11 decembrie 2016, ziua în care ne alegem parlamentarii

În 11 decembrie, hunedorenii își aleg parlamentarii pentru următorii patru ani. Campania electorală se va încheia sâmbătă, 10 decembrie, la ora 07:00. Votul începe duminică, la ora 7:00 și se încheie la ora 21:00. În cazul în care la acea oră se mai află persoane în sala unde se votează, li se va permite să își exercite dreptul de vot.

În cursa electorală din județul Hunedoara s-au înscris 11 partide, după cum urmează: Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL), Partidul Mișcarea Populară (PMP), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), Partidul România Unită (PRU), Alianța Noastră România (ANR), Uniunea Salvați România (USR), Partidul România Mare (PRM), Partidul Ecologist Român (PER) și Partidul Socialist Român (PSR).

Au drept de vot cetățenii români, începând cu vârsta de 18 ani, dacă această vârstă a fost împlinită inclusiv în ziua alegerilor. Nu au drept de vot persoanele care au fost puse sub interdicție, persoanele care au interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă. Nu au drept de vot nici debilii sau alienații mintal.

Documentele necesare pentru a putea vota sunt următoarele: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.

Alegătorii trebuie să voteze numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. Totuşi, dacă în ziua votării se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa. În acest caz, vor fi înscriși pe listele electorale suplimentare.

 

De asemenea, pentru a fi respectate regulile prezentate și pentru a evita cât mai mult fraudarea, alegătorii vor fi verificați electronic înainte de a-și folosi dreptul de vot, prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. Un alt program folosit va fi Aplicația informatică pentru verificarea dreptului de vot, care asigură prelucrarea datelor de identificare ale alegătorilor și compararea acestora cu datele deja înregistrate.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 1 =

ACTUALITATE
ÎN ZONA ORĂŞTIE. Un absolvent din zece schimbă şcoala cu şomajul         Accident rutier grav provocat de o tânără de 21 de ani         Doi adolescenți de 16 ani au furat mașina unei tinere și au plecat la plimbare         Soarta tristă a faimoasei biserici de marmură din Alun         Fotograful care merge sute de kilometri pe jos pentru a promova Hunedoara         Vineri, Primăria Municipiului Deva nu încasează taxe și impozite locale!         CÂT VOR PLĂTI DEVENII? Preţul gunoaielor e la mâna primarului Ovidiu Moş         Traian Berbeceanu îi dă replica fostului său anchetator         Percheziții în Hunedoara, într-un dosar privind acordarea ilegală a diplomelor de studii         Furtunile au făcut pagube însemnate în nordul județului         Furtuna a distrus un drum din Retezat         TRAI PE VÂTRAI. Lefuri de opt ori mai mari decât plebea la Consiliul Judeţean         O VACANŢĂ ALTFEL. „E vremea cititului la Mărtinești”         DIPLOME DE EXCELENŢĂ. Elevele de 10 la Bacalaureat, recompensate de Consiliul Judeţean         Accident rutier pe o trecere de pietoni din Hunedoara         Misiune spectaculoasă de salvare a unui urs, prins într-un laț pus de braconieri         MOMENT SOLEMN. Subprefectul Dorel Bretean a depus jurământul de onoare         Apa Prod S.A. a lansat aplicaţia ApaProd pentru telefonul mobil         Imagini de poveste realizate pe un traseu dificil din Retezat         Sărbătoarea Greco-Catolicilor din Orăștie