Percheziții la contrabandiștii de țigări din Hunedoara

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Hunedoara au efectuat 11 percheziţii domiciliare, în Hunedoara şi Călan şi au pus în executare cinci mandate de aducere emise în cadrul unui dosar penal având ca obiect investigarea unor infracţiuni de contrabandă.

„Suspecţii, în cursul anului 2017, au deţinut în scop de vânzare peste 44.500 de ţigarete de contrabandă, provenite din spaţiul extra-comunitar, şi 35 de litri de alcool fără banderolă fiscală. Ţigaretele erau comercializate stradal, pe raza localităţilor Hunedoara şi Călan. La finalul audierilor, faţă de patru dintre suspecţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani, din Hunedoara şi Călan, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore, aceştia urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vedere luării măsurilor legale”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + zece =

ACTUALITATE
Ajutor pentru localnicii din Vadu Dobrii         Program special cu publicul la primărie         Un șofer băut a produs un accident pe o trecere de pietoni din Deva         Mica Unire în anul Centenarului         Preşedintele Bobora se ascunde după fusta unui directoar administrativ în cazul abuzului de la Sanatoriul Geoagiu         Cursuri gratuite la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva         Ziua Unirii Principatelor Române – Programul complet al manifestărilor         Cele opt hectare de teren de la marginea Hunedoarei au fost vândute         Ce soartă va avea ultima școală din Bulzeștii de sus: șapte copii mai învață aici         Patru statui noi în Hunedoara         Mărturii în dosarul matriței din Sarmizegetusa Regia         Elevă călcată de mașină pe trecerea de pietoni         Podul rutier peste Strei, din orașul Călan, va fi refăcut         Prins la furat de lemne cu camioneta         L-au acuzat degeaba. Medicul Bende Barna Gavril a câștigat procesul cu ANI         TEATRU LA PRIMARIA DEVA. Oancea vs. Mareş, „Ce formidabilă harababură”         Femeie rănită grav de mașina scăpată de sub control, care a intrat pe trotuar         Încă un an eșuat pentru furnalul de la Govâjdia, cel mai vechi din România         Localnicii își bat joc de cea mai spectaculoasă cascadă cu ape termale         Atenție! Se montează parapeți pe DN 7, la ieșirea din Deva și în Mintia