ONG-urile blochează proiecte importante pentru hunedoreni

În timp ce autorităţile din România se preocupă mai mult de preluarea puterii, iar puţinii investitori care se mai încumetă să deschidă afaceri în România sunt trataţi cu indiferenţă şi se lovesc de hăţişurile birocraţiei, românii îşi duc traiul greu de pe o zi pe alta. Este şi cazul locuitorilor din comuna Certeju de Sus care, umiliţi de sistemul românesc şi puşi la coada listei, nu mai văd nicio speranţă de dezvoltare a zonei.

De ani buni de zile, un investitor canadian se chinuie să redeschidă exploatarea minieră din perimetrul Certej. A obţinut toate avizele necesare, însă de fiecare dată este întors din drum şi silit parcă să renunţe la acest proiect. Chiar dacă autorităţile din judeţul Hunedoara au spus, nu o dată, că mineritul este singura salvare a acestei zone, nimeni nu face nimic pentru a veni în sprijinul investitorului. Ba mai mult, ONG-urile, activiştii de mediu, au fost cei care de fiecare dată, au făcut tot posibilul să blocheze această investiţie.

Nu departe este Mining Watch România, o organizaţie care, contestă fiecare proiect de dezvoltare a perimetrului Certej. În afara faptului că a pus piedici proiectului, făcând diferite demersuri pentru a bloca această investiţie, susţinătorii acestei organizaţii nu au venit niciodată cu soluţii alternative. „În mod formal, cel care ar trebui să se ocupe mai mult de aceste zone miniere este Guvernul României. În primul rând aceste zone ar trebui să beneficieze de programe de ecologizare, astfel încât aceste mine să fie închise şi mediul refăcut pe cât se poate. În al doilea rând ar trebui gândite programe post guvernamentale de reconversie profesională. Noi credem că ar trebui gândite proiecte pilot prin care să fie promovat turismul, micile ferme şi soluţii mai prietenoase cu mediul”, a declarat Roxana Pencea, coordonator programe la reţeaua Mining Watch România.

Acestea sunt singurele soluţii pe care reprezentanţii Mining Watch le-au găsit la sărăcia de la Certeju de Sus. Sunt acestea viabile, într-o zonă în care mineritul a fost singura sursă de venit pentru locuitorii din zonă? Putem vorbi de reconversie profesională într-o zonă în care mai toţi oamenii au lucrat zeci de ani în minerit, şi aceasta a fost singura activitate din zonă? Mai mult decât atât, exploatarea minieră a însemnat nu doar pentru locuitorii comunei ci şi din împrejurimi o importantă sursă de venit, iar pentru autoritatea locală, bani mulţi la bugetul local. Toate acestea ar urma să reapară dacă exploatarea minieră ar fi deschisă, ţinând cont că zăcământul existent aici înseamnă asigurarea a sute de locuri de muncă pentru cel puţin 20 de ani, valorând aproximativ 4,5 miliarde de dolari.

Atunci, se pune întrebarea CE INTERESE AU ONG-URILE, CINE ESTE ÎN SPATELE ACESTORA, CINE DOREŞTE CU ORICE PREŢ BLOCAREA PROIECTULUI DE REDESCHIDERE A EXPLOATĂRII MINIERE ŞI, MAI ALES, CARE ESTE SCOPUL ACESTORA? DE CE PUNEM PE FUGĂ MARII INVESTITORI? DE CE NU SE ŢINE CONT DE UN MARE INVESTITOR CARE ÎN PREZENT ARE ANGAJAŢI PESTE 450 DE OAMENI?

 

Comentarii FB

comentarii


TAG


2 Răspunsuri la “ONG-urile blochează proiecte importante pentru hunedoreni

  1. Daniel Saulean

    Doar împreună putem spune un mare NU mineritului. Salvați pădurile, desființați mineritul!

    Răspuns

Lasă un răspuns la Daniel Saulean Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + 20 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Sentință pentru cuplul ucigaș care a jefuit casa de amanet din Hunedoara         Cum se petrecea la nunți în Hunedoara anilor 1950         Un incendiu a distrus acoperișul unei case din Lupeni         PETROȘANI/ Copertina pieței distrusă sub greutatea zăpezii așteaptă încălzirea vremii         Ajutor pentru bătrânii din Dealu Babii         Casa de cultură din Orăștie va fi reabilitată         Patinoarul din Deva – record la distracție         Adolescenta căzută de pe pasarela din Simeria a fost transferată la Timișoara         Onirismul „cangrenat”, bandajele elegiacului și cadențele simplității. Despre o resurecție a poemului în lirica lui Daniel Mariș         Termoficare/ Serviciu de peste 80 de milioane concesionat de Primăria Petroșani         Accident grav în Gara Simeria: o tânără ar fi încercat să se sinucidă         Tânără prinsă la furat din vagoane         UE finanțează schimbarea la față a stațiunii Geoagiu Băi         Iarna în satele tăcute din Munţii Orăştiei         DECIZIE/ Populația din Valea Jiului nu va mai plăti apă meteorică!         Recidivistul eliberat de Judecătoria Deva a ucis un tânăr         TELECABINA ÎN AȘTEPTARE. Cetatea Devei, mai pustie ca niciodată         Ce se întâmplă pe șantierul magistralei feroviare de mare viteză: „Mutați conducta aia!”         Parângul a rămas ore în șir fără curent electric         Fost locotenent al lui Miron Cozma, cu un pas în libertate