Opera Nights nu va mai avea loc în acest an

Opera Nights, cel mai mare festival de operă în aer liber din ţară nu va mai avea loc în acest an, a informat Asociația  Culturală DevART, într-un comunicat de presă. 

Organizatorii festivalului au făcut următoarele precizări:

„Asociația  Culturală DevART a luat notă din presă de intenția Consiliului Județean Hunedoara de a retrage finanțarea pentru Festivalul de operă în aer liber Opera Nights.

În primul rând din respect pentru publicul serilor de operă suntem datori să facem câteva precizări.

Începând cu ediția a III-a, cea din 2013, desfășurată simultan la Deva și Hunedoara, Festivalul Opera Nights s-a impus ca cel mai important festival de operă în aer liber din România. Colaborarea cu Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța a fost o constantă pentru că acest teatru a oferit cel mai bun raport calitate/preț, dar și disponibilitate de participare, în condițiile în care ofertele altor ansambluri profesioniste au fost cu mult peste cele ale teatrului constănțean, iar în plus în luna iulie aceste ansambluri sunt de obicei în vacanță, iar instrumentiștii sunt plecați peste hotare. Punctăm colaborarea impecabilă pe care am avut-o cu soprana Daniela Vlădescu, directoarea artistică a Festivalului Opera Nights și directoarea generală a Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța. Jignirile imunde proferate la adresa acestui ansamblu dovedesc micime morală, nepricepere și rea-intenție. Referitor la calitatea festivalului, la linkurile următoare se pot citi cronicile d-nei Anca Florea, cel mai important critic muzical de operă din România –

http://adevarul.ro/cultura/arte/opera-nights-castel-palat-i 1_55ae571bf5eaafab2cca29bf/index.html

http://adevarul.ro/cultura/arte/opera-nights-castel-palat-ii-1_55ae571df5eaafab2cca29ce/index.html

http://adevarul.ro/cultura/arte/opera-nights-ploaie-1_578f402b5ab6550cb808a30c/index.html

Într-un județ fără instituții de tip filarmonică sau teatru liric, spectacolele din Festivalul Opera Nights au fost singurele de acest gen desfășurate după 1990 în județul Hunedoara. De-a lungul celor șase ediții (2011-2016) pe scenele de la Hunedoara și Deva au urcat artiști de primă mărime ai scenei lirice și dirijori din România și invitați de prestigiu din străinătate – Leontina Văduva, Diana Țugui, Hector Lopez, Marius Budoiu, Sorina Munteanu, Lucian Petrean, Dragana Radakovics, Hermine May, Iordache Basalic, Anna Mirescu, Ștefan Ignat, Robert Nagy, Tiberiu Soare, Akiko Hayakawa, Koichi Inoue, Nicolae Stanciu, Radu Ciorei, Romeo Rîmbu și mulți alții, care au asigurat prestigiul festivalului și ținuta sa artistică deosebită.

Soprana de talie internațională, diva de operă Leontina Văduva a urcat pe scena Festivalului Opera Nights, susținând și cursuri de canto pentru studenți, masteranzi și interpreți din întreaga țară și au fost acordate burse de studiu. Biroul de turism al României din Viena a promovat Festivalul Opera Nights din propria inițiativă, iar la două dintre edițiile sale au participat ASR Principele Radu al României, Excelența Sa Philippe Gustin, ambasadorul Republicii Franceze, prezent la Opera Nights cu ocazia Zilei Naționale a Franței – 2013, ambasadorea Sloveniei la București și Excelența Sa Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Israelului în România. Am dori ca județul Hunedoara să aibă oaspeți ambasadori ai țărilor care au veni neoficial strict pentru Festivalul Opera Nights

Referitor la montajele financiare, acuzațiile sunt total nefondate, întotdeauna decontările s-au făcut în modul dorit de finanțatori. Greșelile făcute de Alexandru Gruian, directorul Festivalului Opera Nights (funcție onorifică, neremunerată) și pe care acesta și le asumă au fost fără intenție, legate de o parte din plăți, pe care le-a considerat corecte, dovedindu-se că a greșit, fără însă să se fi produs vreun prejudiciu, aspect evidențiat și de cercetări, dar ignorat deliberat de o parte a presei.

Valoarea  Festivalului de operă în aer liber Opera Nights a fost recunoscută la nivel național inclusiv prin acordarea unui grant de Administrația Fondului Cultural Național, în anul 2013. De sume importante de bani au beneficiat instituții și firme locale, care au asigurat cazarea și masa artiștilor – un record de 176 de artiști prezenți în cadrul Festivalului de operă în aer liber Opera Nights în 2016!

Un public numeros – peste 12.000 de persoane – a asistat pe parcurusul a șase ani la 26 de spectacole, desfășurate la Castelul Corvinilor din Hunedoara și din 2013 la Palatul Magna Curia din Deva. Festivalul a beneficiat de susținere și promovare la nivel național și internațional, între cei invitați fiind prezenți și oameni politici care încă ocupă scena de profil din județul Hunedoara și care la momentul respectiv au apreciat Festivalul Opera Nights la superlativ, inclusiv prin sponsorizări.

Considerăm că într-un peisaj liric pustiu la momentul 2011, Festivalul de operă în aer liber Opera Nights a stabilit standarde artistice greu de egalat, necesitând mult efort și profesionalism. Au fost promovate destinațiile culturale și istorice Castelul Corvinilor din Hunedoara și Palatul Magna Curia din Deva, peste 30% din bilete fiind vândute cu prioritate în țară și străinătate. Festivalul de operă în aer liber Opera Nights a contribuit major la formarea unui public avizat, pe care județul se va putea baza, dacă vor fi respectate standardele artistice.

Precizăm că Asociația Culturală DevART a fost major implicată în organizarea de evenimente culturale de nivel național și internațional, care au adus pentru prima dată pe scenele hunedorene artiști de renume, deveniți în timp prieteni ai județului Hunedoara, aplaudați la momentul respectiv inclusiv de unii care acum îi denigrează sau îi minimalizează. Este vorba despre turneele Pianul călător, Duelul Viorilor, Vioara lui George Enescu, concertele din seria Vă place…?, SoNoRo, artiștii fiind Răzvan Suma, Horia Mihail, Gabriel Croitoru, Liviu Prunaru, Tina Zerdin, Matei Ioachimescu, Ion Bogdan Ștefănescu, Analia Selis, Omar Massa, Răzvan Popovici și mulți alții – cu siguranță cunoscuți și apreciați de publicul care a participat la evenimente”, arată comunicatul Asociației DevART.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × doi =

ACTUALITATE
Petru Androne Eli a câștigat procesul cu primăria         Sinucidere în spital         Bulevardul Mihai Viteazul va fi modernizat         Parcarea jefuită de pe DN 76         Polițiștii au descins la locuințele unor tineri, suspectați de trafic de cannabis și cocaină         Comori dacice impresionante traficate de un german         Despre soarta cărților…         INIŢIATIVĂ. Aleşii ALDE prezintă surse de finanţare pentru Deva         Noaptea Lungă a Industriei – În 10 mai, Cugir și Sebes         Întâlnire inedită în Cetatea Deva         INVENTARUL ȚINUT LA SECRET DE CONSILIUL JUDEȚEAN. Cât de proaste sunt drumurile Hunedoarei         S-a reluat furnizarea gazului metan la Termocentrala Mintia         Percheziții la persoane bănuite de înșelăciune. Prejudiciul depășește 200.000 de lei         DEVA. Mesaj emoţionant transmis de primarul Florin Oancea veteranilor de război         ULTIMUL EPISOD. Sarmizegetusa Regia, o istorie a furtunilor care au devastat monumentul UNESCO (IV)         Restaurarea Cetăţii Orăştiei va costa cinci milioane de euro         Nori de praf peste Hunedoara, de la combinatul siderurgic         Peste 85.000 de puieţi vor fi plantaţi în această primăvară în munţii Orăştiei         Penalizări date constructorilor Lotului III din Autostrada Lugoj – Deva         Artezienele din centrul Hunedoarei mai au de așteptat