Poliția a tras cu arma pentru a opri un mopedist

Polițiștii care efectuau activități de monitorizare a traficului rutier pe un drum județean din Ribița au pornit în urmărirea unui conducător de moped, care nu a vrut să oprească la semnalul lor.

La un moment dat, bărbatul și-a abandonat vehiculul într-un șanț și a fugit pe un câmp de la marginea localității. Unul dintre agenți a coborât din autospeciala de poliție și a pornit în fugă în urmărirea bărbatului, pe care l-a somat verbal să se oprească, acesta refuzând să se supună somațiilor. După aproximativ 500 de metri, bărbatul a fost prins, după ce polițistul a folosit armamentul din dotare pentru a efectua două focuri de avertisment în plan vertical. „Conducătorul mopedului, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Brad, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,25 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.885 lei, atât pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice cât și pentru faptul că nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente