ANALIZĂ. Politica hunedoreană în mijlocul verii: Guralivul Romi Cărmăzan și plimbărețul Grigoraș

Continuăm, astăzi, analizarea situaţiei din filial judeţeană Hunedoara a UNPR, cu alte câteva nume mai răsărite din ograda progresiştilor, care au un trecut interesant.

Guralivul Romi Cărmăzan

Un personaj cunoscut din UNPR este Romi Cărmăzan, fost şef pe la Protecţia Consumatorului, ajuns în UNPR din PDL, după ce a mai avut şi alte carnete de partid. Cărmăzan s-a făcut cunoscut prin faptul că, aşa cum arată o înregistrare audio difuzată la HUNEDOARA TV, cum a dat pachete contra voturi în favoarea unui candidat al PDL (Daniel Răducanu, primarul din Baru, la alegerile parţiale pentru un post de deputat în Ţara Haţegului din 5 decembrie 2010, în urma decesului lui Ioan Timiş şi câştigate de liberala Mariana Câmpeanu, dar nu la o diferenţă foarte mare faţă de pedelist, n.red). “Vineri (3 decembrie 2010, n.red.) am făcut 350 de pachete. Am dat, eu aşa am câştigat. Primaru’ o zis – Bă, eu nu mă bag -. Primaru’, într-adevăr, omul o făcut şi el ce-o făcut acolo, ce-o avut, o zis: -Bă, eu bani de la mine nu pun. Ce-mi dai, aia fac şi la revedere-. Şi mi-a dat cale liberă. Vineri am avut 350 de pachete, am luat-o eu, cu trei oameni din casă-n casă, „de Crăciun, la copil”, portocale, suc, de Moş Nicolae, şi eu mi-am făcut liste cu ei, cu fiecare …. Şi azi dimineaţă (5 decembrie 2010,n.red.) cu ăia am început prima dată. Mă, zic la ăia, care le-am dat, că au o datorie, că nu le-am dat un pix şi-o brichetă… Nu-i chemi la vot pentru un pix şi-o brichetă. Şi m-am dus după ei. Şi tot, când le-am bătut la poartă niciunul n-o zis că… „Hai că acum o venit Moş Nicolae pentru Răducanu”, exact aia o fost sloganul….Pac, pac, pac. Şi de aia am făcu scorul”. Dar faptele de vitejie ale fostului şef de la Protecţia Consumatorului nu s-au oprit aici. În aceeaşi înregistrare, Cărmăzan povesteşte cum, alături de Ovidiu Boldor, fost şef la Registrul Auto, condamnat la doi ani de închisoare cu executare în acelaşi dosar cu Mircia Muntean, fostul primar al Devei, actual deputat PSD, care a trecut, după ce a părăsit PNL, pe la UNPR şi PDL, care a “primit” patru ani cu suspendare, a adus voturi de la Bunila: “Şi o mai luat, ştii cine o făcut treabă bună? Ovidiu de la RAR, la Bunila. Am râs cu lacrimi…. O fost acolo, din casă-n casă, şi mă sună Ovidiu, zice -Bă, noi am găsit doi privaţi acolo. Li-i frică la ăştia de OPC ca de dracu’-. L-am sunat pe ăla şi zic: -Fii atent că vine şi te caută un prieten de-al meu, dacă nu te ocupi de el, n-ai ce… – .Şi azi, Ovidiu zice -Mă, îl sun pe acela, da’ nu răspunde. La un moment dat zice Ovidiu -Stai că e lângă mine-. Îţi dai  sama că m-o sunat ăla înapoi. –Păi, ce-am vorbit cu tine?-. I-am zis – Ştii ce tre’ să faci tu?! Ia-l pe ăsta de la RAR, şi du-te din casă-n casă, hai!- Din 180 de voturi, Ovidiu o făcut 145 -160”. Cărmăzan, personal, s-a ocupat cu “strângerea de voturi şi într-un sat din comuna Sălaşu de Sus, prin metoda constrângerii celor care beau pe datorie la un birt. “Intru în cârciumă, în Coroieşti, sat cu multe voturi. Toţi pereţii erau tapetaţi cu Liliana Ţolaş (candidata PSD+PC, n.red.), pe masă calendare, pliante… -Salut, zic. Şefu’ care-i? Unu’, aşa… -Eu!-. Foarte greţos… Electricianu’ pe la Primărie, pe la Sălaş. Zic: -Bă, băiete, uite care-i problema, vreau să stau un pic de vorbă cu tine. Comisar şef de la Protecţia Consumatorului – Uite-aşa i-o picat faţa. Hai  mai încolo, mai retras… Zic – Dom’le uite care-i povestea,  de ce am venit la dumneata-. Zice -Bei ceva?-. -Nu, nu nimic, două minute stau. Mă ocup de Sălaş. Nu mă interesează care sunt părerile tale politice, mie îmi scoţi 30 de voturi că, dacă nu, îi bai-. Se uită ăla pe pereţi şi zice -Mă, care aţi pus minunile astea pe pereţi? Daţi-le, mă, jos! Acuma, ce-i cu voi aice? Nu-mi faceţi probleme, vă rog eu mult, rupeţi-le acum!-. -Mă băiete, zic, lasă-le, nu mă interesează. Mie îmi trebe 30 de voturi, dacă nu le  am, e problema ta!-. Azi mă sună -Mai am 5, îţi rezolv şi gata îs rezolvate cele 30 de voturi-. Zic –Hai, hai, mai strofoacă-te, mai cheamă…-.  –Păi, de unde?-.  -Ia de pe caiet, de acolo”, se mai arată în înregistrarea de la HUNEDOARA TV. În plus, Romi Cărmăzan le-a arătat celor care îi erau în preajmă cînd a fost făcută înregistrarea şi cum a petrecut în respectivul birt: “Uită-te, bă, aicea, asta o fost azi noapte cu ei. La ora 11 azi-noapte. Alţii dormeau, mă! Toţi din sat, mă, da’ azi am fost la ei dimineaţă. -Bă, p…! Aţi beut aseară, aţi mâncat cu mine, am cântat cu voi, am plătit, voi ce faceţi?! Hai! În pijamale, în izmene! La vot!-. Or băut pe banii mei toată noaptea. Dimineaţă o tăiat nota de plată. Cât îi? Cinci milioane, poftim cinci milioane. Or băut mahoarcă din aia de doi lei paharul”. Dacă UNPR va candida singur în alegeri, deşi este greu de crezut acest lucru, liderul partidului, Gabriel Oprea, declarând duminică, la fuzionarea oficială cu “poporaniştii” lui Dan Diaconescu, că scopul formaţiunii este să rămână la guvernare, fără a spune alături de cine, Romi Cărmăzan ar putea candida la Primăria Simeria, de unde este de loc, dar este posibil să emită şi pretenţii pentru un loc mai de sus pe lista de la alegerile generale de anul viitor.

Plimbăreţul Cristian Grigoraş

UNPR Hunedoara mai are printre membri un alt personaj cunoscut opiniei publice, pe fostul şef de la Direcţia de Tineret. Băsist convins, Cristian Grigoraş, căci despre el este vorba, a părăsit PDL în urmă cu vreo trei ani, dar nu s-a îndepărtat prea mult de partidul portocaliu. Acesta s-a înscris în efemera Forţă Civică a premierului “unguent” Mihai Răzvan Ungureanu, revenit, de puţin timp, în fruntea SIE, care, apoi, a fuzionat cu PDL. Cristian Grigoraş, pe linie politică, a fost şef al Organizaţiei Judeţene de Tineret a PDL dar, odată cu venirea în fruntea democrat liberalilor din judeţ a lui Dorin Gligor, acesta şi-a pierdut funcţiile deţinute. Surse din PDL susţin că, pe vremea când era şef la Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Grigoraş ar fi făcut nişte chestii mai puţin ortodoxe, care i-ar fi sporit considerabil averea personal. Acestuia PDL i-a retras sprijinul într-o perioadă când partidul lui Băsescu transformase instituţiile publice în moşii personale, lucru care poate da de gândit multora. Tânăr încă, chiar foarte tânăr în ale politicii, având tot timpul la dispoziţie pentru a mai schimba numeroase partide, Cristian Grigoraş s-a înscris, în aprilie acest an, în UNPR, şi conduce filiala municipală din Hunedoara a progresiştilor. Grigoraş şi-ar putea dori o candidatură la primăria de pe Cerna sau funcţia de viceprimar, dar aici ar intra în competiţie cu Robert Muzsic, care, foarte probabil, ţinteşte aceleaşi posturi.

Gândurile lui Vochiţoiu

Cum este foarte probabil ca şi Cristian Grigoraş să dorească un loc cât mai în frunte pe listele electorale, misiunea liderului judeţean al UNPR, senatorul Haralambie Vochiţoiu, nu este deloc uşoară. La ora actuală, însă, principal preocupare a senatorului este de a-şi găsi un loc eligibil pe liste la viitoarele alegeri parlamentare. Dacă UNPR va avea listă proprie, Vochiţoiu, în cazul în care nu va părăsi partidul şi va mai fi preşedinte, ar trebui să fie primul şi să spere la un miracol ca progresiştii să atingă pragul electoral, cel de cinci procente, toate sondajele de până acum arătând că oamenii generalului Oprea, chiar dacă este, şi acum, premier interimar, nu ar atinge nici măcar trei la sută. Dacă UNPR va merge în alianţă cu alte partide, PSD sau PNL, rămâne de văzut, atunci lui Vochiţoiu îi va fi aproape imposibil să prindă un loc elegibil. Asta pentru că, aşa cum se ştie, în cele două mari partiuide, cel puţin la nivel judeţean, nu este linişte deloc, iar Bucureştiul ar putea să impună ceva candidaţi, pe locuri eligibile, pe listele de la Hunedoara. Mai este şi varianta ca UNPR să încerce să realizeze o alianţă cu alte partide mici, fie ele şi neparlamentare, dar şi aşa îi va fi greu lui Haralambie Vochiţoiu să fie pe un loc eligibil. La toate acestea se adaugă şi aprobarea noii legi electorale care, dacă va fi transpusă întocmai în teritoriu, va face ca judeţul Hunedoara să aibă, cu certitudine, un deputat mai puţin sau chiar doi, şi un senator în minus.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “ANALIZĂ. Politica hunedoreană în mijlocul verii: Guralivul Romi Cărmăzan și plimbărețul Grigoraș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 2 =

ACTUALITATE
De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca         Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare         Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital