NEWS ALERT! Vochiţoiu nu putea să îi excludă pe cei doi consilieri de la Hunedoara!

Preşedintele interimar al UNPR Hunedoara, Haralambie Vochiţoiu, nu avea nicio putere să îi excludă din Consiliul Local Hunedoara sau chiar din partid pe consilierii locali Robert Muzsic şi Alexandru Mărginean, chiar dacă aceştia “au fluierat în biserică”. Fuziunea prin absobţie dintre PPDD şi UNPR nu a fost încă finalizată în instanţă, care trebuie să analizeze contestaţiile depuse, aşa că ambii au deocamdată calitatea de consilieri PPDD!

Biroul Judeţean al UNPR s-a întrunit pentru a analiza situaţia celor doi consilieri locali de la Hunedoara care au votat alătur de primar proiectul privind realizarea centrului pietonal din municipiul Hunedoara. Propunerea a venit chiar de la preşedintele UNPR Hunedoara, senatorul Haralambie Vochiţoiu, care s-a sesizat imediat după şedinţa CL în care s-a votat proiectul, iar decizia de excludere a celor doi din partid şi din CL Hunedoara ar fi fost unanimă. Vineri, însă, lucrurile au căpătat o nouă turnură, după ce PPDD a trimis celor de la UNPR o adresă prin care îi atenţionează că, de fapt, procesul de fuziune nu s-a finalizat în instanţă, care trebuie să analizeze contestaţiile depuse, aşa că excluderea celor doi este imposibiă! “Într-adevăr, aşa este. În instanţă, procesura se poate finalize cu <<DA>> sau <NU>>. Poate vreuna din contestaţii va fi admisă şi atunci fuziunea nu se poate produce. Nouă ni s-a transmis că suntem membri PPDD şi nu putem fi excluşi nici din Consiliul Local şi nici din partid. Vom contesta decizia la Curtea de Arbitraj, la Prefectură şi, dacă va fi nevoie, chiar şi în instanţă, pentru că noi considerăm că în cazul nostru s-a făcut un abuz”, ne-a declarat Robert Muzsic.

Reamintim că problemele celor doi aleşi locali au apărut după ce au votat în favoarea proiectului de transformare a Bulevardului Corvin, pe tronsonul Parcul Copiilor – Casa de Cultură, în centru pietonal. Imediat, UNPR a anunţat, printr-un comunicat de presă, că Organizația Județeană a UNPR – Hunedoara, luând act de faptul că domnii consilieri locali Robert Muzsic și Alexandru Mărginean au votat împotriva intereselor hunedorenilor, a luat decizia de excludere a celor doi”, a anunţat conducerea UNPR Hunedoara. Preşedintele partidului, senatorul Haralambie Vochiţoiu, a nuanţat şi a declarat că, înainte de şedinţa de Consiliu Local în care proiectul a fost votat, au fost purtate discuţii în grupul PSD – UNPR, dar şi cu cetăţenii care se opun acestui proiect şi s-a luat decizia să se voteze împotrivă, iar cei doi consilieri locali “s-au desprins de grup”.

 

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “NEWS ALERT! Vochiţoiu nu putea să îi excludă pe cei doi consilieri de la Hunedoara!

  1. toma grigore

    Halal consilieri : ppdd ! Ala-i in puscarie si ei sunt consilieri ppdd ! Retardati , ce mai ! Fara pic de rusine si bun simt ! Cica-s “pooliticieni” !

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − nouă =

ACTUALITATE
Incendiu în Călan: peste 20 de persoane au fost evacuate         Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani