COSTURI MARI, VOTURI PUŢINE. Primarul Viorel Arion lasă cu ochii-n soare 19 familii de tineri

Primăria Hunedoarei şi-a luat terenurile înapoi de la 19 familii de tineri care primiseră dreptul de a-şi construi o casă, în condiţiile în care întâiul gospodar al oraşului n-a atribuit niciun leu pentru utilităţi, iar în văgăuna respectivă nu se poate construi fără drum de acces

rapa

Acordarea de facilităţi pentru tinerele familii rămâne o vorbă de clacă pe care aleşii o „sforăie” cu aplomb în campaniile lor electorale. În municipiul Hunedoara, tinerii aşteaptă de 12 ani ca Primăria Hunedoara să urnească lucrările la un proiect care să le dea posibilitatea să-şi construiască o locuinţă în zona Carol Davilla. Ca în bancurile de la Radio Erevan, primarul Viorel Arion nu a tras utilităţi, ci le-a luat terenurile. Povestea este în dezbaterea Consiliului Local Hunedoara

Stăpânii oraşului îşi iau „jucăriile” înapoi

Primarul Viorel Arion a iniţiat, în luna aprilie a acestui an, un proiect de hotărâre prin care a cerut consilierilor locali să retragă dreptul de folosinţă asupra unor terenuri atribuite cu titlu gratuit în baza Legii nr.15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Primarul şi-a susţinut iniţiativa prin aceea că tinerii nu au început lucrările la construcţie în cei zece ani scurşi de la atribuirea terenurilor. Discuţiile au fost destul de încinse în Consiliul Local Hunedoara, însă până la urmă proiectul a trecut în forma produsă de primar cu 17 voturi „pentru” şi două abţineri. Astfel, 19 familii au rămas cu ochii-n soare, fără casă şi cu bani cheltuiţi anapoda. Asta pentru că au fost destul de naivi să creadă în deciziile şi actele emise de stăpânii oraşului.

Doi ani de frecat hârtii

În 2005, aleşii locali au emis o hotărâre prin care se atribuiau câteva parcele de teren tinerilor de până în 35 de ani care doreau să-şi facă o casă. Au urmat doi ani de birocraţie şi de bătut apa-n piuă, cum se întâmplă adeseori în astfel de proiecte „cu beneficii electorale minore”. Astfel, atribuirea şi punerea efectivă în posesie s-a făcut abia în 2007. O bună parte din terenurile, dăruite cu generozitate de Primărie, sunt în preajma unei râpe, unde este imposibil să se construiască o locuinţă înainte ca Primăria să facă drum de acces şi zid de sprijin. De altfel, un studiu geotehnic arată că în zonă sunt alunecări de teren şi că „fenomenul de mişcare a masivului este mai mare în zona parcelelor 42-48, în partea superioară a construcţiei – Leagănul de Copii”.

Casele pot „demară” în râpă, Primăria e de neclintit

Specialiştii au recomandat o serie de lucrări care – conform Planului Urbanistic de Detaliu – cad în sarcina Primăriei Hunedoara. Edilii oraşului au fost sesizaţi încă din 2007 în legătură cu dificultăţile din teren, dar răspunsul lor a fost unul pur formal şi birocratic: lucrările vor fi făcute în momentul în care Primăria va dispune de fonduri. Din 2007 până acum primarii care s-au aşezat la şefia municipiului nu au dispus de bani, în orice caz – nu pentru „demararea” acelor construcţii. În înscrisurile Primăriei Hunedoara aproape toate clădirile „demarează”. Parcă le şi vezi cum i-au viteză…  Totuşi, în cazul parcelelor de teren de pe strada Carol Davilla, funcţionarii au nimerit-o cu clişeul lor lexical pentru că acolo casele ar fi luat-o la vale, dacă tinerii reuşeau să le construiască înainte ca Primăria să stabilizeze terenul acordat în folosinţă gratuită.

Batjocorit şi cu banii luaţi

În tot acest timp, tinerii care voiau o casă au rămas încremeniţi în proiect, deşi Primăria Hunedoara nu s-a sfiit să le ia banii pe tot felul de avize şi autorizaţii. Gheorghe Păiuş, unul dintre tinerii care îmbătrâneşte aşteptând ca edilii să dirijeze bani publici şi spre zona lui, a cheltuit peste trei mii de lei cu taxe, proiecte şi servicii. Bani aruncaţi. Pentru că primarul Viorel Arion a decis: terenul municipalităţii trebuie luat înapoi. Păiuş a formulat o plângere prealabilă împotriva hotărârii pe care o consideră ilegală, imorală şi abuzivă, în condiţiile în care Primăria Hunedoara nu a onorat nici un angajament din cele asumate. Plângerea va fi în dezbaterea Consiliului Local la şedinţa din 25 iunie 2015. În cazul în care aleşii locali nu revin asupra hotărârii din aprilie, litigiul va ajunge în instanţă.

Dar, indiferent de soluţia pe care o vor da magistraţii, un fapt rămâne de necontestat: sprijinul pentru tineri e o lozincă pe care politicienii o flutură electoral, o promisiune prea costisitoare în raport cu numărul mic de voturi dobândite, prea puţin beneficiu electoral ca să merite osteneala…

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “COSTURI MARI, VOTURI PUŢINE. Primarul Viorel Arion lasă cu ochii-n soare 19 familii de tineri

  1. geo

    poate reusiti dvs sa aflati ce s-a facut in Hunedoara de cand e ciufilici primar.
    ce investiti a atras, cate locuri de munca s au creat – caci eu din pacate nu vad asa ceva.
    i a mintit pe nenorociti aia din Micro 6 si Micro 7 sa-l voteze si dus a fost
    parca zicea ca pleaca cu ranita in spate dupa investitori a plecat, eu nu cred
    AVEM CEL MAI SLAB PRIMAR

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci + șase =

ACTUALITATE
Eugen Evu va fi înmormântat miercuri. Primăria va acorda un sprijin financiar familiei poetului         Ziua Porților Deschise la Tribunalul Hunedoara         Au încercat să înșele o pensionară cu 10.000 de lei         Sarmizegetusa Regia ar putea fi deschisă mai devreme         Circulația rutieră închisă pe Transalpina         Ministerul Dezvoltării va asigura finanțarea pentru cinci proiecte de infrastructură în Hunedoara         ÎNGRIJORARE PE PIAȚA MUNCII. Ce companii din județ anunță concedieri         Sindicaliștii de la BNS au pichetat Prefectura Hunedoara         S-au răsturnat cu mașina în Strei         Mașină condusă de un minor         Băut și fără permis auto, la volan         Cristian Litera a fost condamnat pentru amenințare și violențe         Restricții pe Drumul Național 76 Deva – Brad. Au loc lucrări la Autostrada A1         Mesajul dur al lui Train Berbeceanu, la patru ani de la arestarea sa         Lecție de viață. Povestea Roxanei Irimia, tânăra pictoriță fără mâini         Despre fericire și nu numai…         Petrecere de Haloween la bibliotecă         Accident rutier grav pe șoseaua Petrila – Jieț         Vagonul unui marfar a fost distrus într-un incendiu, la Simeria Triaj         Achitări în dosarul DIICOT al oamenilor de afaceri din Geoagiu, după un deceniu de anchetă și procese