 4 % anul trecut, 3% în 2014, să venim cu ceea ce înseamnă, un nivel de investiții ridicat, în programul nostru de guvernare, o să vedeți investiții pe care le-am propus, în fiecare an de 6% din produsul intern brut. Dacă aceste lucruri se întâmplau în anul 2016, astăzi Domnul Cioloș, nu mai era în situația nefericită, că nu se poate, se poate. Se poate, dacă, sigur guvernezi așa cum trebuie și dacă vii pe lângă creșterea puterii de cumpărare, pe care a generat-o, Guvernul Ponta în anii, 2014-2015, prin relaxarea fiscală și prin măririle de salarii, sigur că puteam să avem o situație fericită, începând cu anul 2016.”

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece − nouă =

ACTUALITATE
Accident grav provocat de un tânăr de 18 ani         Criminal condamnat la 13 ani de închisoare         Gara municipiului Brad a împlinit 120 de ani de la inaugurare         Românii din judeţul Hunedoara despre etnicii germani: plecarea lor este o pierdere pentru România         Personaje misterioase ale istoriei – 100 de ani de la moartea lui Rasputin         Viață de scriitor în satul izolat al Hunedoarei: Gelu Diaconu a dat capitala pe traiul liniștit în Bătrâna         Bolnav de cancer, Alexandru are nevoie de ajutorul nostru. Al tuturor         Pădurari din Hunedoara controlați de Garda Forestieră         Pompierii i-au vizitat pe copiii de la un centru de plasament din Orăștie         ȘI POLIȚIȘTII PARCHEAZĂ ILEGAL. Agentul „grăbit” la covrigi a fost dat de gol pe Facebook         Accident mortal pe DN 7         Minoră căutată de Poliție, după ce nu a mai revenit acasă         Bătrân înșelat cu 6.000 de lei         ÎN PRAG DE SĂRBĂTORI. Hunedoara, din nou în criza gunoaielor         Înainte de sărbători, hunedorenii „au invadat” cabinetele stomatologice         Pompierii au stins trei incendii izbucnite în VUlcan, Lupeni și Hunedoara         BLOCAJ ÎN MINELE URICANI ȘI PAROȘENI. Sute de mineri au protestat pentru salariile restante         Cum a început povestea tezaurelor antice, furate din Sarmizegetusa Regia         Turneu de Crăciun – Oare te-ai gândit? Corul Sanctus Pro Deo         ”PERLA ARDEALULUI” NU-ȘI GĂSEȘTE CUMPĂRĂTOR. Telekom România vinde stațiunea Vața Băi cu 2,2 milioane de euro