Planurile Apa Prod: modernizarea cu fonduri UE a rețelei de apă și canalizare din toate comunele mari

Conducerea SC APA PROD SA susține că toate marile proiecte derulate de companie, prin fonduri de la Uniunea Europeană, în ultimii ani au avut succes, iar în următorii ani, conform planurilor, vor fi accesate circa 100 de milioane de euro pentru continuarea investițiilor de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare din județ.

Apa Prod SA, operatorul regional pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, a semnat contractul de servicii de asistență tehnică pentru pregătirea Aplicației de finanțare și a Documentației de Atribuire pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara, în perioada 2014 – 2020. Victor Arion, managerul SC APA PROD SA, a anunțat, marți, în cadrul conferinței de presă organizată cu ocazia semnării contractului, că prin acest proiect va fi asigurată modernizarea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în localitățile cu peste 2.000 de locuitori din județ. „Acest proiect nu a început astăzi, el este finalitatea master-planului care a generat un proiect pe fonduri europene privind zonele rurale care nu au fost eligibile până la această dată. Proiectul este estimat la 104 milioane de euro, vom vedea la final cât va fi valoarea totală a fondurilor pe care noi le vom primi. Efortul nostru, a proiectantului, și al autorităților locale este ca în această perioadă să exploatăm la maximum resursele financiare, astfel încât toată populația județului să aibă la limita de proprietate servicii de apă și canalizare. Este o mare obligativitate pentru noi, pentru proiectant și pentru autoritățile locale să asigurăm condițiile optime și sursele de finanțare astfel încât acest deziderat să fie îndeplinit”, a declarat Victor Arion, managerul SC Apa Prod SA.

SC Apa Prod a derulat cu succes trei mari proiecte de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare din județ. Ele au fost orientate în special zona urbană. „Ceea ce ne-a avantajat până în prezent, prin proiectul ISPA, prin proiectul SAMTID și prin proiectul POS-MEDIU este că în județul Hunedoara SC Apa Prod și-a îndeplinit în totalitate promisiunile. Un exemplu este că trebuia ca până la sfârșitul anului 2015, toate localitățile cu populație mai mare de 10.000 de locuitori să aibă stații de epurare conforme. Toate orașele în care noi operăm, adică Hațeg, Călan, Simeria, Deva, Hunedoara, Brad au aceste stații conforme și funcționează la norme. Nu sunt puțini operatori din țară care au îndeplinit aceste cerințe”, susține Victor Arion. Acesta a adăugat că operatorul SC Apa Prod nu are nicio corecție financiară în cele trei proiecte pe care le-a derulat, aceasta însemnând că proiectele s-au derulat în condiții foarte bune.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × cinci =

ACTUALITATE
Deva Auto Show 2017. Un spectacol de suflet pentru iubitorii automobilelor         Trofeul Micului Cititor, la a XXXVII-a ediție         LA UN AN DE LA MARELE TUN. Hoţia de la Apa Prod rămâne în scriptele firmei         MERGE ULCIORUL LA APĂ ÎN ŞOIMUŞ. Primarul Mihai Irimie are trei luni să-şi aranjeze „ploile”         Cum arată Gara Brad după cinci luni de renovare         Un an de la data la care trebuia finalizată Autostrada Deva – Lugoj         A fost deschis Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină         DEPOUL DEVASTAT. Ultima „redută” a mocăniței din Hunedoara a fost ruinată         Tribunalul Hunedoara decide soarta spărgătorului de la Castelul Corvinilor         Sfârşit de săptămână cu Târgului European al Castelelor. VEZI Programul evenimentului         Dungi si flori in noua colectie Sense primavara-vara 2017         OMUL CU CEL MAI STUFOS CAZIER RĂMÂNE LIBER. Cu magistraţii la Judecata de Apoi         Ce soartă va avea Pasul Vâlcan, zona turistică pustie dotată cu telegondola de 33 de milioane de lei         Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări