11.3 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

MĂRTURIE ȘOCANTĂ: O tânără a fost agresată într-un club din Petroșani

Ana Maria Sanda (19 ani) susține că a fost agresată sexual într-un club din Petroșani. A depus plângere penală împotriva fiului lui Nicolae Guță, în care susține că acesta s-a năpustit asupra ei și a agresat-o sexual. Incidentul s-a petrecut într-un club din Petroșani, în Noaptea Învierii. Nicu Guță, fiul artistului, nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzațiilor. „În timp ce eram în local, am trecut împreună cu o prietenă pe lângă masa la care se afla acesta. El m-a pișcat de posterior. M-am întors și l-am întrebat, tu ai făcut asta? Atunci el m-a prins de organul genital. Eu l-am împins de gât, ca să mă apăr și m-am dat un metru înapoi. El a sărit apoi pe mine, m-a tras de păr, m-a trântit pe jos și m-am trezit apoi cu o sticlă în cap”, a relatat victima. La scurt timp, oamenii de supraveghere din club l-au scos afară pe agresor. Între timp, Ana Maria a ajuns în spital.

Jurnalista Anamaria Nedelcof Sanda , soția tatălui fetei, a însoțit-o pe tânără la Poliție, pentru a depune plângere penală. „Fiica soțului meu a fost agresată sexual de fiul lui Nicolae Guță? Și golanul, supărat că fata nu i-a răspuns la avansuri, a trântit-o pe jos, a tras-o de păr, i-a dat cu o sticlă în cap și i-a mai tras și câțiva pumni în coaste, așa, să nu se vadă. În prezența bodyguarzilor a amenințat-o și cu moartea, dacă îndrăznește să facă reclamație. Ea era în club cu fratele, prietenul ei și amicii cu care își petrec ei timpul liber. Furie, greață și neputință. Asta simt. În fața unor golani cu aere de interlopi, care au impresia că banii părinților conduc Valea Jiului. Și din cauza victimelor violențelor de acest gen, care își tot retrag plângerile, încurajând interlopii să facă legea la nesfârșit. Ana, însă, nu își va retrage plângerea, cu toate încercările lor de intimidare”, a declarat jurnalista Anamaria Sanda. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejuările agresiunii.

Tânăra și mai mulți martori au fost audiați, a precizat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. În data de 1 mai, la ora 2:00, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de către angajatul unui club din Petroșani cu privire la faptul că în interiorul localului are loc un conflict spontan între două persoane, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.

„Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat o tânără în vârstă de 19 ani, care a declarat că în timp ce se afla în incinta clubului a fost agresată fizic de un bărbat, care i-a adresat injurii și a ameninţat-o cu acte de violenţă, moment în care a intervenit personalul de ordine, care l-a scos pe agresor în afara localului, acesta părăsind zona. Victima s-a deplasat la Spitalul de Urgență Petroșani, pentru acordarea de îngrijiri medicale, după care s-a prezentat la Poliţia Municipiului Petroşani, unde a depus plângere prealabilă.În urma investigaţiilor efectuate, polițiștii au stabilit că agresorul este un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Petroșani, pe numele căruia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Petroșani au demarat activități procedurale sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, care a dispus cercetarea suspectului în stare de libertate”, a informat IPJ Hunedoara.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/