CÂT VALOREAZĂ VORBA UNUI POLITRUC. Mircia Muntean (PSD): „De dreapta, pentru totdeauna” şi „nu mă acuzaţi de traseism!”

Sunt cuvintele deputatului Mircia Muntean (despre crezul său politic) apărute în declaraţia: „De dreapta, pentru totdeauna”. O „capodoperă” a deputatului PSD, fost PDL, fost UNPR, fost PNL, cel care a făcut naveta – după cum vedeţi – între stânga şi dreapta cum puţini s-au priceput s-o facă

DE ACELAŞI AUTOR. „Timpul a trecut, USL a câştigat alegerile, iar la PNL situaţia s-a schimbat la 360 de grade”. Declaraţie oficială Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 martie 2013

DE ACELAŞI AUTOR. „Timpul a trecut, USL a câştigat alegerile, iar la PNL situaţia s-a schimbat la 360 de grade”. Declaraţie oficială Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 martie 2013

Redăm mai jos, fragmente edificatoare din declaraţia „De dreapta, pentru totdeauna” de Mircia Muntean, fără alte comentarii. Doar câteva precizări pentru cei care nu urmăresc prea atent fenomenul politic. Declaraţia se află pe site-ul Camerei Deputaţilor şi a fost făcută în 23 aprilie 2013. Mircia Muntean a fost exclus formal din PDL în toamna anului 2013, după ce a devenit „puşcăriabil” cu sentinţă definitivă şi irevocabilă. Totuşi a continuat să activeze în PDL, după cum puteţi constata şi din prezentarea oficială de pe site-ul Camerei Deputaţilor până în iunie 2014 când a virat-o spre stânga, la PSD.

Cât de mult durează „totdeauna” pentru politicianul Mircia Muntean

„Declaraţia mea politică de astăzi este mai personală decât de obicei, pentru că vă voi vorbi despre orientarea mea politică.

Sunt un om de dreapta, aşa am fost întotdeauna. Nu, nu daţi cu pietre şi nu mă acuzaţi de traseism! E drept, am fost membru al Partidului Naţional Liberal mai bine de două decenii… Dar, dincolo de războaiele politice, dincolo de plecarea mea din acest partid, am rămas un om de dreapta. Acest lucru nu se va schimba niciodată.

Tocmai de aceea am venit la PDL. Un partid aflat acum în opoziţie, un partid care acum trece prin grele încercări, plătind costul lipsei populismului şi a lipsei dării de mână din perioada în care a fost la guvernare. Un partid în care însă regăsesc valorile de dreapta, valorile care mă animă.

Poate vă întrebaţi de ce vă spun toate aceste lucruri. E simplu: în agitaţia creată după Congresul partidului, în amalgamul declaraţiilor unora şi altora de la televizor, în plin proces de restructurare a dreptei, mulţi oameni mă întreabă dacă am de gând să părăsesc barca PDL şi să mă alătur ori puterii, ori uneia dintre mişcările de dreapta nou create. Răspunsul meu este simplu şi clar: nu! Nu voi pleca din PDL!

Nu voi trăda partidul care mi-a dat şansa de a deveni parlamentar, nu voi trăda partidul care mi-a arătat că e dispus să plătească nişte costuri uriaşe, doar pentru a reuşi să scoată ţara din criză, nu voi părăsi echipa care mi-a arătat că vrea şi poate să respecte valorile de dreapta, construind politici pe măsură.

Am de gând să rămân alături de colegii mei şi să îmi pun la dispoziţie toată experienţa pentru a reconstrui şi a reîmprospăta acest partid, fiind atent în acelaşi timp la toate acţiunile Guvernului şi făcând o opoziţie constructivă în Parlament. Eu, la bine şi la greu, rămân alături de partidul meu!” – declaraţie politică deputat Mircia Muntean, fost PNL, fost UNPR, fost PDL, între timp transferat la PSD.

 

Comentarii FB

comentarii




4 Răspunsuri la “CÂT VALOREAZĂ VORBA UNUI POLITRUC. Mircia Muntean (PSD): „De dreapta, pentru totdeauna” şi „nu mă acuzaţi de traseism!”

  1. oreste

    Vorba politrucului Mircea Munteanu valoraeza tot atat cat vorba oricarui alt politruc. Nicio diferenta. Absolut toti sunt la fel, fara nici o execeptie.

    Răspuns
  2. Senatorul Resturilor

    Mircia, eu te-nteleg!

    Avem aceeasi inima in noi. Suntem lasi, tradatori, intriganti, dar, sa recunoastem, ne place sa furam , sa inselam, sa traiam bine cand toti ceilalti traiesc rau. Ce are lumea cu noi, Mircia? Am facut noi rau cuiva anume? Nu, noi am facut rau tuturor, n-am discriminat pe nimeni. Pentru noi, resturile parlamentare, besitii intrati pe usa din dos a Parlamentului, nu conteaza de la cine furam, CI CAT FURAM. Nu conteaza ca inselam, Mircia draga…
    Dragul meu Mircia, te sustin, te inteleg si te iubesc ca pe un frate al meu. Faci parte, ca si mine, din fratia tradatorilor, a mincinosilor, a intrigantilor, a oamenilor fara cuvand si fara scrupule. De asta, Mircia Deputat al resturilor, fratele tau Senatorul Resturilor iti ureaza dragoste nemasurata.

    PS: asta nu exclude ca odata ce interesele mele de las, intrigat si tradator imi cer sa-ti infig un tarus in partile moale, de preferinta cand nu esti atent si stai cu spatele(ca asa fac lasii). Pana atunci…fratia noastra de arme (armele tradarii, desigur) merge impletita mai departe.

    Cu drag nespus, te pupa ca o Iuda pe obraz
    Senatorul Resturilor

    Răspuns
  3. elector

    Ma intreb si eu ce e mai grav: faptul ca un politician basculeaza de la dreapta la stanga sau invers, sau faptul ca toate partidele nu-si respecta niciodata doctrinele si programele, cele de stanga luand masuri de dreapta si cele de dreapta luand masuri de stanga. Niciodata insa in interesul cetatenilor (a majoritatii)…asa se vede dupa 25 de ani de “democratie” originala.
    Nu am nici o indoiala ca fiecare isi poate da raspunsul, evident prin prisma propriului interes.

    Răspuns
  4. Un devean nebaut

    Ai uitat sa specifici si FOST PMP (in aceiasi saptamana cand a trecut la PSD cu o zi inainte a fost inscris la PMP).
    Alooo nene Mircica ai uitat de PCR…

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cincisprezece − 14 =

ACTUALITATE
Doi jandarmi au salvat o femeie din mâinile unui jefuitor         Proiectul vânzării terenului de 80.000 de metri pătrați unei companii germane a fost respins         Angajații APIA Hunedoara au continuat protestul         Hunedoara anilor 1960, descrisă de scriitori: orașul uriaşului complex de uzine unde fierbe în clocot oţelul         Brandul Sense anunta mari reduceri de Black Friday         Un vârstnic de 95 de ani a fost jefuit         Imagini de pe șantierul Lotului IV al autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat         O companie germană va deschide o fabrică în Hunedoara         CUM DISPAR COMORILE SATELOR. Bisericile de lemn ale Hunedoarei stricate de proiectele de restaurare         Raportul IPJ. Ultima lună din mandatul fostului șef al IPJ Hunedoara, Liviu Dumitru         Cursele de taxi mai scumpe cu un leu pe kilometru în Hunedoara         Peste 1.000 de salariaţi disponibilizaţi de la CEH vor primi plăți compensatorii         Tinerii sunt invitați de IPJ Hunedoara să devină polițiști         Angajată APIA condamnată la închisoare         Fost șef al CNADNR trimis în judecată pentru abuz în serviciu         Nouă ani de la marea tragedie din Mina Petrila         Târgul de Iarnă își deschide porțile în Deva         Elevă de 17 ani dispărută de la domiciliu         Miercuri începe Postul Naşterii Domnului         Caz șocant în Hunedoara. Bărbat spânzurat în scara blocului