O VIAȚĂ A STRĂBĂTUT LUMEA. Pensionar de 71 de ani, globe-trotter-ul Hunedoarei

Fostul director de la Şcoala 9 a călătorit zeci de mii de kilometri prin 57 de ţări, pe jos, cu avionul, maşina şi bicicleta. Este unul dintre cei mai vârstnici ciclişti din judeţ şi singurul hunedorean în viaţă căruia semenii i-au făcut, la propriu, statuie.

A vrut să culeagă tot nectarul fiecărei zile şi-a adunat în rucsacul lui de călător trăiri minunate, de pe toate drumurile pe care-a umblat. Înainte de ’89 a vizitat cele mai multe din ţările fostului bloc sovietic. Ungaria, apoi Cehia, Germania comunistă… ca să ajungă apoi până în vestul Europei, în nordul Africii, în India, China şi apoi în America de Sud, iar mai nou în Japonia şi Mexic. Poate povesti ore în şir despre călătoriile sale: de la norvegienii vorbitori de română, la care a fost oaspete când a vizitat peninsula Scandinavă, la imigranţii pakistanezi care l-au găzduit când a fost în Marea Britanie, despre mall-urile fără sfârşit din Dubai, apoi despre cuplurile pasionale care dansau tango pe străzile din Buenos Aires, despre fascinanta Indie, cu opulenţa şi sărăcia ei, deopotrivă, îşi aminteşte culoarea apelor Gangelui la apus, curăţenia şi spiritul „nemţesc” pe care l-a regăsit în China, „continentul” unde „până şi babele dansează şi fac gimnastică în fiecare dimineaţă”.

Patria lui, singura fereastră

„Nu voi încerca să vă fac să ştiţi mai multe date şi cifre despre ţări şi mări. Ştiu că mii de informaţii v-au trecut şi vă trec pe sub ochi. Vă prezint doar câteva note despre zilele şi nopţile lumii, despre aerul ei încărcat de frumuseţe, de iubire, de teamă, de îndoieli şi de visuri. În ordinea amintirii. Aşa cum am văzut şi n-am uitat, probabil doar pe cele care nu pot fi uitate, plecând de-acasă şi întorcându-mă acasă de fiecare dată cu mai multă dragoste şi înţelegere şi grijă pentru ai mei şi pentru zilele şi nopţile lor. Cred, acum, când încep să scriu aceste rânduri, că ţara ta e singura fereastră prin care poţi privi şi înţelege lumea. Însemnările de faţă nu sunt numai turistice. Pe unde am trecut am convertit cele văzute în prilej de confesiune. M-am gândit, nu odată, că nu călătorim atât pentru a vedea lumea, cât pentru a o înţelege. De fapt, într-un fel sau altul, orice întâlnire cu un univers necunoscut este în acelaşi timp o privire în oglindă. Căci locurile pe unde trecem devin, de cele mai multe ori, proiecţii interioare. O ţară este o lume la scară redusă, dar o lume, oricât de mică ar fi ea, este tot atât de greu – dacă nu imposibil – de cunoscut pas cu pas, ca însăşi lumea întreagă”, scrie Emil Teodorescu în notele sale de călătorie.

Dincolo de zid

„Înainte de ’89 nu puteai să mergi decât în statele din fostul bloc sovietic. Şi asta doar din doi în doi ani, nu mai des. Aveam paşaport, pe care îl păstram în arhivele de la Miliţie. Când vroiai să pleci, îţi dădeau paşaportul cu o săptămână înainte şi, când veneai, îl duceai imediat înapoi. Mai întâi am mers în Ungaria, în Cehia, apoi în Polonia, Germania… În 1976 ne cumpărasem o Dacie în rate, eu şi soţia mea, şi plecam la drum cu ea. Pe vremea aia dormeam la cort şi, ca să facem şi ceva economii, evitam să dormim în campinguri”, îşi aminteşte fostul profesor de geografie. Era o diferenţă uriaşă între Cehia, Germania, ba chiar între Ungaria şi România. Familia Teodorescu era convinsă că ţările acestea erau înaintea României cu cel puţin o jumătate de secol. Diferenţe uriaşe, pe care nu puteai să nu le observi, indiferent unde ai fi mers: din Weimar sau Berlin, până la staţiunile din munţii Tatra. Când plecau în câte un voiaj, cei doi profesori de geografie, doamna şi domnul Teodorescu, stăteau câte 30 de zile. Acum 25 de ani, Emil Teodorescu a început să călătorească şi singur. Prima oară, în 1998, s-a dus la Campionatul Mondial de Fotbal din Franţa. I-au dat lacrimile când a intrat în Paris. Plecase cu un grup de 53 de români, dar acasă nu s-au mai întors decât trei.

Trotuare spălate cu detergent

În Danemarca, Finlanda şi Norvegia, a fost copleşit: „Închipuiţi-vă nişte peisaje de basm, un respect extraordinar şi oameni care spălau seara trotuarele din faţa casei cu detergent! Şi aici nu mă refer la firmele responsabile cu curăţenia sau la administraţiile locale. Oamenii, proprietarii, făceau lucrul ăsta seară de seară, pe când la noi, în Hunedoara, mulţi nu aveau nici detergent să pună în maşina de spălat. Era o curăţenie impecabilă, iarba tăiată la centimetru, iar oamenii foarte prietenoşi, fără să fie bârfitori. Când am fost eu în Nord am stat în gazdă la o familie de medici, în Bergen. Doamna făcuse medicina în România, aşa că vorbea româneşte şi aveau două fete de vreo 9-10 ani. Într-o seară, după ce am luat masa, am stat cu ei vreo oră şi jumătate, timp în care atât noi, adulţii, cât şi fetiţele, nu am făcut altceva decât să admirăm jocul flăcărilor, în şemineu. La final proprietarul mi-a mulţumit pentru seara minunată pe care am petrecut-o împreună. Nu vorbisem nimic”, îşi aminteşte profesorul cel călător.

Foto 5 - Pe Camino, catre Santiago de CompostelaEl Camino. Drumul spre sine

Unul dintre cele mai importante drumuri pe care l-a făcut vreodată Emil Teodorescu a fost cel către Santiago de Compostela. După ce a aflat „din întâmplare” de traseul pelerinilor către mormântul Sfântului Iacob, hunedoreanul şi-a spus că acesta este un traseu pe care nu îl poate rata. Catolic fiind, avea trei pelerinaje mari de făcut în viaţa asta: la biserica Sfântul Petru, din Roma, la Muntele Sinai şi pelerinajul la Santiago. O penitenţă necesară Împreună cu o altă profesoară din Hunedoara, Mariana Fechete, fostul dascăl, acum pensionar în vârstă de aproape 71 de ani, a pornit în aventura vieţii sale. „Camino e o boală. Te apucă o nerăbdare ca să o faci. Eu am mers prima oară pe varianta franceză, clasică. 827 de kilometri, iar noi urmăream îndeaproape indicaţiile Ramonei, o româncă a cărei călătorie către Santiago o citisem pe internet”.Când au plecat din Saint-Jean-Pied-de-Port, Mariana şi Emil habar n-aveau ce-i aşteaptă. Cu bagaje prea mari, prea grele pentru un asemenea drum, fără a cunoaşte mare parte din „secretele” necesare pentru a parcurge cu bine o distanţă atât de mare, traversând Pirineii, cu adidaşii rupţi şi cu picioarele pline de răni, hunedorenii parcurgeau într-o zi, în medie, 30 de kilometri. Mergeau repede şi făceau rezervări la câte-o casă de oaspeţi, unde seara era „bătaie” pe locurile existente, aşa că unii pelerini ajungeau să doarmă pe jos sau afară, sub cerul liber. După vreo 10 zile, însă, Mariana a renunţat. Făcuse o întindere, i s-au umflat genunchii, aşa că a renunţat şi a decis să se întoarcă acasă.

Profu’ de geogra renunţă la „balast”

Rămas singur, Emil Teodorescu a renunţat la toate lucrurile inutile: savoniera, periuţa de dinţi… Chiar şi aşa, rucsacul lui continua să cântărească 9 kilograme. A fost momentul când a întâlnit-o pe Tina Celis, o tânără americancă originară din Chile. „Fata asta, tânăra asta care nu avea nici 30 de ani, mi-a dat aripi. Mă miram şi eu că e interesată să parcurgă o parte din drum cu un pensionar ca mine, că îmi arăta atâta interes şi consideraţie. De altfel, tot mulţumită ei, în acest pelerinaj m-am apropiat şi de credinţă. În primele săptămâni eu nici nu intram în biserici, dar acum, odată cu Tina… am găsit pacea aceea şi bucuria… liniştea pe care o capeţi stând într-o biserică. Eu nu le prea am cu religia… parcurgeam acest drum pentru a-mi testa condiţia fizică, din ambiţie şi pentru aventura în sine. Iar fata asta venită din Tucson-Arizona, mi-a prilejuit – prin religie – o întâlnire cu mine însumi”, mărturiseşte dascălul.

Foto 4 - Domn' profesor are statuie. La propriuCum să vorbeşti româneşte. Cu inima

Fostul director al Şcolii Generale Numărul 9 din Hunedoara îşi aminteşte cum, într-o seară, după slujba zilei, fiecare grup a spus câte o rugăciune. Numai el, hunedoreanul cel „necredincios”, uitase de îngerul Crăciunului şi de ritualurile sacre ale copilăriei, aşa că nu ştia cap-coadă niciuna. A ales să vorbească din inimă, convins fiind de generozitatea şi frumuseţea lumii pe care o străbătuse-n lung şi-n lat şi-a oamenilor frumoşi pe care-i întâlnise. La final l-au aplaudat cu patos, iar un grup de eleve poloneze, catolice fervente, l-au îmbrăţişat cu bucurie. Se mira şi el, ce se întâmplase, cum făcuse ca – în ciuda faptului că nu vorbea bine cu adevărat nicio limbă străină – să-i mişte pe toţi aceşti străini, rostind simplu şi curat, româneşte.

Din Japonia până-n Mexic

În ultimii doi ani a bătut drumurile Japoniei şi-ale Mexicului. A rămas impresionat de aglomeraţia din Japonia, ţara unde oamenii de rând trăiesc în nişte apartamente neînchipuit de mici, în oraşe unul lângă altul… „Japonia e incredibil de urbanizată, iar Tokio e uriaş. Un fel de oraş compus din oraşe foarte mari. Oriunde ai fi fost, ţi se pare că eşti tot în centru”. Apoi hunedoreanul a zburat în Caraibe, a umblat prin Cancun şi Playa del Carmen, la mexicanii cei veseli, cam superficiali, dar „iubăreţi”şi gurmanzi, a băut tequilla şi s-a distrat la concerte, a văzut piramidele maya şi, din celălalt capăt al lumii, şi-a amintit de spledoarea uluitoare a cireşilor înfloriţi.

Foto 3 - Bekescsaba (Emil Teodorescu in dreapta)Cum să respiri splendorile lumii

Despre călătoriile lui Emil Teodorescu ar mai fi multe, foarte multe de spus… Cărţi de scris, poate! Pentru că pensionarul acesta fără astâmpăr a fost la Betleeem, a urcat până pe Muntele Sinai, pe o cărare abruptă, singur, sub lumina lunii, pentru a vedea răsăritul lumii cu ochii lui Moise şi şi-a adus acasă, el, cel care „nu prea crede”, pietre sfinte pe care se vede Rugul arzând, nimeni altul decât Bunul Dumnezeu. Din „cel mai frumos loc de pe pământ”, regiunea Guilin, a plecat în croazieră, pe fluviul Li, până la Taj Mahal, Istanbul, apoi prin Brazilia, Paraguai, Chile, Argentina şi Uruguay, în Statele Unite, de la Washington, până în Cincinnati, San Francisco, Los Angeles şi până la Las Vegas. Pentru experienţele lui nemaiîntâlnite, dar şi pentru talentul său literar cu care le povesteşte, în urmă cu câţiva ani compania Nestle i-a făcut, la propriu, statuie. Vreme de două luni aceasta a fost expusă chiar în centrul Hunedoarei, după care domn’ profesor Teodorescu şi-a luat-o acasă şi-a pus-o pe hol, în bloc, amuzându-i pe toţi copiii care au venit cu colindul, iar apoi a dus-o la Dealu Mic, lângă Cinciş, la un prieten care are aici o casă. Fetele lui gemene şi soţia, care se deplasează mult mai greu, dar şi nepoţelul care abia deschide ochii spre lume, s-au mulţumit să vadă lumea prin ochii lui. Anul ăsta domn’ profesor ar vrea să participe iar la supermaratonul ciclist România-Ungaria, până la Bekescsaba. La cei 71 de ani, are toate şansele să fie cel mai vârstnic participant. Antrenament a făcut destul, din moment ce străbate munţii, până la Salonta. Şi, totuşi, mai are multe, atât de multe de văzut! Însă prietenul şi partenerul său de călătorii din ultimii ani nu stă prea bine cu sănătatea, aşa că domn’ Teodorescu îşi face griji că asta ar putea să-i mai taie şi lui din avânt. În plan ar fi acum Asia de Sud-est: Thailanda, Malaezia, Singapore şi Indonezia. O nouă aventură pentru care ai nevoie, în primul rând, de curaj şi hotărâre: un preţ mic, pentru a respira aromele lumii, pentru-a sorbi toate culorile şi toată splendoarea ei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + 12 =

ACTUALITATE
Incendiu în Călan: peste 20 de persoane au fost evacuate         Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani