Pelerinaj la mormântul călugărului Arsenie Boca: se împlinesc 28 de ani de la moartea sa

Ziua de 28 noiembrie, în care este comemorat duhovnicul Arsenie Boca, a adus în ultimii ani mulțimi impresionante la Mănăstirea Prislop. Români din toate colțurile țării se îndreptau spre locul din Țara Hațegului, pentru a-l omagia pe călugăr și pentru a se ruga la mormântul său. Marți, pelerinii sunt așteptați în număr mare la mănăstire.

Se împlinesc 28 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, una dintre marile personalități ale ortodoxiei române.

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Sinaia) a fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia autorităților represive ale regimului, trecând prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis în arestul Siguranței din Brașov, apoi dus la Canal și a trecut prin în închisorile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, de la mijlocul anilor 1950, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Duhovnicul a murit în 28 noiembrie 1989, iar apropiații săi susțin că ar fi prevestit prăbușirea regimului comunist din România și moartea, în zi de sărbătoare, a fostului președinte comunist Nicolae Ceaușescu.

Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1940 și 1950, datează din secolul al XIV-lea, iar de-a lungul timpului a fost locul a numeroase evenimente care au intrat în istorie. În urmă cu cinci secole, în vecinătatea bisericii, călugărul Ioan şi-a amenajat o chilie, scobind o stâncă ascunsă de pădurea Silvaşului. A murit însă înainte de a termina de dăltuit fereastra chiliei, ucis de vânătorii care l-ar fi confundat cu un animal sălbatic. La mănăstirea Prislop se află mormântul şi piatra funerară a domniţei Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Vodă Basarab și ctitoră a bisericii medievale. În zilele de sărbătoare,  zeci de mii de pelerini în mănăstirea din Ţara Haţegului, pentru a se ruga în faţa mormântului părintelui Arsenie Boca.

Recomandările jandarmilor

Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă la Mănăstirea Prislop, jandarmii le recomandă pelerinilor:  să nu încurajeze faptele contravenţionale; să nu achiziţioneze bunuri de la persoane care nu deţin autorizaţie în acest sens; să respecte recomandările forţelor de ordine; să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje, etc.) sau a celor de valoare să evite conflictele cu alte persoane; să respecte regulile de convieţuire socială. De asemenea, în zonele cu aflux mare de persoane, jandarmii hunedoreni recomandă tuturor să acorde o atenţie sporită copiilor, pentru a evita situaţiile de rătăcire sau eventualele accidentări. „În caz de nevoie, solicitaţi sprjinul jandarmilor apelând numărul unic de urgenţă 112”, informează Inspectoratul de Jandarmi al Județului Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Pelerinaj la mormântul călugărului Arsenie Boca: se împlinesc 28 de ani de la moartea sa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − cinci =

ACTUALITATE
Bulevardul Mihai Viteazul va fi modernizat         Parcarea jefuită de pe DN 76         Polițiștii au descins la locuințele unor tineri, suspectați de trafic de cannabis și cocaină         Comori dacice impresionante traficate de un german         Despre soarta cărților…         INIŢIATIVĂ. Aleşii ALDE prezintă surse de finanţare pentru Deva         Noaptea Lungă a Industriei – În 10 mai, Cugir și Sebes         Întâlnire inedită în Cetatea Deva         INVENTARUL ȚINUT LA SECRET DE CONSILIUL JUDEȚEAN. Cât de proaste sunt drumurile Hunedoarei         S-a reluat furnizarea gazului metan la Termocentrala Mintia         Percheziții la persoane bănuite de înșelăciune. Prejudiciul depășește 200.000 de lei         DEVA. Mesaj emoţionant transmis de primarul Florin Oancea veteranilor de război         ULTIMUL EPISOD. Sarmizegetusa Regia, o istorie a furtunilor care au devastat monumentul UNESCO (IV)         Restaurarea Cetăţii Orăştiei va costa cinci milioane de euro         Nori de praf peste Hunedoara, de la combinatul siderurgic         Peste 85.000 de puieţi vor fi plantaţi în această primăvară în munţii Orăştiei         Penalizări date constructorilor Lotului III din Autostrada Lugoj – Deva         Artezienele din centrul Hunedoarei mai au de așteptat         Termocentrala Mintia a fost tăiată de la alimentarea cu gaz metan         Dosar de deputat uitat de doi ani pe procedură de filtru