Nicolae Gherghin, colecționarul de timp

De profesie, Nicolae Gherghin este consilier juridic, străduindu-se să-i calce pe urme tatălui care a fost judecător. Însă, dacă ar fi după inima lui, n-ar face nimic altceva decât să străbată lumea de la o margine la alta, întorcându-i, la nevoie, colţurile, sperând să găsească ceasuri cât mai vechi, fiecare cu propria-i poveste. După ce descoperă câte un ceas deosebit, se aşază la masa din bucătărie, pe care a transformat-o în atelier de reparaţii, îl întoarce pe toate feţele, îi zâmbeşte, îl pipăie şi îl mângâie, de parcă s-ar afla în faţa femeii mult visate.

Colecţionează şi maşini de epocă, pe care mai apoi le recondiţionează de unul singur, de-a lungul mai multor ani. E nemulţumit că, trăind în România, a fost nevoit să-şi vândă maşinile cu o capacitate mai mare a motorului, din cauza impozitelor mari. La un moment dat, a avut 28 de maşini de epocă. Acum mai are 18, însă îţi povesteşte şi despre cele pe care le-a vândut, de parcă ar fi prieteni dragi, adormiţi în moarte pe vecie.

Un pian şi o motocicletă, motorul unei pasiuni

Nicolae Gherghin are 47 de ani şi este din Petroşani. Povesteşte că totul a început pe când avea 10 ani, când copiii ştiau să fie copii, trăind în lumea imaginară a poveştilor spuse de părinţi înainte de culcare.

„Eram vreo patru, cinci copii la noi la bloc şi se începuse demolarea Centrului Vechi al Petroşaniului. Au fost demolate restaurantul Minerul şi policlina veche. Asta se întâmpla prin `77 şi noi ne jucam prin moloz şi dărâmături. Sub dărâmăturile magazinului de electrice din Petroşani am descoperit o motocicletă veche, marca Zundapp, din 1939, din timpul războiului. Era ascunsă într-un beci care era zidit, împreună cu un pian. Muncitorii au băgat excavatorul, au spart beciul şi au spart pianul”, spune Nicolae Gherghin.

Nu a avut voie să ia motocicleta acasă, însă s-a ales cu plăcuţa ei, unde scrie seria, marca, precum şi emblema de pe rezervor. Le are şi acum, pe panoul de onoare, alături de toate comorile lui, adunate în zeci de ani.

După aceea, din dorinţa de a studia istoria practic, a colindat împreună cu trupa de amici toate dealurile din zonă. Cum munţii din Valea Jiului au fost graniţa cu Imperiul Austro-Ungar, trecutul a fost reconstruit, piesă cu piesă, din gloanţe şi alte obiecte din război.

„Acum nu le mai am, că e sensibilă partea asta cu regimul armelor şi muniţiilor. Să nu scrii că mai am gloanţe, că-mi sparg mascaţii uşa”, ameninţă colecționarul.

Maşina copilăriei, în şase exemplare

La 18 ani, Nicolae Gherghin lucra la un atelier de reparaţii radio-tv. A reuşit cu greu să-şi cumpere prima maşină, un Fiat 600, la care a muncit mai mult de un an s-o refacă. „Am muncit la ea mai mult de un an, nu am reuşit s-o completez în totalitate şi am vândut-o. Nu găseam piese, trebuia mers la Bucureşti, trebuia să cauţi ca turbatul prin magazine, nu era internet. Acum, dacă dau pe internet căutare după Fiat 600, găsesc o grămadă de anunţuri”, explică bărbatul.

Recunoaşte că nu şi-ar vinde niciodată tipul de maşină care l-a fascinat în copilărie, Opel Kadett. Are şase exemplare, dintre care trei identice. „Opel Kadett este o maşină care mi-a marcat copilăria. Aveam în scară o vecină care avea un frate fugit în Austria de pe vremea lui Ceauşescu. Foarte mulţi ani la rând, în fiecare vară, venea cu un Opel Kadett, verde brotăcel. De câte ori venea, ne aduce bomboane, gume şi ne plimba cu maşina. Atât de mult îmi plăcea maşina aia, că mi-am jurat că o să-mi iau şi eu una când o să fiu mare. Uite că au trecut 35 de ani şi mi-am luat nu una, ci şase. Am trei identice şi trei cu alte caroserii”, îşi aminteşte Nicolae.

De-a lungul timpului, bărbatul „şi-a disperat vecinii”, pentru că a înconjurat blocul cu cele 28 de maşini pe care le-a strâns. „Mi-am adunat 28 de maşini şi le ţineam la bloc. I-am disperat pe vecini, că erau prea multe. Unii ziceau că sunt nebun, că nu am ce face cu ele, că ocup spaţiul degeaba. Dar recondiţionam câte una şi le vindeam, nu trebuiau să ştie ei câţi bani iau eu pe ele”, mărturiseşte colecţionarul. Despre bani nu vorbeşte nici cu noi, pentru că i-e teamă să nu-i fie spartă casa.

Ca să nu-şi mai deranjeze vecinii, şi-a cumpărat o casă de la un unchi de-a lui în zona Iscroni, din Aninoasa, zonă în care 90% dintre oameni nu au loc de muncă, supravieţuind din ajutoarele sociale şi furtul de cărbuni şi fier vechi. Pentru săracii Aninoasei, maşinile lui Nicolae au fost mană cerească. Mâncare pe săturate, băutură şi zeci de pachete de ţigări, dacă i-ar fi putut fura şi vinde „rablele” la fier vechi. Prin urmare, l-au călcat hoţii de 17 ori. Pentru că nu mai vrea şi-a 18-a oară, a găsit o soluţie inedită: şi-a mutat maşinile în curtea comandantului Poliţiei Petrila, care este şi el pasionat de maşinile vechi.

„Îţi dai seama că ar fi culmea să-l calce hoţii pe şeful poliţiei. Eu zic că a fost o mişcare inteligentă din partea mea”, zâmbeşte Nicolae, şmechereşte. Supărarea mare este, însă, nu că au încercat hoţii să-i fure maşinile; e furios că ei au impresia că piesele din colecţia lui sunt rable, numai bune de dus la fier vechi. „Multă lume nu înţelege că maşinile astea au valoare, nu trebuie să fie privite ca un morman de fier vechi, ca un cupon Rabla. Unele sunt mai scumpe decât o maşină nouă, chiar dacă nu ajung la performanţele maşinilor de astăzi, nu au aer condiţionat, calculatoare, catalizator sau norme de poluare”, explică el.

De la supărarea pe hoţii care nu ştiu să aprecieze bijuteriile vremii trece la cea pentru mecanicii care nu ştiu să-şi facă meseria şi mai mult strică, decât repară; iar pe statul român e furios de-a binelea. De ce? Sunt impozitele prea mari.

„Statul român ne-a omorât cu impozitele. Ministra Mediului habar nu are de tehnică şi maşini. Impozitul pentru un ARO costă 2.700 de lei pe an, de asta nici nu mi-am luat. Este inacceptabil! Sunt maşini pentru care statul român ar trebui să se implice. Eu mi-am vândut tot ce avea motor de capacitate mare din cauza impozitelor. Şi ştii unde au ajuns maşinile alea? La fier vechi. Din cauza guvernului!”, izbucneşte Nicolae, furios.

Discuţia despre maşini se opreşte după ce motivează de ce în colecţia lui nu este nicio Dacie. Explicaţia e simplă: copiile proaste nu-i plac. „Daciile sunt comune. Sunt atâtea milioane de exemplare, încât nu merită să-mi cumpăr una, momentat. Merită aia care este în stare excelentă şi foarte veche. Dar, în rest, pe mine nu mă fascinează Dacia. Dacia este o copie proastă, o copie nereuşită a unei maşini franţuzeşti”, ne asigură bărbatul.

Casa lui Nicolae, locul de unde se dă ora exacta

Nicolae mai are sute de ceasuri, primul cumpărat fiind unul „Racheta”. A reuşit să şi-l cumpere în clasa a IV-a şi era tare mândru de el, chiar dacă arăta ca un apometru. „373 de lei am adunat din banii pe care mi-i dădeau părinţii şi mi l-am cumpărat. Era imens la vremea aceea, eram mic şi slab, iar ceasul arăta ca un apometru, dar eu eram mândru de el. Acum sunt tot aşa slab, dar mai înalt. Arată altfel”, spune Nicolae.

În vara lui 2014 a participat cu ceasurile lui la o expoziţie la Muzeul CFR, care aniversa 100 de ani de existenţă. Invitaţia a primit-o la o oră târzie din noapte, când, la o chermeză, încerca să se împrietenească, fără succes, cu rudele iubitei. „Eram în vizită la Neamţ, la rudele prietenei mele, la masă. Şi acolo, fiecare e prieten cu fiecare. Eu, că nu prea le am cu alcoolul, nu eram prieten cu ei. La zece seara am primit un telefon şi-mi zice unul că e secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Eu i-am zis că sunt Iliescu, dacă aşa stă treaba. Până la urmă ne-am înţeles să merg la Muzeul CFR cu ceasurile mele, că ăia de la Muzeul Ceasurilor din Ploieşti ceruseră 60.000 de euro garanţie şi probabil ministerul nu avea atâţia bani. Eu am acceptat, că am cea mai mare colecţie de ceasuri din ţară, după Muzeul Ceasurilor. Dar i-am zis că nu le dau lor, ci vin eu cu ele”.

Câţi vizitatori i-au admirat ceasurile? „Păi, n-am prea stat pe acolo. Am stat o săptămână în Bucureşti, dar m-am plimbat cu trenul regal, am fost la mare, timp în care ceasurile mele au stat acolo, la expoziţie”. Nicolae ne arată că sunt două categorii de ceasuri care nu pleacă niciodată de la el. Are ceasuri CFR, personalizate, care au aparţinut conductorilor de tren şi şefilor de gară. A doua categorie este cea trupelor de grăniceri. „Ceasurile care au aparţinut trupelor de grăniceri sunt foarte rare, au fost vreo 6.000 şi ceva în toată ţara. Eu am câteva bucăţi. Aici, în Valea Jiului, a fost graniţa cu Imperiul Austro-Ungar. Pe Defileul Jiului era vamă. La vamă era un pichet de grăniceri. Fiecare pichet de grăniceri avea un ceas. Acel ceas nu era al grănicerilor, era al pichetului. Deci, când se schimba ofiţerul de serviciu, venea şi scria într-un caiet. A trecut o vulpe, am împuşcat un urs, a trecut nea Ion cu căruţa încărcată cu ţuică şi scria ora. Pentru zona noastră, este foarte interesant”, spune Nicolae, introducându-ne, scurt, în istorie.

Unul dintre ceasurile la care ţine este al unui grănicer. Fabricat în 1931, pe capacul lui scrie „soldat Văgăun N.”. A încercat să afle, fără succes, care a fost viaţa acelui soldat, însă în arhiva primăriilor nu apare nici un Văgăun N, care să fi fost născut sau să fi murit în zonă.

Pe lângă ceasurile CFR şi cele ale grănicerilor, colecţia lui mai numără şi ceasuri cu tricolor, precum şi „unul rar şi interesant”, marca Movado. A luat premiul pentru design, un model similar aflându-se în muzeul din New York.

Ce intenţii are pentru viitor? „Voi colecţiona la nesfârşit, că-mi place. Ce va fi după mine, nu ştiu, Poate urmaşii mei îmi vor vinde colecţia după ce mor. Asta dacă nu le donez eu înainte, să fie toate expuse într-un muzeu. Degeaba ai colecţie de ceva dacă n-o arăţi lumii”, mai spune Nicolae Gherghin.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − șaisprezece =

ACTUALITATE
S-au împlinit 574 de ani de la nașterea lui Matia Corvin         Sala de ședință a primăriei a intrat în renovare         Prins la furat în pădure         A furat două inele de 15.000 de lei         Memoriu al poliţiştilor de la Lupeni: “A început să aibă față de întreg colectivul din acea perioadă un comportament necivilizat, un limbaj vulgar”         FLORIN ROMAN LA PRIMA SCRIITURĂ DEPUTĂŢEASCĂ. Proiect de modificare a legii funcţionarilor publici         PROMISIUNI USL. DIN 2012 La Mărtineşti s-au dat primele acte de intabulare gratuită         Abuzurile comandantului Mocanu. Mărturii (II). Polițist: „Am fost obligat să scriu rapoarte neadevărate împotriva colegilor mei”         Șapte monumente din Hunedoara care n-au au scăpat de furia vandalilor         Bilanțul Târgului de turism al României: Castelul Corvinilor, port-drapelul evenimentului care a avut peste 23.000 de vizitatori         Cupa Jandarmeriei la Schi în Parâng         Rețea de transport gaze naturale pe tronsonul Mintia – Brad         Campanie de informare. Mircea Ioan Moloț: „Dacă vrem cu adevărat o soluție la CEH, trebuie să dăm o șansă echipei de conducere”         Abuzurile comandantului Mocanu. Primele mărturii ale polițiștilor         Ce cred primarii de comună despre promisiunile guvernanţilor         Pe masa ministrului Energiei, Cazul hoţului de invenţie ajuns director la CEH         Martorii din dosarul tânărului care a ucis în bătaie două femei vor fi aduși cu mandat la tribunal         Cum a acționat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în anul 2016         Accident rutier grav în Deva         Scandal într-un club din Petroșani