Administraţia judeţeană şi-a fixat un calendar de evenimente dedicate împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire. Potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Judeţean Hunedoara, anul viitor vor fi 30 de manifestări publice dedicate exclusiv Centenarului.
„Se împlineşte anul viitor un secol de la Marea Unire din 1918. Statul Naţional Român îşi sărbătoreşte cea de-a o suta sa zi de naştere. A fost pentru prima dată când toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiaşi stat naţional. Moment de bucurie atunci, dar şi acum pentru orice român legat sufleteşte sincer de ţara şi neamul în care s-a născut şi căruia îi vorbeşte limba”, scriu şefii judeţului într-un comunicat dat publicităţii.
Toţi „culturnicii” în slujba Unirii
Proiectul-program elaborat de administraţia judeţeană împreună cu Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Biblioteca Judeţeană ”Ovid Densusianu”, Centrul de Cultură şi Artă a Judeţului Hunedoara, Teatrul de Artă Deva, Teatrul Dramatic ”I.D. Sârbu” Petroşani însumează peste 30 de evenimente dedicate Centenarului Unirii care se vor derula anul viitor. „Am trasat deja un proiect-program de evenimente diverse care pe parcursul anului viitor să atragă în jurul lor hunedorenii care vor să se bucure la această aniversare majoră a românismului. O sută de ani de la Marea Unire va fi sărbătorită în Hunedoara cu spectacole folclorice, de teatru, concursuri televizate între şcoli, lansări de carte, vizionări de documentare pentru elevi, toate, absolut toate, dedicate acestui eveniment”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.