ALDE Hunedoara a iniţiat un pact pentru salvarea cetăţilor dacice

Inedit în spaţiul politic hunedorean, filiala hunedoreană a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) a lansat public marţi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Deva, un apel ce solicită unitate dincolo de interesele şi rivalităţile politice. Ţinta acestui apel este concentrarea tuturor forţelor şi pârghiilor politice hunedorene pentru salvarea de la dezastru a siturilor arheologice UNESCO ce cuprind cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. De asemenea, ALDE Hunedoara solicită prezenţa în această colaborare, în calitate de garant al interesului comun, a Consiliului Judeţean Hunedoara.

 

Demersul filialei hunedorene ALDE Hunedoara vine chiar în momentul în care există o dispută publică în legătură cu intenţia legislativă de a fi creată o „pălărie” instituţională la nivel naţional, o agenţie care nu numai că ar intenţiona să preia în administrare celelalte cetăţi dacice din Munţii Orăştiei, ci să ia şi Sarmizegetusa Regia din administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara. Asta în condiţiile în care în acest moment Sarmizegetusa Regia demonstrează tuturor că administrarea sitului arheologic de Consiliul Judeţean Hunedoara este cea mai bună formulă de salvare, punere în valoare şi promovare a unui monument UNESCO de asemenea calibru.

Pentru mulţi hunedoreni, dar nu numai, nu mai este necesar să fie explicată diferenţa între starea dezolantă în care se află cetăţile dacice care nu sunt în administrarea CJ Hunedoara şi atmosfera de monument prezentat ca în Occident, îngrijit, păzit, cu reguli de vizitare, de la Sarmizegetusa Regia. Numai că această diferenţă care demonstrează ce înseamnă bună administrare a unui monument UNESCO trebuie promovată şi la Bucureşti, în zona deciziilor politice, legislative şi administrative.

„Trebuie să trecem dincolo de politică, dincolo de rivalităţi, şi să înţelegem că cetăţile dacice din Munţii Orăştiei sunt mândria şi sufletul nostru, iar salvarea acestora şi trecerea lor în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, aşadar în mâna unui bun administrator – aşa cum am gândit, de fapt, de atunci, de când am decis să preluăm cetatea -, este de interes mai mare decât interesele politice ce privesc competiţia ce urmează în decembrie. Partenerii pe care îi chemăm în această colaborare pentru binele comun, indiferent din ce partid fac parte, nu trebuie să considere că, dacă iniţiativa a pornit de la ALDE, există o ierarhie a meritelor. Nu. Noi, cei de la ALDE, am dorit doar să deschidem o punte, o cale a dialogului care să ducă la unirea tuturor forţelor hunedorene în scopul salvării cetăţilor dacice şi al punerii lor în valoare aşa cum merită aceste monumente de patrimoniu cultural mondial. Sarmizegetusa Regia este un exemplu de urmat şi nu vom accepta ca tot felul de alte interese să creeze forme false de administrare şi să gireze, în fapt, chiar şi numai prin nepăsare, distrugerea în continuare a siturilor arheologice ce cuprind cetăţile dacice. Sperăm ca demersul nostru să se transforme într-un demers comun, dincolo de politică, de salvare a cetăţilor dacice şi de aducere a cetăţilor dacice acasă, dacă îmi permiteţi să spun aşa, sub o administraţie hunedoreană, cea mai interesată în a da valoare acestor monumente de valoare universală”, a declarat, pentru Ziarul Hunedoreanului, preşedintele ALDE Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.

 

costesti  (13)UNITATE ÎN FAȚA UNEI SITUAŢII DE O GRAVITATE FĂRĂ PRECEDENT

 

CETĂŢILE DACICE DIN MUNŢII ORĂŞTIEI

 

 

Există momente în istoria unei comunităţi când disputele, politice sau de altă natură, sunt depășite de situaţii extrem de grave care amenință valorile comune. O astfel de situație de gravitate extremă este cea în care se află acum cetățile dacice din Munții Orăștiei, monumente care nu numai că dau măsura spiritului și existenței multimilenare în spațiul românesc, ci sunt recunoscute ca repere de patrimoniu universal.

 

În acest moment îngrijorător al istoriei siturilor arheologice ce cuprind cetățile dacice, pe lângă distrugerile provocate de cei care au intrat sălbatic în aceste situri, scormonind după tezaur de furat și înstrăinat, pe lângă nepăsarea autorităților naționale care nu au făcut nimic în timp pentru a proteja aceste comori de patrimoniu, au apărut grupuri de interese care, folosind pârghii politice, încearcă o lovitură finală: distrugerea singurei șanse verificate de a le salva.

 

Considerăm, cu argumente solide, că singura șansă de salvare a acestor monumente de valoare inestimabilă este preluarea lor în administrare de Consiliul Județean Hunedoara, în forma care și-a dovedit eficiența la Sarmizegetusa Regia.

 

 

SCURTĂ ARGUMENTAȚIE

 

Având în vedere:

 

  • gravitatea fără precedent a situaţiei în care se află cetaţile dacice din Munţii Orăştiei, singurele monumente UNESCO din regiunea de Vest, devastate de căutătorii de comori şi distruse de nepăsarea autorităților naționale
  • tentativele, inclusiv legislative, ale unor persoane și grupuri de interese de a prelua, în subordinea unor instituții artificial create, administrarea cetăților dacice – tentative care folosesc argumente false și sunt lipsite de soluții, intuindu-se în spatele acestora scopuri mai puțin cinstite
  • absența unor politici de stat coerente de protejare și promovare a acestui patrimoniu cultural de valoare universală, rezultatul dezastruos fiind vizibil, dar și lipsa de implicare a unor parlamentari hunedoreni (din toate legislaturile și formațiunile politice) în susținerea nevoii de a fi creată o astfel de politică de stat
  • haosul legislativ în domeniul patrimoniului cultural național

 

precum și:

  • bunele practici şi rezultate înregistrate în administrarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia de Consiliul Judeţean Hunedoara, exemplu de urmat şi pentru celelalte cetăţi, de asemenea parte a Patrimoniului UNESCO

 

în spiritul responsabilității și al respectului pentru valorile naționale

 

Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) Hunedoara propune tuturor parlamentarilor cu adevărat interesați de soarta acestor comori inestimabile, cetățile dacice din Munții Orăștiei, și partidelor politice pe care le reprezintă aceștia, partidelor neparlamentare și politicienilor lor un pact de colaborare fără culoare politică intitulat „PACEA DE LA SARMIZEGETUSA REGIA”.

 

 

PACEA DE LA SARMIZEGETUZA REGIA

 

prevede:

 

  • susținerea, fără echivoc, a trecerii tuturor cetăților dacice din Munții Orăștiei în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, instituție care a dovedit că este cel mai eficient administrator al unui astfel de monument din întreaga istorie a acestor situri arheologice
  • întocmirea, cu ajutorul specialiștilor, unui plan comun de acţiune pentru realizarea unei prime etape de salvare de urgență a cetăţilor dacice
  • elaborarea unei strategii comune pentru toate intervenţiile care vor avea loc, la diferite niveluri, respectiv Guvern, Parlament, Președinție în sprijinul definirii unei politici de stat coerente în privința acestor monumente de patrimoniu
  • eliminarea oricăror forme de dispută politică în relație cu problematica cetăţilor dacice
  • colaborarea voluntară și necondiţionată a tuturor membrilor semnatari ai prezentului document la eforturile de a aduce cetățile dacice din Munții Orăștiei în administrarea Consiliului Județean Hunedoara
  • asumarea egală a tuturor responsabilităților, dar și recunoașterea echitabilă, nediferențiată, a reușitelor acestei acţiuni comune

 

În acest sens, solicităm parlamentarilor judeţului Hunedoara, reprezentanţilor partidelor parlamentare și neparlamentare care doresc să se alăture acestui demers, alături de Consiliul Judeţean Hunedoara – în calitate de garant al acestei acţiuni, prin reprezentanţi desemnaţi -, să se întîlnească de urgenţă pentru stabilirea unui plan de acțiune şi pentru desemnarea colectivului de coordonare.

 

 

 

Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) Hunedoara,                                          20.09.2016

Președinte,

Mircea Ioan Moloț

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi + șaptesprezece =

ACTUALITATE
Despre fericire și nu numai…         Petrecere de Haloween la bibliotecă         Accident rutier grav pe șoseaua Petrila – Jieț         Vagonul unui marfar a fost distrus într-un incendiu, la Simeria Triaj         Achitări în dosarul DIICOT al oamenilor de afaceri din Geoagiu, după un deceniu de anchetă și procese         A murit scriitorul hunedorean Eugen Evu         Viceprimarul din Bănița a fost condamnat. Rechizitoriul accidentului în care a murit un motociclist         Brandul Sense lansează campania aniversară „10 ani de modă românească”         Uniunea Națională a Notarilor Publici din România – Ziua Porţilor Deschise         Premierul Mihai Tudose se va afla într-o vizită de lucru în Hunedoara         Sentință definitivă pentru bătăușii din centrul Devei         Jandarmii montani au fost testați în Cheile Tăii         Ștafeta Veteranilor va trece prin Deva         Situația contractelor de deszăpezire pentru drumurile naționale din vestul țării         Cum a evoluat în 25 de ani populaţia marilor oraşe din judeţul Hunedoara         Decembrie ’89 pe mai multe voci         Rectorul Radu Sorin este cel mai bine plătit profesor din Hunedoara         Tomograf nou achiziționat de Spitalul din Hunedoara         Bine că ești tu deștept! Alegeri în Deva. Conspirație, transpirație și clăbuci         Liviu Gabriel Dumitru va fi noul șef al Școlii de Agenți din Cluj – Napoca