AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Decartelarea lui Dorin Gligor ne costă (minimum) 600.000 lei

Două săptămâni – de atât ar mai fi avut nevoie Consiliul Judeţean Hunedoara, ca să nu piardă 600.000 lei din finanţarea europeană a modernizării drumului spre Sarmizegetusa Regia. Şefii judeţului iau în calcul sancţionarea vinovaţilor: proiectanţii. Probabil vor fi fiind şi ei vinovaţi, dar între 29 mai şi 25 august (ceva mai mult de 14 zile!) proiectul a înţepenit în demagogie politică: decartelarea lui Dorin Gligor, cel care s-a sustras de la a desemna câştigătorul licitaţiei. Dacă Dorin Gligor nu pierdea trei luni căutând să elimine firma câştigătoare, pe motiv „că-i de-a lui Moloţ”, drumul era acum finalizat.

„Dacă se lucrează cu intensitatea în care s-a lucrat până acum, în două săptămâni drumul trebuie să fie gata. Cam în două săptămâni se termină lucrul cu totul”, a fost concluzia preşedintelui Adrian David în privinţa modernizării drumului spre capitala regatului dac, Sarmizegetusa Regia. Două săptămâni, zile de muncă „reportate” pentru anul viitor. Şi odată cu ele se pierd 600.000 lei din fondurile europene eligibile ale proiectului. În ciuda acestei pierderi financiare, proiectul este considerat a fi un remarcabil succes al Consiliului Judeţean Hunedoara. Oameni şi instituţii s-au bătut eroic ca el să se înfăptuiască. Şi aproape că reuşiseră. Acum se caută vinovaţii pentru ratarea „la mustaţă” a obiectivului, realizat în proporţie de 95 la sută. Din lista publică a „suspecţilor” propuşi lipseşte demagogia politicienilor.

„Am solicitat să le prelungim pentru că altfel, am fi pierdut finanţarea in integralitatea ei şi discutăm de sume destul de mari, colosale pentru bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara, 55 milioane pentru programul pe deşeuri, 22 milioane pentru drumul la cetăţile dacice, 20 şi ceva de milioane pentru Călan şi aşa mai departe… Le prelungim pentru că avem temei, dar asta nu înseamnă că nu verificăm şi nu tragem la răspundere pe cei care au dus de-a lungul timpului să se ajungă astăzi aici”,
Adrian David, Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedaora

Lungul drum al asfaltului către Regia

Vina este aruncată, aproape exclusiv, în cârca proiectanţilor, care ar fi făcut „pe colţul mesei” proiectul. E omis faptul că drumul spre Sarmizegetusa Regia fusese preluat de Guvernul Boc, atunci când Elena Udrea promitea să reabiliteze 10.000 de kilometri de drum. La acea vreme, Dorin Gligor – preşedinte PDL Hunedoara – promitea asfalt IMPECABIL spre cetăţile dacice. Când era evident că programul Elenei Udrea este ratat, Consiliul Judeţean a primit drumul înapoi de la Ministerul Dezvoltării. Era puţin probabil ca el să se mai facă prin fonduri europene. S-a întâmplat să rămână bani necheltuiţi şi drumul să reintre în cărţi. Acesta este contextul în care proiectantul a fost nevoit să lucreze „pe repede înainte”, ca să nu se piardă finanţarea. Din decembrie 2014 şi până în aprilie 2015 au urmat discuţii pe seama unor controverse legate de proiect şi licitaţie, după care a urmat tergiversarea atribuirii lucrărilor. Din fericire, pe parcursul procesului de atribuire nu au existat contestaţii din partea firmelor participante la licitaţie, astfel că termenele nu au fost prelungite artificial de drumari. Din aprilie şi până în august, proiectul a fost deturnat din motive politicianiste.

dorin gligorOptimismul sărbătorilor legale

În luna aprilie, vicepreşedintele Dorin Gligor, pe atunci şeful Consiliului Judeţean Hunedoara, promitea că „pe 28 – 29 mai vom şti câştigătorul licitaţiei”. În iunie, când a avut rezultatul licitaţiei, Gligor a dat-o la întors. „Am fost optimist când am spus că pe 28 – 29 mai vom şti cine va face lucrarea. Optimismul mă caracterizează. Nu avem nicio sincopă în proces, în afară de faptul că sunt, totuşi, 10 oferte care trebuie evaluate, încă mai e corespondenţă de purtat cu fiecare ofertant. Dacă erau doar trei oferte, procedura n-ar fi durat atât. Sunt mai multe etape, de la calificarea tehnică până la fundamentarea de preţ. Suntem încă în termenul de 25 de zile lucrătoare, pentru că, între timp, au fost şi mai multe sărbători legale. Se lucrează, dar situaţia este destul de complexă”, declara Dorin Gligor la vremea respectivă. Cert este că şeful „decartelării IMPECABILE” a ţinut la sertar exagerat de mult atribuirea lucrărilor din motive exclusiv politice: câştigase „firma de casă”, „penala lui Moloţ”…

Domnia şi decartelarea se plătesc

Despre SC Trans Construct Import Export SRL, firma care a execut lucrările (pe care o laudă acum şefii Consiliului Judeţean şi consilierii din opoziţie) s-a spus că e patronată de un puştan fără experienţă, care abia a împlinit 18 ani şi că-i firma de casă a fostului preşedinte Mircea Ioan Moloţ. Dorin Gligor, aflat la „butoanele” Consiliului Judeţean, a refuzat să-i atribuie lucrarea, deşi Trans Construct câştigase licitaţia. Marele decartelator al judeţului ajunsese într-o situaţie din care nu putea ieşi decât prost. Fie continua cu „drumarii lui Moloţ” şi atunci se ducea de râpă toată demagogia cu decartelarea judeţului, fie mătrăşea licitaţia. Dorin Gligor a preferat să tragă de timp cu riscul de a se pierde fondurile europene. Deocamdată pierderile sunt de peste jumătate de milion de lei. „Drumul este gata. Mai avem de lucrat la un pavaj şi la o parcare. Ne mai costă în plus 600.000 lei, faţă de cât ne-am aşteptat noi, pentru că nu vor fi cheltuieli eligibile la rambursare. (…) Dacă se lucrează cu intensitatea în care s-a lucrat până acum, în două săptămâni drumul trebuie să fie gata. Cam în două săptămâni se termină lucrul cu totul”, spune preşedintele Adrian David.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Decartelarea lui Dorin Gligor ne costă (minimum) 600.000 lei

  1. florin

    ,,pustan” trebuia vazut si cine sta in spatele lui, adica dl Matei care a mai construit multe drumuri in judet,mergeti si vedeti drumul prin munte de la visca spre tebea si o sa ramineti uimiti ce lucrare aputut face. dl Gligor e un panglicar care isi urmareste doar interesul propriu,,adica leu la buzunar”,poate pieri lumea numai lui sa i mearga bine.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 2 =

ACTUALITATE
PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării         Percheziții DIICOT în Hunedoara         SCĂLDĂTOAREA DEVEI. Aqualand, patria politrucilor mufaţi la banul public         Marius Isfan le arată hunedorenilor Deva frumoasă         Hoţii îşi fac de cap în „ţara comandantului Mocanu”. Farmacii şi magazine prădate la Lupeni         Alin Simota se află pe lista interlopilor fugari de un an         Proiect pentru un parc tematic în jurul Castelului Corvinilor         Reparații pe șoseaua Deva – Lugoj         Asigurații nu mai au nevoie de adeverințe de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a beneficia de servicii medicale         Trei incendii au avut loc în Hunedoara         Povestea Râușorului, micul paradis al schiorilor din Retezat         Caritas Petroşani, proiect pentru oamenii străzii         Elevii îngheaţă de frig la o şcoală din Vaţa. Primarul şi fochistul se acuză reciproc         PROBLEMELE CETĂȚEANULUI. Scandal pe locurile de parcare în Deva