O poveste de succes. A luptat cu sistemul românesc dar a reușit peste hotare

”Dorul de țară nu ni-l poate stinge nici un sac de bani și nici o stare de bine dintr-o țară străină!” Asta ne spune o petroșăneancă, care a luptat ani de zile cu sistemul românesc, pentru a înființa un adăpost pentru femeile din Valea Jiului, victime ale violenței domestice. A bătut la toate ușile instituțiilor de stat, pentru a cere un ajutor, un sprijin cât de mic pentru sutele de cazuri sociale grave din zonă, dar fără niciun rezultat. Este vorba de Gabriela Spitska, o femeie care a crezut într-un sistem care nu merită crezut.

Fiecare încercare a femeii de a obține sprijin s-a lovit de un refuz categoric din partea autorităților, s-a izbit de răceala celor care promit o dată la patru ani, cu căldură, un trai bun și lipsit de griji, ca mai apoi să se lase tăcerea. Politicienii uită de săracii cărora le promit bunăstare în schimbul unui vot, uită promisiunile și obligațiile morale.

Cu un gust amar și obosită să lupte cu ”morile de vânt”, femeia a plecat peste hotare, în Austria, cu speranța în suflet că aici va găsi o lume mai bună. A fost nevoie să treacă alți ani pentru a ajunge în postura în care ajută femei cu povesti cumplite de viață să își găsească un loc de muncă sigur, în străinătate.

Reporter: Ani la rândul ați încercat să ajutați femeile abuzate, femeile care au căzut victimă violenței domestice în România, unde, de altfel, ați derulat o serie de acțiuni în acest sens. Povestiți-ne câte ceva despre aceste proiecte?

Gabriela Spitska: În primul rând, în România am încercat să abordez tot ceea ce ține de violența domestică și de drepturile femeii și a copilului, un segment destul de greoi, nefinanțat nici în prezent, pentru că interesul instituțiilor abilitate este destul de scăzut referitor la această temă. M-am luptat foarte mult ca să deschid un Centru – Adăpost, dar șansele deschiderii au fost cam puține. În schimb am reușit să rezolv foarte multe cazuri cu ajutorul donațiilor sau cu ajutorul sprijinului unor instituții. Am derulat și proiecte de conștientizare, de informare, un șir întreg de seminarii. Ce să spun, a fost o serie de lucruri bune, am avut și greutăți, dar cred că, totuși am reușit să alinăm într-o oarecare măsură sufletul zdruncinat de suferință a multor femei din Valea Jiului, care au apelat la noi.

Reporter: Și totuși, cum v-ați simțit în momentul în care, deși încercați să faceți ceva nobil pentru societate, v-ați lovit de răceala unui sistem nepregătit să intervină pe acest segment?

Gabriela Spitska: Din păcate, în țara noastră ”aplecarea” către cazurile sociale este diminuată de alte interese din lumea politică și socială. Așa se face că, atunci când bați la ușa unei instituții și ceri ajutor pentru o victimă a violenței domestice, te lovești de cele mai multe ori de o barieră, iar femeia, neavând ce face, se întoarce în aceiași familie de unde a plecat.

De asemenea, interesele instituțiilor publice ocolesc, de cele mai multe ori, interesele oamenilor de rând, iar prea mulți pași spre chestia asta, nu se fac nici acum. Puterea politică este preocupată maxim de cât investește și de cât primește de la cei care îi susțin, dar care nici într-un caz nu este interesată de viața fiecărui cetățean, în parte. Așa se face că sunt regiuni întregi care se confruntă cu lipsa de alternative. Aici, mergi odată, ți se promit soluții, vii iar după trei luni și observi că ești tot acolo de unde ai plecat. Asta te face să te simți ca un cerșetor și ești tentat să nu mai lupți.

Am fost foarte dezamăgită de chestia asta, în Romania. Proiectele, în mare parte, au fost făcute cu banii noștri, de la instituții neprimind nici măcar cei 5%. Am cerut primăriei din Petroșani, celei din Petrila, un spațiu, un teren, orice pentru a putea obține apoi finanțarea pentru adăpost, însă …nimic. Cea mai interesantă situație am întâmpinat-o la Petrila, unde ne-a fost repartizată o veche centrală electrică. Deci, trebuia să facem adăpostul în micul spațiu, care avea în total 10 metri pătrați. Sunt fără cuvinte…

Reporter: Văzând că în România nu aveți nicio șansă de reușită, ați ales să plecați în Austria. Cum a fost contactul cu străinătatea?

Gabriela Spitska: Contactul a fost cam dur, în primul rând pentru că, nivelul de informații pe care îl aveam despre țara în care am plecat, era minim. De asemenea, în anii 2003-2004 nu aveam nici măcar posibilitatea să muncesc cu contract. Deci, am lucrat ”la negru”. Am plecat cu teamă, cu bani puțini, am ajuns la o familie, nu cunoșteam limba, mi se părea totul ciudat, foarte greu, dar am avut șansa ca familia la care lucram să fie foarte deschisă înspre mine și m-au ajutat să învăț limba germană. Am muncit pentru o perioadă mai lungă, pentru opt luni de zile, până m-am întors pentru prima dată în țară. Atunci am înțeles că visul este cu totul altceva decât realitatea. Pentru a ajunge să trăiești decent într-o țară străină, ai foarte multe bariere de trecut. Prima, și cea mai importantă este cunoașterea limbii țării în care vrei să te duci.

Majoritatea fetelor care vin în străinătate, cred că țara respectivă le va aștepta cu brațele deschise, că vor avea locuințe, locuri de muncă și mulți bani. Realitatea însă, este cu totul alta. Ca să găsești locuință într-o țară străină, te costă, pentru început salariul pe o lună și încă ceva în plus, raportat la un salariu mediu din Austria. Din acest motiv, multe femei aleg calea îngrijirii de bătrâni, pentru că au cazare acolo unde lucrează, pentru că li se asigură hrana și asta este pentru ele o cale sigură de a pune deoparte niște bani pentru rezolvarea problemelor în România. Așa am făcut și eu. Nu este deloc ușor.

Reporter: Și totuși ați răzbit! Cât de greu a fost să ajungeți acolo unde sunteți acum?

Gabriela Spitska: Eu am muncit în sistemul de 24 de ore din 24 și de multe ori, seara, adormeam cu lacrimi în ochi, îmi era dor de familie, de țară. Atunci mi-am spus că nu pot trăi așa și trebuie să fac ceva pentru mine. Ajunsesem să stăpânesc destul de bine limba, încât să pot să citesc legislația și cu ajutorul unei cunoștințe austriece, am reușit să îmi întocmesc pentru prima dată actele pentru deschiderea unei agenții de intermediere. Mi s-a părut o oportunitate, era sectorul pe care îl cunoșteam destul de bine. Mi-am făcut un anumit calcul, nu știam cu va fi, știam că trebuie să fac sacrifici însă am refuzat să mă dau bătută și am mers mai departe. Așa că, pas cu pas, am început să îmi fac un nume. Asta cu ajutorul fetelor pe care le-am contactat și au venit la muncă, făcând totul cu seriozitate și profesionalism. Așa, în ani de zile am reușit să dezvolt această firmă.

Reporter: Cu siguranță, în drumul dumneavoastră spre dezvoltarea firmei ați avut parte și de piedici. Mai precis, unde au fost acestea?

Gabriela Spitska: Greutățile au venit din cauza imaginii pe care o are țara noastră peste hotare. Totuși în ultimii ani, valul de femei venite în Austria, femei care au dovedit profesionalism și seriozitate, a început, cât de cât, să schimbe acea imagine ”șifonată” pe care o avea țara în ochii austriecilor. Acum, de multe ori, am satisfacția de a fi întrebată dacă muncesc cu forță de muncă românească, pentru că atunci este ok, bătrânii sunt liniștiți. Să ajungem aici însă, repet, a fost nevoie să treacă ani de zile în care femeile și agențiile să facă o muncă de calitate.

Greutățile din străinătate, vin mereu din cauză că în țara noastră interesul instituțiilor de stat abilitate este destul de scăzut ca să facă o imagine reală a României. Nu cred că ar fi nevoie de eforturi mari pentru a se face cunoscut faptul că și România este o țară frumoasă, cu potențial, cu oameni educați și serioși. Am avut odată neplăcerea ca oamenii cu care trebuia să muncesc, să nu știe nici măcar unde este România. Avem o carență în ceea ce privește promovarea țării, mai ales aici, în Austria. Eu cred că nu doar Viena trebuie să știe de România ci întreaga Austrie. Sunt sigură că ar fi suficient să se facă un articol pe lună, în presa austriacă, despre frumusețile României și lucrurile se vor schimba în bine.

Am luat legătura și cu Ambasada, însă, nu s-a făcut nimic în acest sens.

Reporter: Acum că aveți o situație bună în Austria, că aveți o firmă serioasă și căutată, o poveste de succes, aveți totuși momente de nostalgie, momente în care ați vrea să vă întoarceți în România?

Gabriela Spitska: Chiar dacă am plecat din țară, dorul de România mi-a rămas viu în suflet. Indiferent unde te stabilești în lumea asta, uneori simți nevoia să te întorci acolo unde te-ai născut, au copilărit, ai trăit, în locurile de care te leagă multe amintiri frumoase. Ani de zile m-am simțit ca un om izgonit, ca un om care nu și-a găsit liniștea în România și care nu și-o găsește nici în străinătate. Am căutat foarte mult să mă pot adapta în străinătate. Eu cred că nu doar eu, ci toți cei care au depășit granițele țării, când auzim o mică frântură de melodie românească sau un cuvânt românesc, tresărim, ni se umple ochii de lacrimi. Dorul de țară nu ni-l poate stinge nici un sac de bani și nici o stare de bine dintr-o țară străină.

Mi-e dor de România!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × unu =

ACTUALITATE
Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină         DEPOUL DEVASTAT. Ultima „redută” a mocăniței din Hunedoara a fost ruinată         Tribunalul Hunedoara decide soarta spărgătorului de la Castelul Corvinilor         Sfârşit de săptămână cu Târgului European al Castelelor. VEZI Programul evenimentului         Dungi si flori in noua colectie Sense primavara-vara 2017         OMUL CU CEL MAI STUFOS CAZIER RĂMÂNE LIBER. Cu magistraţii la Judecata de Apoi         Ce soartă va avea Pasul Vâlcan, zona turistică pustie dotată cu telegondola de 33 de milioane de lei         Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări         Un polițist a salvat un tânăr de la sinucidere         Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec         HUNEDOARA LIRICĂ, SCHIMBARE ÎN PROGRAM. Municipiul Hunedoara va avea două seri de festival