Bani dați de Spitalul de Urgență Petroșani cu dedicație firmei unui fost consilier local

Un raport al Corpului de Control al primului ministru referitor la neregulile de la Spitalul de Urgență Petroșani (SUP) a fost ascuns luni la rând de reprezentanții Primăriei Petroșani. Acesta dezvăluie cum milioane de lei au fost date, prin atribuire directă, fără licitații, pe mâncarea bolnavilor de la SUP, unei firme controlate de un fost consilier local.

”La una din ședințele Consiliului Local Petroșani, domnul Nicolae Iliaș era președintele de ședință și ne citea pe sărite din acel raport. Sărea pasaje importante și ne tot asigura că lucrurile sunt sub control și totul e în regulă. Fără nicio altă trimitere la ceea ce citea domnul Iliaș, tot din partea partidului majoritar am preimit asigurări că la spital se mănâncă foarte bine. În raport nu se preciza dacă se mănâncă bine sau prost. Asta ne-a făcut să adresăm o solicitare în scris și, după multe străduințe, l-am primit”, a declarat, pentru ZHD, consilierul local Mihai Barbu (ALDE).

Raportul Corpului de Control arată că, ”în perioada 2010-2014, Spitalul de Urgență Petroșani a achiziționat de la diverși furnizori, în baza contractelor încheiate, ori numai pe bază de facturi (fără încheierea de contracte cu furnizorii), produse alimentare pentru hrana pacienților în valoare totală de 4.679.258,28 RON, fără TVA”.

Mai mult, se precizează că ”valoarea totală a produselor alimentare livrate spitalului de către societatea GTS Company SRL Aninoasa în perioada 2010-2014 (atât în baza contractelor încheiate, cât și în baza unor comenzi și facturi independente de contracte) a fost de 2.330.413,07 RON, fără TVA”.

Suma de mai sus reprezintă 49,80% din valoarea totală a produselor alimentare destinate hranei pacienților, cumpărate de SUP în perioada menționată.

Aceleași documente mai arată că valoarea produselor alimentare pentru hrana pacienților, furnizate spitalului în perioada 2011-2013 de către GTS Company SRL Aninoasa, numai pe bază de facturi, fără încheierea de contracte, a fost de 995.039,59 lei, fără TVA, reprezentând 71,24% din valoarea totală a produselor din această categorie.  Membrii Corpului de Control au mai considerat relevant faptul că, în 2012, SUP a cumpărat de la aceeași societate, fără a avea încheiate contracte, produse în valoare de 490.022,81 lei, fără TVA, sumă ce reprezintă 88,69% din valoarea totală a produselor alimentare cumpărate în acel an.

GTS Company, firmă controlată de Sorin Avramescu

Corpul de Control al primului ministru a mai stabilit că Sorin Avramescu, cel care deține 49% din GTS Company, ar fi fost în stare de incompatibilitate, întrucât era consilier local în perioada în care SUP Petroșani și societatea respectivă au avut raporturi comerciale.

Astfel, Sorin Avramescu, în calitate de administrator a încheiat contractul de furnizare a produselor alimentare nr. CA2949/14.08.2012, în valoare totală de 18.153,50 lei, cu TVA, cu SUP.

Același spital a cumpărat de la GTS Company Aninoasa, în mod direct, pe bază de comenzi și facturi, fără ca între cele două entități să fi fost încheiate contracte, produse alimentare pentru care societatea furnizoare a emis facturi în valoare totală de 265.828,91 lei, cu TVA.

”Prin urmare, există indicii că în perioada 29.06.2012-04.12.2012, domnul Avramescu Sorin s-a aflat în situația de incompatibilitate (…), deoarece, în calitate de ales local și, în același timp, de administrator al GTS Company SRL, a încheiat contracte având ca obiect furnizarea de produse alimentare și a derulat relații comerciale cu Spitalul de Urgență Petroșani (aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Petroșani), fapt interzis în mod expres de lege”, se precizează în raportul Corpului de Control al primului ministru.

Mihai Barbu susține că el, împreună cu un alt consilier local, Milu Vladislav, vor face sesizări mai departe, la ANI și DNA. ”Trebuie sesizate organele în drept și cu siguranță vom face asta. Noi, din poziția de consilieri, avem o responsabilitate. Da, vom face plângere la ANI și la DNA”, precizează Mihai Barbu.

Ce spun ceilalți consilieri locali, conducerea Primăriei Petroșani și a SUP?

În vreme ce managerul SUP, Alin Vasilescu și primarul Tiberiu Iacob-Ridzi nu sunt de găsit, viceprimarul Nicolae Florin se spală pe mâini de întreaga problemă.

”Nu mă întrebați pe mine! Întrebați-l pe domnul primar, nu mă întrebați pe mine. Eu nu știu treburile astea”, a declarat Nicolae Florin.

Consilierul PNL Nicolae Iliaș, cel care ”a citit raportul pe sărite”, susține că totul nu este decât ”o chestiune discutabilă”.

”Nu pot să mă pronunț, era o chestiune discutabilă, nu a fost trecută la negativ, a fost tras un semnal. Din Corpul de Control nu a rezultat că ar fi o ilegalitate, se punea sub semnul întrebării. Materialul s-a discutat în Consiliul Local și urma să se ia în vedere acest aspect, iar cei îndrituiți din primărie să lămurească. Nu știu dacă este corectă sesizarea, a fost un semnal. Există indicii… Eu nu aș putea să mă pronunț. Dacă nu este ceva tranșant, clar, trebuie să vedem unde duc aceste indicii”, spune Nicolae Iliaș.

Nu crede că este ilegalitate, consideră Iliaș. Dar moral o fi? ”Sigur, dacă acele indicii duc spre ceva, evident că nu este moral. Vă rog să nu îmi cereți să spun lucruri despre care nu sunt convins”, subliniază consilierul local.

Margareta Burduf este consilierul local PSD care face parte din Consiliul de Administrație al SUP. Nu poate spune prea multe, întrucât la ultimele ședințe nu a fost prezentă: ”Nu am fost la ultimele două ședințe, că am participat la un curs, iar de o lună sunt plecată, chiar nu știu rezultatele controlului. Când revin cu mare drag vă stau la dispoziție”.

Fost consilier local PDL la Petroșani, Sorin Avramescu a demisionat la finele lui 2014. Este cumnatul omului de afaceri Adrian Gărdean, cel care a fost pus sub acuzare de DNA, la începutul lui 2015, pentru cumpărare de influență în dosarul Gala Bute. Cea mai importantă afacere a lui Sorin Avramescu este cea cu hrana caldă a minerilor, prin care GTS Company SRL încheia contracte pe bandă rulantă cu administrația din minerit.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + cinci =

ACTUALITATE
Situația celor două mari proiecte de infrastructură derulate în Hunedoara prin POR 2014 – 2020         Zeci de angajați ai fabricii Terpena au de suferit de pe urma dezastrului. S-au plâns la ITM Hunedoara         Concert de muzică populară în Piața Cetății         Copil de 12 ani rănit în accident         Au furat două motofierăstraie         Persoane bănuite de furt depistate de poliţiştii hunedoreni         ȘI TU POȚI DEVENI SALVATOR!         Evaziune de peste 22 de miliaone de lei. Români și chinezi implicați în afacerile ilegale         Ascensoare noi în Spitalui municipal Hunedoara         Noi mărturii în dosarul matriței din Sarmizegetusa Regia         Fitness în aer liber la poalele Cetății         Sorin Vasilescu participă la o întâlnire în Austria cu specialiști în arheologie         CEH pierde 300 de tone de huilă în fiecare zi         Turiștii din Parâng sunt așteptați cu un drum plin de gropi         A XVI-a ediție a Festivalului – Concurs „Tudorică Munteanu”, organizat în Orăștie         Proiect de lege important. Fermierii care vor fi scutiți de la plata taxelor pentru sănătate, șomaj și salarii         18 octombrie – ziua în care Huniazii au intrat în istorie         Monica Iacob Ridzi a depus o cerere de eliberare condiționată         Gheorghe Ile a cerut daune în instanță unui consilier local pentru denigrare         Accident în Deva. Copil lovit de mașină