Patronul unor firme din Petroșani, acuzat de un prejudiciu de 3,6 milioane de lei

Un afacerist din Valea Jiului a fost reținut pentru evaziune fiscală, fiind anchetat într-un dosar penal cu prejudiciul de peste 3,5 milioane de lei.

Polițiștii din Valea Jiului au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa lui Casian Staiculescu, afacerist în vârstă de 53 de ani, din judeţul Gorj, de unde au ridicat mai multe înscrisuri cu valoare probatorie. Bărbatul a fost adus la sediul Poliției Petroșani, fiind reținut pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din Petroşani, a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii, în mod fictiv, achiziţii de mărfuri şi servicii de la alte societăți comerciale din ţară, societăţi care nu au declarat livrări sau servicii către societatea administrată de suspect, deducându-și astfel, în mod ilegal, impozitele faţă de bugetul de stat, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara. De asemenea, afaceristul, prin intermediul conturilor deschise în numele societăţii, a retras în numerar diferite sume de bani provenind din relaţii comerciale fictive cu alte două societăți comerciale, respectiv a transferat sume de bani provenite din operaţiuni economice ilicite în favoarea altei societăţi comerciale, de unde, ulterior, sumele de bani au fost retrase în numerar. „Pentru a conferi legitimitate retragerilor de numerar din conturile societăţii pe care o administra, suspectul a prezentat unităţilor bancare, ca documente justificative, borderouri de achiziţii fictive de fier vechi. Din probatoriul administrat pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a suspectului este de peste 3.589.000 de lei”, a precizat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. Casian Staiculescu a fost reţinut pentru 24 de ore şi depus la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Hunedoara, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu propunere de arestare preventivă.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 3 =

ACTUALITATE
PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării         Percheziții DIICOT în Hunedoara         SCĂLDĂTOAREA DEVEI. Aqualand, patria politrucilor mufaţi la banul public         Marius Isfan le arată hunedorenilor Deva frumoasă         Hoţii îşi fac de cap în „ţara comandantului Mocanu”. Farmacii şi magazine prădate la Lupeni         Alin Simota se află pe lista interlopilor fugari de un an         Proiect pentru un parc tematic în jurul Castelului Corvinilor         Reparații pe șoseaua Deva – Lugoj         Asigurații nu mai au nevoie de adeverințe de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a beneficia de servicii medicale         Trei incendii au avut loc în Hunedoara         Povestea Râușorului, micul paradis al schiorilor din Retezat         Caritas Petroşani, proiect pentru oamenii străzii         Elevii îngheaţă de frig la o şcoală din Vaţa. Primarul şi fochistul se acuză reciproc         PROBLEMELE CETĂȚEANULUI. Scandal pe locurile de parcare în Deva