Peste 200 de oameni vor fi audiaţi în dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat luni că procurorii militari continuă ancheta în dosarul nr. 47/P/2014 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, iar în perioada 15 februarie – 24 martie 2016, au fost citate 211 persoane pentru a fi audiate în calitate de persoană vătămată, parte civilă sau martor de către procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Urmărirea penală în cauză se desfăşoară într-un mod ritmic, ţinând seama de complexitatea deosebită a acesteia, în vederea soluţionării sale temeinice, legale şi cu celeritate. Reamintim faptul că, prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară”, a informat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârşirea faptelor descrise anterior.

În 22 octombrie 2015, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Preşedintelui României declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală faţă de Petre Roman, Stănculescu Victor Atanase şi Voiculescu Gelu Voican, anchetaţi pentru infracţiunii contra umanităţii, în perioada în care aceştia aveau calitatea de miniştri. Tot atunci, fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi fostul şef al Inspectoratului General al Poliţiei Corneliu Diamandescu sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii, pentru declanşarea atacului asupra populaţiei civile, urmare a deciziei luate în 11 – 12 iunie 1990. În 13 iunie seara, trei garnituri de tren pline cu mineri plecau din Valea Jiului către Bucureşti. Aproape 10.000 oameni în salopete, murdari, cu bâte şi topoare, ajungeau a doua zi dimineaţa în Piaţa Victoriei de unde Ion Iliescu îi trimite în Piaţa Universităţii, scena unor confruntări violente cu o zi înainte, după ce câteva zeci de protestari anti-guvern au fost evacuaţi cu forţa.

Ce au făcut minerii în Bucureşti
Potrivit rechizitoriului din Dosarul Mineriadei din iunie 1990, cu ocazia sosirii în Bucureşti, minerii au fost organizaţi şi împărţiţi în grupe conduse de liderii sindicali între care Miron Cosma, Ilinescu Constantin, Varga Csaba. Minerii au fost conduşi iniţial în Piaţa Victoriei unde în jurul orelor 6:30, Ion Iliescu le-a ţinut un discurs îndemnându-i să conlucreze cu forţele de ordine şi să restabilească starea de normalitate în Piaţa Universităţii şi în celelalte zone în care au fost incidente. La momentul sosirii în Bucureşti minerii au fost preluaţi de forţele de ordine ale Ministerului de Interne împreună cu care au făcut echipe mixte şi au început „perierea” zonelor fierbinţi ale capitalei, pentru a identifica manifestanţii din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, care fuseseră ridicaţi şi ulterior eliberaţi în aceeaşi zi, precum şi a manifestanţilor din după-amiaza zilei de 13 şi dimineaţa zilei de 14 iunie 1990. Cu acest prilej, au avut loc acţiuni de o cruzime ieşită din comun, fiind brutalizaţi nu numai manifestanţii din ziua precedentă, dar şi locuitori ai capitalei care nu aveau nici o legătură cu acţiunile de protest.

mineriada 6În acest context, au fost ridicate 1021 de persoane, în urma cercetărilor efectuate de procuratură 182 dintre acestea au fost arestate preventiv, 88 au fost sancţionate contravenţional, 36 de minori au fost internaţi în centrul de primire, 27 au fost încredinţaţi familiilor, iar 706 persoane au fost puse în libertate după verificări. „Este de precizat că acţiunile minerilor din datele de 14 şi 15 iunie 1990, care s-au desfăşurat în deplină cooperare cu forţele de ordine ale statului, grupurile de mineri fiind coordonate de către persoane civile care acţionau în numele şi cu acordul conducerii de stat, au avut drept consecinţă nu numai vătămarea persoanelor ridicate în vederea efectuării de verificări, dar şi o multitudine de distrugeri produse la sediile Universităţii Bucureşti, Institutului de Arhitectură, la sediile mai multor formaţiuni politice şi asociaţii civice, dar şi la locuinţele unor membrii marcanţi ai partidelor politice „istorice”. Cu ocazia cercetărilor, procurorii militari nu au reuşit identificarea persoanelor îmbrăcate în civil care au acţionat împreună cu minerii, iar victimele audiate au delimitat categoria minerilor de cea a celorlalţi co-agresori, caracterizându-i pe primii ca fiind „mineri murdari”, spre deosebire de ceilalţi, ca fiind mineri curaţi”, informa Ministerul Public, potrivit rechizitoriului.

Ion Iliescu le-a mulţumit minierilor
În seara zilei de 14 iunie 1990, minerii au fost cazaţi la Regimentul I Mecanizat şi Regimentele II Mecanizat. O parte dintre aceştia au dormit însă în Sala Polivalentă şi în alte sedii ale unor instituţii publice. În data de 15 iunie 1990, minerii au fost „convocaţi” la Palatul Expoziţional din Bucureşti, unde Preşedintele Ion Iliescu le-a adresat mulţumiri. Acest episod s-a petrecut în jurul orelor 13. După încheierea discursului minerii au fost îmbarcaţi în autobuze şi conduşi în gările Basarab şi Gara de Nord, de unde au plecat spre locurile lor de muncă. Cu toate acestea un număr de 958 de mineri au fost cazaţi în continuare, până în data de 18 iunie 1990, la o unitate militară din Măgurele, ca o măsură de precauţie a autorităţilor în cazul în care manifestaţiile de stradă ar fi început din nou. În data de 18.06.1990, ultimii mineri au părăsit Bucureştiul, luând cu ei şi obiectele de igienă personală şi vestimentaţia militară date de unitatea de jandarmi. Din comunicatul Ministerului Sănătăţii din 15 iunie 1990, rezultă că în urma evenimentelor din 13, 14 şi până în 15 iunie 1990, ora 600, se înregistraseră 467 de prezentări de cazuri, 112 internări şi 5 decese. Dintre aceştia existau şi militari răniţi, astfel până la data de 14 iunie 1990, ora 1800, dintr-un total de 70 de internări, 14 priveau militari. Din cele cinci morţi violente înregistrate, una nu a avut legătură cu evenimentele respective, iar o altă persoană a decedat în urma unui infarct miocardic”, se mai arată în rechizitoriul publicat pe de Ministerul Public.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci + patru =

ACTUALITATE
Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării