Ca să atragă investitori/ Primarul Petroşaniului îi cheamă pe omologii săi din Valea Jiului să promoveze împreună potenţialul zonei

Proaspăt întors de la Viena, unde a fost într-o misiune economică, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi îi invită pe omologii săi din Valea Jiului la discuţii pentru a pune bazele unei asocieri.

 

iacob_ridziÎmpreună suntem mai puternici, iar Valea Jiului trebuie dezvoltată unitar. Acesta este mesajul pe care primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, îl transmite celorlalţi primari din Valea Jiului pe care îi cheamă să se asocieze. „Cred că este momentul să ne întâlnim, toţi cei şase primari din Valea Jiului, şi să discutăm la modul concret ce putem să facem pentru Valea Jiului în raport cu ceea ce se întâmplă în minerit. Opinia mea este să mergem spre această zonă în care trebuie să ne promovăm foarte bine ceea ce avem de oferit, pentru că dacă nu o facem noi, nu o face nimeni. Trebuie să ne asociem pentru că de unii singuri nu vom reuşi”, a precizat primarul Petroşaniului.

Săptămâna trecută acesta a fost într-o misiune economică la Viena, membru al unei delegaţii mai numeroase, iar în urma acestei deplasări concluzia este că se poate, mai ales că valea Jiului are potenţial, care trebuie doar exploatat. “Subiectul principal a fost întâlnirea la Camera de Comerţ a Austriei cu posibili investitori interesaţi de România şi în special de Valea Jiului, pentru că acest lucru ne interesează pe noi. (…) la întâlnirea pe care am avut-o ne-a fost prezentată activitatea celor de la Camera de Comerţ a Austriei şi, un lucru pe care l-am remarcat şi îl consider important şi pentru noi este că statul austriac sau consiliile regionale din Austria fac publicitate şi fac lobby pentru firmele austriece în mod gratuit. Am fost la un parc industrial de lângă Viena, un parc industrial care are în jur de 290 de hectare, însă publicitatea sau promovarea acestui parc este asigurată de către agenţia naţională care se ocupă cu investiţile în Austria sau agenţia regională. Acolo se face această publicitate în mod gratuit pentru firmele austriece, cum este acest parc industrial”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Investitori algerieni interesaţi de Europa de Est şi Centrală

Am putea proceda şi noi la fel, iar premisele există, mai ales că preţurile terenurilor sunt mult mai atractive la noi în ţară decât în Austria. Astfel, dacă în parcul vizitat de delegaţia României un metru pătrat de teren se vinde în jur de 250 de euro+TVA, în România în parcurile industriale preţurile nu sunt mai mari de 5 euro/mp sau, de multe ori, investitorii sunt scutiţi de anumite taxe şi impozite. La Viena reprezentanţii Primăriei Petroşani au avut întâlniri cu investitori din domeniul construcţiilor, turismului sau a lemnului, inclusiv din Algeria, care ar putea investi şi în Valea Jiului. „Ne-am întâlnit cu reprezentanţii mai multor firme din Austria, în special cele din domeniului turismului, care deja sunt prezente îm România. Noi am prezentat oferta noastră şi vom lua legătura ulterior. La discuţii a participat şi un reprezentat al firmelor din Algeria, care a ţinut să fie prezent pentru că statul algerian vrea să îşi dezvolte relaţiile comerciale în Europa de Est şi Centrală. Noi ne-am arătat deschişi, dimnealor au spus că sunt inetresaţi în primul rând de colaborări cu firme româneşti îns pecial în domeniul construcţiilor, dar şi în domeniul lemnului sau cel legat de dezvoltarea de infrastructură urbană”, a mai spus primarul Iacob – Ridzi.

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Liga a treia. Victorie pentru CS Hunedoara, eșec pentru Deva         Mai multe drumuri județene devin drumuri forestiere         Amenzi pentru tăieri ilegale de lemne         Soarta minelor Lupeni şi Lonea e pecetluită. Nici măcar nu sunt luate în calcul în Strategia Energetică a României         Tânăr prins la furat în Hunedoara         Zilele Maghiare din Județul Hunedoara – 22-30 septembrie 2018         Episcopia Devei și Hunedoarei a câștigat procesul pentru numele și imaginea duhovnicului Arsenie Boca         Arborii de pe Bulevardul Corvin au fost extrași, pentru noua pietonală. Vor fi plantați alții în locul lor         Copilă de 10 ani, rănită pe trecerea de pietoni         Accident grav în Deva         Nicio speranță pentru gara Hunedoarei și pentru calea ferată spre Simeria, la șase luni de la închidere         CEH furnizează servicii de sistem de cel puţin 400 MW până în 2020         O seară de astronomie, airsoft pe timp de noapte și concert rock în Cetatea Devei         Expoziție la muzeu: „Frumusețea neconvențională. Arta tatuajului”.         Mircea Nistor a fost propus cetățean de onoare al județului Hunedoara         Lansare de carte: Dumitru Tâlvescu, volumul de versuri „Prosperia”         PE MINUS/ Rectificare de buget negativă la Lupeni. Primarul vrea să meargă în instanţă!         SALVARE LA ÎNĂLŢIME/ Simulare de cutremur la Vulcan. Cum a decurs exerciţiul         Super-tunelul construit la Orăștie, pe magistrala feroviară de mare viteză         Bani europeni pentru reabilitarea termică a blocurilor din Deva