3.9 C
Deva
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Pensionarul care și-a decapitat soția a rămas la Terapie Intensivă

Tribunalul Hunedoara a amânat pentru data de 7 aprilie o decizie la propunerea de arestare preventivă pe numele lui Ilie Trufaşiu (79 de ani), bărbatul acuzat că şi-a ucis soţia şi ar fi dat foc încăperii în care a lăsat cadavrul. Magistraţii au decis astfel, „având in vedere că starea de sănătate a inculpatului nu permite prezentarea in instanţă”, a informat Tribunalul Hunedoara.
Ilie Trufaşiu se află de o săptămână internat în Spitalul Judeţean din Deva, la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, având arsuri pe membrele inferioare şi plăgi înjunghiate. Starea sa a fost gravă în ultimele zile, fiind intubat.
Sâmbătă, 25 martie, cadavrul soţiei sale în vârstă de 69 de ani a fost descoperit, în casa celor doi din satul Sibişel. Vecinii femeii ucise s-au alertat după ce l-au văzut pe Ilie Trufaşu, tăiat şi înjunghiat în mai multe locuri ale corpului, cu arsuri pe picioare, ieşind dezbrăcat pe drumul din faţa locuinţei. Au observat fum ieşind din casă, iar înănuntru au descoperit cadavrul femeii, cu gâtul tăiat cu un topor, înconjurat de hârtii şi lucruri cărora agresorul le-ar fi dat foc. Acesta şi-ar fi omorât soţia în vârstă de 69 de ani, după care ar fi încercat să incendieze casa şi ar fi încercat să îşi curme viaţa, fiind identificate pe corpul său urmele unor autoagresiuni.
„El s-ar fi înjunghiat în zona abdominală, la gât şi s-ar fi tăiat la cap. Viaţa lui este în afara orcărui pericol, fiind supus unor intervenţii chirurgicale”, declara procurorul Gina Cibian, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/