10.7 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

CÂT VALOREAZĂ VORBA UNUI POLITRUC. Mircia Muntean (PSD): „De dreapta, pentru totdeauna” şi „nu mă acuzaţi de traseism!”

Sunt cuvintele deputatului Mircia Muntean (despre crezul său politic) apărute în declaraţia: „De dreapta, pentru totdeauna”. O „capodoperă” a deputatului PSD, fost PDL, fost UNPR, fost PNL, cel care a făcut naveta – după cum vedeţi – între stânga şi dreapta cum puţini s-au priceput s-o facă

DE ACELAŞI AUTOR. „Timpul a trecut, USL a câştigat alegerile, iar la PNL situaţia s-a schimbat la 360 de grade”. Declaraţie oficială Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 martie 2013
DE ACELAŞI AUTOR. „Timpul a trecut, USL a câştigat alegerile, iar la PNL situaţia s-a schimbat la 360 de grade”. Declaraţie oficială Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 martie 2013

Redăm mai jos, fragmente edificatoare din declaraţia „De dreapta, pentru totdeauna” de Mircia Muntean, fără alte comentarii. Doar câteva precizări pentru cei care nu urmăresc prea atent fenomenul politic. Declaraţia se află pe site-ul Camerei Deputaţilor şi a fost făcută în 23 aprilie 2013. Mircia Muntean a fost exclus formal din PDL în toamna anului 2013, după ce a devenit „puşcăriabil” cu sentinţă definitivă şi irevocabilă. Totuşi a continuat să activeze în PDL, după cum puteţi constata şi din prezentarea oficială de pe site-ul Camerei Deputaţilor până în iunie 2014 când a virat-o spre stânga, la PSD.

Cât de mult durează „totdeauna” pentru politicianul Mircia Muntean

„Declaraţia mea politică de astăzi este mai personală decât de obicei, pentru că vă voi vorbi despre orientarea mea politică.

Sunt un om de dreapta, aşa am fost întotdeauna. Nu, nu daţi cu pietre şi nu mă acuzaţi de traseism! E drept, am fost membru al Partidului Naţional Liberal mai bine de două decenii… Dar, dincolo de războaiele politice, dincolo de plecarea mea din acest partid, am rămas un om de dreapta. Acest lucru nu se va schimba niciodată.

Tocmai de aceea am venit la PDL. Un partid aflat acum în opoziţie, un partid care acum trece prin grele încercări, plătind costul lipsei populismului şi a lipsei dării de mână din perioada în care a fost la guvernare. Un partid în care însă regăsesc valorile de dreapta, valorile care mă animă.

Poate vă întrebaţi de ce vă spun toate aceste lucruri. E simplu: în agitaţia creată după Congresul partidului, în amalgamul declaraţiilor unora şi altora de la televizor, în plin proces de restructurare a dreptei, mulţi oameni mă întreabă dacă am de gând să părăsesc barca PDL şi să mă alătur ori puterii, ori uneia dintre mişcările de dreapta nou create. Răspunsul meu este simplu şi clar: nu! Nu voi pleca din PDL!

Nu voi trăda partidul care mi-a dat şansa de a deveni parlamentar, nu voi trăda partidul care mi-a arătat că e dispus să plătească nişte costuri uriaşe, doar pentru a reuşi să scoată ţara din criză, nu voi părăsi echipa care mi-a arătat că vrea şi poate să respecte valorile de dreapta, construind politici pe măsură.

Am de gând să rămân alături de colegii mei şi să îmi pun la dispoziţie toată experienţa pentru a reconstrui şi a reîmprospăta acest partid, fiind atent în acelaşi timp la toate acţiunile Guvernului şi făcând o opoziţie constructivă în Parlament. Eu, la bine şi la greu, rămân alături de partidul meu!” – declaraţie politică deputat Mircia Muntean, fost PNL, fost UNPR, fost PDL, între timp transferat la PSD.

 

Știri Similare

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/