PARADOXURI ÎN SĂNĂTATE. Hunedorencele, dezinteresate de analizele gratuite pentru depistarea cancerului de col

Deşi programul permite oricărei femei din judeţ să facă gratuit un test non-invaziv, pentru depistarea precoce a eventualei boli și tratarea acesteia, tot mai puţine femei fac aceste analize.

Anual în judeţul nostru sunt depistate în jur de 80 de noi cazuri de cancer de col uterin, însă – din păcate – pentru trei sferturi dintre femei detecţia bolii se face prea târziu. „Este foarte util ca femeile să ştie că acest test Babeş-Papanicolaou nu este deloc invaziv şi nu este nici dureros. Pur şi simplu se prelevează un frotiu de la nivelul colului: este ca o măturare a celulelor de suprafaţă, în niciun caz testul Papanicolau nu este acelaşi lucru cu o biopsie. E adevărat că există un tipar de gândire la noi şi anume că vizita la ginecolog e ruşinoasă, iar vizita la stomatolog e dureroasă, însă trebuie să depăşim această mentalitate”, spune reprezentanta Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Cecilia Birău, care este şi coordonatoarea activităţilor de promovare şi educaţie în sănătate în judeţ. Practic, testându-se cu o frecvenţa recomandată de medicul de familie (o dată la trei ani pentru femeile de până în 40 de ani şi o dată pe an la femeile peste 40 de ani), femeile pot depista în timp util o eventuală afecţiune, iar tratamentul în stadiile incipiente ale bolii este mult mai uşor de suportat şi mai puţin costisitor. În stadiile 0 şi 1, şansele de supravieţuire în cazul virusului HPV, care declanşează cancerul de col uterin, tind spre 100 la sută.

Cine şi cum poate beneficia

Programul naţional de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin presupune testarea prin metoda frotiului cervical Babeş-Papanicolau a femeilor care doresc acest lucru. În program pot fi incluse persoanele de sex feminin în vârstă de peste 25 de ani, indiferent de calitatea de asigurat a acestora, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, care nu au simptomele bolii şi nici antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col. Testarea se va opri la femeile care au împlinit vârsta de 64 de ani. „Singurele categorii de femei care nu vor beneficia de acest program, iniţiat în 2012 şi care va dura până în 2017, sunt femeile cărora colul uterin le lipseşte din motive congenitale, cele care au suferit o histerectomie totală pentru afecţiuni benigne şi femeile cărora li s-a stabilit diagnosticul de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital”, adaugă Cecilia Birău.

Cereţi testul gratuit!

În cazul în care hunedorencele doresc să beneficieze de facilităţile oferite de acest progam, adică să fie informate şi să se testeze gratuit, dar propriul medic de familie nu face parte din acest program, el le va îndruma pentru ca acestea să îşi facă analizele la unul dintre ceilalţi doctori. Pe de altă parte, Cecilia Birău, reaminteşte că, în general, multe dintre cazurile de cancer ar putea fi prevenite, iar depistarea precoce îi face pe mulţi dintre bolnavi recuperabili. “Depistarea precoce este foarte importantă, de aceea le reamintesc hunedorencelor că testarea pentru depistarea cancerului de col uterin se face gratuit, nu doar în cadrul programului iniţiat de Ministerul Sănătăţii, ci şi în situaţia în care, în urma examinărilor medicale periodice, medicul de familie decide acest lucru. Din păcate, anul trecut interesul pentru acest test, deşi gratuit, a scăzut foarte mult: dacă în 2013 erau aproape 5.700 de femei testate prin intermediul metodei Babeş-Papanicolau, numărul acestora a scăzut la 4.100 în 2014 şi la mai puţin de 1.300 anul trecut.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șase + 13 =

ACTUALITATE
Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat         Parada portului popular. Centrul vechi al Hunedoarei a fost animat de pădureni         Restricții pe drumurile Hunedoarei         Avertizare meteorologică         Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva         Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor         Dosarul morții lui Darius Șendroiu a ajuns în instanță         Oameni de lângă noi. La o șuetă cu scriitoarea Silvia Beldiman         Numire la Prefectură. Dorel Bretean (ALDE) este noul subprefect al județului Hunedoara         Trei ani de la înființarea postului de jandarmi din Vața de Sus