CEL PUŢIN VERBAL: Prefectura Hunedoara sprijină redeschiderea mineritului

Până în prezent reprezentanţii Guvernului în teritoriu au contestat, de mai multe ori în instanţă, actele depuse de investitori privaţi din acest domeniu de activitate

Judeţul Hunedoara este cunoscut, în ciuda restrângerii masive a activităţii, pentru potenţialul său minier deosebit.

Acum industria extractivă din judeţ mai funcţionează, dar cu mari chinuiri, doar în Valea Jiului, în vreme ce partea de minereuri complexe, aici fiind cuprinse şi metalele preţioasă, încearcă să revină în activitate prin investiţii private. În judeţ sunt două astfel de proiecte, în comunele Certeju de Sus şi Rovina, care au fost contestate de ecologişti, dar şi de reprezentanţi ai instituţiilor publice. Una dintre acestea este Instituţia Prefectului care are şi o explicaţie pentru acest lucru. „Punctul de vedere al Prefecturii este cel al legalităţii. Pentru a putea realiza acest demers este nevoie de a se parcurge nişte etape, nişte paşi. Atâta vreme cât investitorii privaţi reuşesc să facă aceşti paşi nu e niciun fel de problemă, Important este ca noile exploatări miniere să îndeplinească toate condiţiilelegale necsare funcţionării”, a declarat subprefectul de Hunedoara Fabius Kiszely. Procesele au durat şi, după ultimele decizii ale instanţelor, exploatările miniere cu investitori privaţi îşi vor începe, într-un termen relativ scurt activitatea. În condiţiile date, cei din Prefectura Hunedoara sunt acum, cel puţin din punct de vedere verbal, de partea mineritului, industrie care poate aduce şi avantaje. „Instituţia Prefectului sprijină orice fel de iniţiativă la nivelul judeţului Hunedoara aducătoare de locuri de muncă şi activităţile care vor să pună în valoare bogăţiile naturale ale subsolului din judeţul Hunedoara”, a mai spus Fabius Kiszely. Odată cu deschiderea celor două proiecte miniere în judeţ s-ar crea peste 1.000 de locuri de muncă pentru o perioadă de peste 15 ani.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Aur pentru echipa României de robotică. Elevii din Hunedoara au întrecut 160 de țări         Drumul spre Lacul Cinciș a fost asfaltat parțial. Unde se poate circula în condiții normale         Biserica medievală Strei va intra în reparații         Cum trebuie purtati blugii skinny fit in functie de silueta – P.         NUMIRE. Cristian Ionică, noul director al Apa Serv Valea Jiului         OMAGIU. Monumentul salvatorilor minieri, la 10 ani de la tragedia de la Mina Petrila         ACORD Contractul Colectiv de Muncă al minerilor şi energeticienilor, prelungit cu încă un an         Peste 4.000 de oameni la ștrandul din Deva         Poliția Locală Deva a aplicat amenzi de peste 30.000 lei în luna iulie         Rețea de piste de biciclete plănuită în centrul Devei         Tradiţie şi voie bună la Nedeia Troiţei din Parâng         Tărâmul dinozaurilor, recreat din LEGO în Geoparc         Programul Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara în perioada 15-17 august         Spargere în Valea Jiului. Hoții au fost prinși de jandarmi cu prada asupra lor         Mircia Muntean a fost adus la Penitenciarul Bârcea Mare         Programe de formare profesională pentru șomerii din Hunedoara         Șantierul celei mai mari investiții private din județ: uzina de mașini de spălat Bosch         NU RENUNŢĂ Protocol de mediu pentru amenajarea hidrotehnică de pe Jiu         Motociclist rănit grav în Teliuc         NEMULŢUMIŢI DE SENTINŢE. Inculpaţii din dosarul grupului infracţional coordonat de Simota au contestat pedepsele