Peste 4000 de persoane au ales să se relaxeze la Aqualand Deva, în a doua jumătate a lunii iulie 2018

Peste 4000 de persoane au ales să se relaxeze la Aqualand Deva, în a doua jumătate a lunii iulie 2018

În ultimele două săptămâni din luna iulie 2018, Complexul Aqualand Deva a înregistrat încasări în numerar de 111.460 lei.
Vremea capricioasă i-a făcut atât pe turiști cât și pe localnici, să își petreacă timpul liber în incinta complexului de piscine acoperite. Peste 4000 de adulți și copii s-au bucurat de facilitățile bazei de agrement, în special, la sfârșit de săptămână.

Complexul acvatic are 7 bazine de înot cu diferite dimensiuni, atât pentru adulți cât și pentru copii, unul dintre acestea fiind dotat și cu instalaţie de generat valuri, tobogane, iar zona de șezlonguri are pardoseala încălzită.
Clienții mai au la dispoziție la mezanin: zonă de relaxare, saună tunisiană, finlandeză și de relaxare; grotă salină; cabinete de masaj, zonă terapie cu pești exotici, sală de forță&fitness etc.

În prima jumătate a lunii august 2018, se va redeschide și restaurantul din incintă, care va avea atât meniu a la carte, cât și linie de autoservire.

Tariful pentru adulți este de 45 de lei/zi sau 25 lei pentru 3 ore. Copiii cu vârsta peste 3 ani, studenții, elevii și pensionarii plătesc intrare 40 de lei/ zi sau 20 de lei pentru 3 ore. Copiii cu vârsta până la 3 ani au acces gratuit.

Primăria Deva

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Peste 4.000 de oameni la ștrandul din Deva         Poliția Locală Deva a aplicat amenzi de peste 30.000 lei în luna iulie         Rețea de piste de biciclete plănuită în centrul Devei         Tradiţie şi voie bună la Nedeia Troiţei din Parâng         Tărâmul dinozaurilor, recreat din LEGO în Geoparc         Programul Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara în perioada 15-17 august         Spargere în Valea Jiului. Hoții au fost prinși de jandarmi cu prada asupra lor         Mircia Muntean a fost adus la Penitenciarul Bârcea Mare         Programe de formare profesională pentru șomerii din Hunedoara         Șantierul celei mai mari investiții private din județ: uzina de mașini de spălat Bosch         NU RENUNŢĂ Protocol de mediu pentru amenajarea hidrotehnică de pe Jiu         Motociclist rănit grav în Teliuc         NEMULŢUMIŢI DE SENTINŢE. Inculpaţii din dosarul grupului infracţional coordonat de Simota au contestat pedepsele         Comunicat de presă Carmen Hărău, senator PNL         Protest la Termocentrala Mintia         Campionatul mondial de futsal al polițiștilor are loc în Hunedoara         Ce s-a ales de drumul spre Poiana Pelegii, închis de la începutul anului         Ministrul pentru Diaspora „asista cu profundă tristețe la violențele din Capitală”, în timp ce petrecea la Zilele Bradului         Proiect guvernamental. Minele din Valea Jiului, sugrumate de datoriile CEH!         DEZVĂLUIRI. Deputat hunedorean: În mineritul Văii Jiului s-a produs un jaf incredibil