PIAȚA MUNCII. Angajări la Bursa locurilor de muncă, disponibilizări în minerit și energie

Județul Hunedoara a înregistrat o scădere a ratei șomajului, iar bursa locurilor de muncă se numără printre factorii determinanți ai fenomenului. În perioada următoare, sunt anunțate disponibilizări masive, dar și noi oportunități pentru șomerii din județ.

Bursa locurilor de muncă organizată, joi, în județul Hunedoara, a fost cea de-a șasea din acest an și a fost organizată în 10 localități din județ. „A fost o participare îmbucurătoare, pentru că au participat mai mulți angajatori, oferind în total peste 400 de locuri de muncă. Peste 166 de persoane au fost selectate în vederea ocupării unor locuri de muncă și vor fi angajate, cel mai probabil, în perioada următoare, iar 88 de persoane au fost încadrate pe loc”, a declarat Alin Fara, director executiv al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Hunedoara.

Complexul Energetic Hunedoara va disponibiliza 840 de persoane, începând din luna octombrie, iar Societatea Națională de Închideri de Mine va disponibiliza, în perioada următoare, peste 150 de persoane. O veste bună pentru hunedorenii aflați în căutarea unor locuri de muncă este dată de reprezentanții fabricii de cablaje auto din Hunedoara, care, potrivit directorului executiv al AJOFM Hunedoara, vor crea circa 500 noi locuri de muncă, după darea în folosință a noii secţii de componente electronice, în toamna acestui an.

În evidențele Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Hunedoara se află circa 9.100 de persoane fără locuri de muncă, iar șomajul în județul Hunedoara se află în scădere.„Scăderea este absolut constantă și se reflectă în rata șomajului, care este de 4,7 la sută, cifre încă neoficiale. Pe unii ar putea să îi bucure scăderea ratei șomajului, însă nu este neapărat un indicator care arată gradul de bunăstare al populației”, a precizat Alin Fara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
DIN NOU DESPRE GUNOAIE. Brădenii reclamă proastele servicii de salubrizare         SUB SLOGANUL: VISION OF LIFE. OpticLine, încă un pas spre revoluționarea medicinei românești         Autostrada Lugoj – Deva. Cum arată ultimul kilometru de pe Lotul trei         Noaptea Muzeelor. Mii de oameni la Castelul Corvinilor         Carmen Hărău, senator PNL: “Cod roșu de avarie: sectorul energetic național!”         Cununii în aer liber – pe Cetate şi în Parcul central!         Mâine, pe stadionul din Cugir – FAMILY DAY by Star Transmission – ediție de majorat!         Geoparcul Dinozaurilor a fost reconfirmat ca sit UNESCO         Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Detalii șocante în cazul morții tinerei de 24 de ani, din Deva         Peștera Cioclovina, „sanctuarul” din Munții Orăștiei         Moartea unei tinere de 24 de ani, în centrul Devei         Lansare de carte. Miron Țic – „Visul din iarbă”         Accidente în lanț produse de un tânăr „fumat” pe străzile Devei. De-abia se putea ține pe picioare, dar a vrut să facă pe „regele șoselelor”         Bani de la CJ Hunedoara pentru proiectele hunedorenilor         Șefii CJ Hunedoara au pierdut procesul cu Carmen Guran         Noaptea Muzeelor la Deva         Casa unui medic din Brad a fost spartă de hoți         Cum și-a legat prințul Rudolf pentru totdeauna numele de cel al Retezatului         Taormina – bijuteria Siciliei