Patimile unui spaniol în Hunedoara: decorurile sumbre ale Poliției, tinerele candide și senzuale de la Prislop

Un reportaj despre Hunedoara publicat de scriitorul spaniol Jose Luis Munoz, în urma unei vizite în Transilvania, oferă detalii neobișnuite despre necazurile trăite de acesta. Cele mai sumbre momente relatat de autor le-a petrecut într-o secţie de poliţie, pe care o descrie ca fiind desprinsă dintr-un decor al birourilor de anchetă ale fostei Securităţi.

Ulise, eroul călătoriei despre care a relatat Jose Luis Munoz, în articolul cu titlul „Hunedoara, România Ungară”, a fost implicat într-un accident şi a petrecut câteva ore într-o secţie de Poliţie, unde a fost luat în primire de „poliţistul bun şi poliţistul rău”. „O autostradă bună ne conduce la următoarea destinaţie, Hunedoara, dar înainte de a intra în oraş, un drum de munte, care se transformă apoi într-o pistă denivelată, plină de lucrări, ne duce prin câmpuri de lumină la una dintre cele mai importante mănăstiri ortodoxe ale poporului român, Prislop, unde pelerinii îl caută pe Dumnezeu. Mănăstirea Prislop, cu clădiri bune, a crescut în jurul unei mici biserici din secolul al XVI-lea ridicată de părintele Nicodim, însă faima ei vine deoarece acolo a fost înmormântat Arsenie Boca, un preot ortodox, opozant al regimului comunist”, relata Jose Luis Munoz, în reportajul publicat în 7 noiembrie 2016, în El Cotidiano.

Tinere candide şi senzuale

Autorul remarca devotamentul pelerinilor români care urcau poteca spre locul de veci al duhovnicului şi se declara fascinat de viaţa contemplativă a celor de la mănăstire. A povestit însă cum, personajul său, Ulise, care voia să fotografieze frumuseţea mănăstirii, a rămas tulburat de vederea câtorva tinere frumoase, „cu acel amestec periculos de candoare si senzualitate”, care se pregăteau să treacă pragul aşezământului. La plecarea de la Prislop, spre Hunedoara, Ulise trece printr-o înlănţuire de necazuri, relata autorul reportajului.  Şoseaua este plină de gropi, iar din loc în loc se lucrează la modernizarea ei, semnele de avertizare lipsesc, iar drumul este îngust. Ulise a evitat impactul cu un camion într-o curbă oarbă, care, afirma scriitorul, le-ar fi adus înmormântarea în ţinutul lui Dracula sau lângă locurile de veci ale călugăriţelor de la Prislop. Apoi a derapat şi a fost la un pas de a fi lovit de o ambulanţă care transporta un pelerin, iar în final Ulise şi-a văzut moartea cu ochii, când din faţă a apărut un alt autoturism, în care se aflau patru femei. Cele două maşini s-au ciocnit uşor, iar pentru că şoferii nu au ajuns la un acord, acuzându-se fiecare de producerea accidentului, s-a apelat la Poliţie. „Maşina de patrulare a sosit în cincisprezece minute, iar din ea a coborât un cuplu de poliţişti trudit şi fără experienţă, poliţistul bun şi poliţistul rău. Cel mai tânăr dintre ei cunoaşte limba engleză şi conversează cu Ulise. Celălalt pare destul de morocănos pentru că i-a fost întrerupt somnul”, a relatat autorul reportajului.

Cu toţii au ajuns la sediul Poliţiei din Hunedoara, oraşul vechi şi aglomerat, potrivit descrierii spaniolului. „Aici, vedem o familie de ţigani care aşteaptă să fie interogară. Ulise şi cele patru femei sunt conduşi într-o încăpere mică, care pare de pe vremea Securităţii lui Ceauşescu, după aerul sumbru. Ceauşescu pare să fi rezistat şi în modul de lucru al Poliţiei. Nu sunt calculatoare, nici maşini de scris. Raportul accidentului este scris de mână. Relatarea lui Ulise, care nu ştie română, se va termina plină de ştersături. I se spune să deseneze o schiţă a accidentului, însă Ulise o face greşit pentru că a fost dintotdeauna un artist prost. Alături de Ulise stă poliţistul bun, care îi arată cum să umple locurile lăsate libere din chestionar, pe care nici el nu le mai poate descifra”, descrie autorul relatării.

Poliţistul bun şi poliţistul rău

„Totul este haos în comisariatul de poliţie”, concluzionează scriitorul. După mai multe ore de audieri, în care femeile sunt auzite certându-se cu poliţiştii, iar scriitorul se lasă cufundat în atmosfera sumbră din secţie, potrivit relatării sale, poliţiştii finalizează cerecetările. „Poliţistul bun a deschis uşa pentru a face loc celui rău, care trebuie să fi lucrat în Securitatea lui Ceauşescu, unde interoga membrii ai opoziţiei. Poliţistul prietenos îi spune lui Ulise că va fi amendat, dar acesta nu protestează. În cazul în care va ajuta Poliţia Hunedoara să cumpere o maşină de scris, sancţiunea este binevenită. Amenda este însă de 800 de lei, aproximativ 200 de euro. La naiba, Ulises mârâie la el însuşi pentru că această sumă este o avere în România şi pare excesivă. Naiv, Ulise întreabă dacă poate plăti prin card. „Cash”, mârâie poliţistul rău, singurul cuvânt ştiut în limba engleză”, a relatat autorul reportajului.

După cinci ore petrecute în secţia de Poliţie, Ulise a rămas cu o amendă, dar şi cu portiera maşinii, geamul şi oglinda distruse. S-a îndreptat spre hotelul din Hunedoara în care era cazat, nu departe de castel, mulţumit totuşi că în oraş restaurantele sunt deschise non-stop, relata Jose Luis Munoz. „Ulise dormi cu spaime. A văzut în coşmarurile sale poliţistul român cu înfăţişarea unei brute, din vremurile Securităţii lui Ceauşescu. S-a trezit chinuit, neştiind unde se află, într-un pat mare şi vechi, în care sigur în trecut murise cineva”, scria autorul.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × patru =

ACTUALITATE
PE BAZĂ DE DECLARAŢIE. Averea parlamentarilor hunedoreni la început de mandat         ADR Vest organizează: Eveniment de brokeraj internațional         Atenție, „curg pet-uri”!         Oprire furnizare apă în Deva         Supercupa României la fotbal în sală. Informatica Timișoara – Autobergamo Deva 4-3         CAMPANIE. „Vaccinarea îţi poate proteja copilul pentru întreaga viață”         S-a deschis Tabăra internaţională de prim ajutor         50 de milioane de euro de accesat la APIA         DEVA, PE CAI MARI. Monumentala parcare de la IPH, refăcută cu 157.000 lei         Ciclism pe şosea. Balcaniada a fost o premieră la Deva         Deputatul Florin Roman scoate „ciupeala” poliţiştilor în afara legii         Andi Andezit dezvăluie impresii din călătoria sa prin geoparcuri și arii protejate din România         Atacantul simerian Dragoş Danciu va juca pentru România în Turcia şi Anglia         Ziua și accidentul, în Orăștie         Rochii feminine pentru garderoba ta de sezon         Acoperișurile de bloc și mai mulți copaci s-au prăbușit în timpul unei vijelii         Pulsul Uniunii Europene. Grupul PPE din Parlamentul European: „UE 27 trebuie să fie mai puternică și mai pregătită pentru provocările viitoare”         Vizită în județ. Călin Popescu Tăriceanu la Sarmizegetusa Regia         Razie în căutarea haitelor din Valea Seacă. Hingherii au capturat zeci de câini         Un bărbat a fost înșelat pe stradă cu „daruri din partea primăriei”