Comunicat de presă. Senatoarea PNL Carmen Hărău: “Cer intervenția urgentă a Guvernului!”

I N T E R P E L A R E

Adresată: Prim-ministrului Guvernului României, Doamnei Vasilica-Viorica DĂNCILĂ

Obiectul interpelării: Salvarea Complexului Energetic Hunedoara, salvarea Văii Jiului, salvarea județului Hunedoara

 

Stimată doamnă prim-ministru,

Am adresat recent o Interpelare Ministrului Energiei ce avea ca obiect ,,Situația actuală și perspectivele Complexului Energetic Hunedoara”. Am primit un răspuns care recunoaște dezastrul actual al acestei companii, și lipsa de perspectivă.

La data de 08.11.2018, Comisia Europeană a emis Decizia privind ajutorul de stat S A 43785/C pus în aplicare în România pentru restructurarea Complexului Energetic Hunedoara(CEH).

Conform acestei Decizii, o serie de împrumuturi în favoarea CEH constituie ajutoare de stat acordate ilegal sau nerambursate de companie în termenul legal, încălcându-se astfel art.108 alin.(3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Aceste împrumuturi au fost în sumă totală de 285.118.535 lei. La această dată, Ministerul Finanțelor Publice, în calitatea sa de furnizor al ajutoarelor de stat, va trebui să stabilească suma totală(principalul și dobânzile de recuperare) care urmează  să fie recuperată de la beneficiar.

Ministerul Energiei recunoaște că, ,, în acest moment, orice decizie privind continuarea activității CEH excede competențelor stricte ale Ministerului Energiei, ea neputând fi adoptată decât în consens cu Ministerul Finanțelor Publice și ANAF(care au constituit sechestre asupra tuturor bunurilor din patrimoniul CEH), cu Ministerul Mediului și Autoritatea Fondului de Mediu(față de care CEH înregistrează o datorie de peste 2 miliarde lei generată de neachiziționarea și nedepunerea la termen a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră)”.

Deci, dezastru!

Și acum unde suntem? Suntem în situația ca totul să se închidă. Suntem în situația ca mii de oameni să rămână pe drumuri. Să nu mai îndeplinească condițiile de pensionare. Valea Jiului a rămas fără termoficare. Urmează Deva? Mii și mii de familii fără căldură cu cărbunele în jurul nostru. Totul, cauza unor incompetenți!

Solicit Guvernului României să aducă la aceeași masă, în regim de urgență, toți decidenții de care face vorbire Ministerul Energiei și să salveze Complexul Energetic Hunedoara!

Solicit Guvernului României să destituie toți incompetenții din structurile de conducere ale CEH și ale Ministerului Energiei și să-i trimită în fața organelor de anchetă!

Solicit Guvernului României să ia toate măsurile necesare pentru salvarea de la dezastru a Văii Jiului și implicit a județului Hunedoara!

Din aceste considerente, vă rog doamnă prim-ministru, să–mi transmiteți cu celeritate punctul dumneavoastră de vedere și măsurile concrete întreprinse pentru a salva situația economică și socială din județul Hunedoara.

Cu consideraţie,

Solicit răspuns scris conform Regulamentului Senatului.

Senator PNL, Eleonora-Carmen HĂRĂU

Şedinţa Senatului din data de: 10 decembrie 2018

 

Documentele care au generat reacția hotărâtă a senatoarei hunedorenilor pot fi consultate aici:

Interpelarea Ministrului Energiei: https://www.senat.ro/PDFIntrebari/b%20HARAU%202104%20C.pdf

Răspunsul primit de la Ministerul Energiei: https://www.senat.ro/PDFIntrebari/B%2005%2011%20HARAU%202104%20C%20.pdf

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
CONCURS DE INCOMPETENŢE. La eşecuri, şefii Consiliului Judeţean dau vina pe subalterni         ÎN SLUJBA VIEŢII, ÎN AJUTORUL OAMENILOR. Cinci ani de funcţionare a Centrului pentru Situaţii de Urgenţă fără nicio secundă de întrerupere         Zimbrii dau târcoale satelor din Țara Hațegului         Străinii atrași de frumusețea unei așezări din Ținutul Pădurenilor         Trimis în judecată pentru abuzarea fiicelor         Orașele hunedorene care se întrec pentru cele mai importante finanțări UE         Începe sesiunea de iarnă la Universitatea Petroșani         Drumurile naționale intră în reparații         SIFONARE DE PARALE CU SF-URI. Primăria Hunedoara a cumpărat studii duble pentru reabilitarea Centrului Istoric         Infractori adolescenți. Și-au urmărit victima până la bloc și i-au smuls poșeta de pe umăr         Se circulă în condiții de iarnă pe multe drumuri județene.         Beneficiarii de ajutor social pot lucra, ca zilieri, la firmele care au nevoie de forță de muncă sezonieră         Bărbat dispărut de peste trei săptămâni         Un incendiu a mistuit casa femeii care trăia în mijlocul unei păduri din Ţinutul Pădurenilor         Castelul Corvinilor a adus peste șase milioane de lei la bugetul local         Un autotren scăpat de sub control a blocat circulația pe calea ferată         Vremea rea anulează traseul din Petroșani pentru permisele de conducere         Șeful de la Permise Auto a fost agresat în plină stradă de o gașcă de tineri         Sentință pentru cuplul ucigaș care a jefuit casa de amanet din Hunedoara         Cum se petrecea la nunți în Hunedoara anilor 1950