ALBĂ-NEAGRA POLITICĂ. Prefectul (PSD) Sorin Vasilescu l-a jucat de degete pe liberalul Bogdan Ţâmpău

Sorin Adrian Vasilescu, prefectul judeţului Hunedoara, a demisionat. Timp de patru ani, Vasilescu a făcut jocurile PSD – partid din care provine şi în care se va întoarce – de pe funcţia aşa-zis apolitică. Liberalii l-au tolerat pe post din raţiuni strategice, să-l ţină departe de listele PSD pentru locale, strategie care se dovedeşte falimentară.

„Domnul Sorin Adrian Vasilescu a solicitat, din motive personale, domnului Petre Tobă încetarea detaşării în funcţia de prefect al judeţului Hunedoara începând cu data de 11 aprilie 2016. Domnul Sorin Adrian Vasilescu a fost numit pe funcţia pe care o deţine în prezent în data 20 iunie 2012 prin HG nr. 609, dată de la care a exercitat, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, atribuţiile conferite de cadrul normativ ca reprezentant al Guvernului în teritoriu”, se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al Instituţiei Prefectului Hunedoara. Sorin Vasilescu a fost numit prefect al judeţului la recomandarea organizaţiei PSD Hunedoara şi patru ani a fost ţinut pe post prin prelungirea detaşării, o improvizaţie la limita legii.

Un prefect obedient PSD-ului

Liberalii hunedoreni aveau zeci de motive să ceară destituirea prefectului care a susţinut făţiş interesele PSD. Reamintim doar două decizii politice luate de Sorin Vasilescu. În afacerea (controlată de lideri PSD) deşeurilor toxice cu plumb de la Hunedoara a pus birocraţia în mişcare, fără să stingă poluarea nici la plecarea de pe post. Apoi, l-a hăituit pe primarul comunei Şoimuş între Crăciun şi Revelion cu anchete şi controale pe baza unei sesizări anonime. S-a dovedit că primarul Mihai Irimie nu avea nicio vină, dar Vasilescu şi-a făcut datoria faţă de PSD şi de Laurenţiu Nistor, aflat în duşmănie cu Irimie. La începutul anului, liberalii anunţau că vor cere premierului tehnocrat demiterea prefectului Sorin Vasilescu. Ulterior, preşedintele PNL Hunedoara Bogdan Ţîmpău s-a sucit.

Ce iese când onestitatea e sufocată de strategii

 Liberalii nu au mai cerut imperativ schimbarea prefectului Sorin Vasilescu, cum anunţaseră. Strategia PNL, confirmată de sursele noastre din interior, a fost gândită de preşedintele unic Bogdan Ţîmpău  care a vrut să-l ţină pe Sorin Vasilescu ocupat cu Prefectura până trec alegerile, astfel încât să nu prindă un loc pe lista de consilieri judeţeni PSD. Vasilescu a demisionat şi, foarte probabil, va candida. Dar o va face de pe o poziţie de forţă, cu o carte de vizită onorabilă, omul care a rezistat patru ani în fruntea judeţului, preţuit şi de guvernul tehnocrat. Dacă liberalii erau mai puţin sofisticaţi cu strategia şi mai perseverenţi în demersul (altminteri, întemeiat) de a-l demite, Vasilescu ar fi intrat în alegeri cu imaginea unui fost prefect obedient PSD-ului, dat afară de tehnocraţi.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece + 19 =

ACTUALITATE
Imagini de poveste realizate pe un traseu dificil din Retezat         Sărbătoarea Greco-Catolicilor din Orăștie         Fii satului Văleni s-au strâns laolaltă         De jale și dor la Capela din Orăștie         FOTOGALERIE. Autostrada Lugoj – Deva: peste 170 de utilaje și 500 de municitori au fost mobilizați pe Lotul IV         Cine este tânărul condamnat pentru incendierea mașinilor șefilor din penitenicar         Motociclist rănit după ce a evitat un biciclist         Două femei rănite într-un accident rutier         A incendiat gospodăria vecinilor         FOTO. Carla’s Dreams a concertat în Hunedoara         DACFEST. „Sub semnul lupului” pentru a opta oară         DEZVOLTARE URBANĂ. Deva a primit bani europeni la mica înţelegere         JOCURI DE CULISE LA DEVA. Ovidiu Moş (PSD) a „premiat” consilierii PSRo care l-au făcut primar         Persoană rătăcită Pasul Vâlcan         Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat