Percheziţii pentru trafic cu obiecte de patrimoniu de peste un milion de euro

Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale au descins, joi dimineaţa, în mai multze locaţii din trei judeţe, printre care şi Hunedoara, al domiciliile unor persoane bănuite de export ilegal de obiecte de patrimoniu.

razie.goldisPercheziţiile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale în judeţele Timiş, Hunedoara şi Mehedinţi. Vizate au fost trei persoane cu vârste între 29 şi 56 de ani, bănuite că, în perioada iunie – august a.c., ar fi deţinut şi încercat să valorifice, în ţară şi în străinătate, bunuri din patrimoniul cultural mobil, respectiv un vas neolitic şi o vioară veche. Valoarea acestor obiecte depăşeşte un milion de euro, spun anchetatorii. Cele trei persoane cercetate în acest dosar  au fost duse pentru audieri la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. „În cauză, faţă de cei trei se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani, export ilegal de obiecte de patrimoniu şi tăinuire. Activităţile se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Mehedinţi şi I.P.J. Hunedoara”, au precuzat reprezentanţii Poliţiei Române.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șapte + 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Castelul baronului Nopcea, lăsat în ruină         Târgul de fete de pe Muntele Găina         Momente cumplite pentru tânăra care se prostitua în garsoniera pe care o împărţea cu iubitul ei         Mall-ul de servicii al Primăriei Deva a fost inaugurat         Carmen Hărău (PNL): Nu batjocoriți speranța a 5 milioane de pensionari!         Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva