NEWS – ALERT! VIDEO: Profanatorul mormântului părintelui Arsenie Boca a fost reţinut. Ce le-a declarat anchetatorilor

Bărbatul care a încercat să dezgroape sicriul părintelui Arsenie Boca a fost reţinut. Ancheta a scos la iveală detalii ieşite din comun despre planurile acestuia.

Ioan, un bărbat de 45 de ani, dintr-o comună maramureşeană, a fost reţinut de procurori în această dimineaţă, după ce a încercat să deshumeze trupul părintelui Arsenie Boca, înmormântat la Mănăstirea Prislop. “Am urmat porunca sfântului, care mi-a poruncit să-l dezgrop, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, a strigat bărbatul la ieşirea din sediul Poliţiei Haţeg, unde a fost audiat în dosarul în care a fost acuzat de profanare. Ioan susţine că a vrut să arate lumii că trupul duhovnicului de la Prislop nu a putrezit, însă nu a fost lăsat să îşi ducă planul la sfârşit.
“Poliţia oraşului Haţeg a fost sesizată de personalul Mănăstirii Prislop cu privire la faptul că un bărbat a fost surprins în timp ce săpa la mormântul părintelui Arsenie Boca, din interiorul Mănăstirii. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constat că cele sesizate se confirma, pe suprafaţa mormântului fiind săpată o groapă cu dimensiunile de aproximativ 240/100 cm, şi o adâncime de 50 de centimetri. În urma activităţilor întreprinse, poliţiştii au stabilit că suspect de comiterea faptei este un bărbat în vârstă de 45 de ani, din judeţul Maramureş”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Poliţiştii susţin că bărbatul a fost surprins în timp ce săpa la mormântul duhovnicului. La vederea măicuţelor, a fugit în pădurea din apropierea mănăstirii. La faţa locului au fost chemaţi poliţiştii, care în cele din urmă, spre dimineaţă, au reuşit să îl convingă pe acesta să se predea.

prislop (104)
“A coborât, liniştit, şi s-a predat”, a relatat o măicuţă. Aceasta susţine că maramureşeanul nu a apucat să facă deranj la mormânt, iar în scurt timp de la incident, locul de veci a fost din nou acoperit cu pământ.

De patru zile Ioan rătăcea prin pădurile din zona Haţegului, aşteptând momentul prielnic pentru a săpa mormântul. “Dacă mai săpat o oră – două,  probabil ar fi descoperit sicriul”, susţin surse din anchetă.

Profanatorul de morminte a fost reţinut pentru 24 de ore şi ar putea ajunge în arest preventiv. Gestul său i-a tulburat pe mulţi dintre credincioşii care au venit astăzi cu miile la mănăstirea din Ţara Haţegului. “Pe la ora 5 dimineaţa, în timp ce aşteptam să intrăm la mănăstire, am văzut maşinile de poliţie ajungând la poarta mănăstirii. L-am văzut şi pe om, luat de poliţişti. Vorbea tare, parcă era posedat”, a spus una din credincioasele venite la mănăstire.
“E strigător la cer ce s-a întâmplat, că omul a vrut să-l dezgroape pe părintele Arsenie Boca. Este inuman gestul său, chiar dacă poate intenţiile sale au fost bune”, a susţinut o altă enoriaşă.

Bărbatul avea probleme de comportament, susţin anchetatorii. În timpul audierilor, timp de o jumătate de oră, acesta le-a spus rugăciuni, însă nu a reuşit să îi înduplece să îl lase în libertate.

Peste 10.000 de oameni au venit astăzi la Mănăstirea Prislop. Cei mai mulţi au aşteptat până la trei ore pentru a ajunge la mormântul părintelui Arsenie Boca.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + 16 =

ACTUALITATE
Ce provocări pot apărea într-un mediu de lucru automatizat?         PE CONTRE. PSD şi PNL se bat pe paternitatea celor trei proiecte mari şi late din judeţul Hunedoara         Munții Poiana Ruscă, repopulați cu zimbri         Dealul Sânpetru, locul legendar de la Castelul Corvinilor         Planuri mari pentru Urgența spitalului județean din Deva         Expoziție foto-documentară – Nicu Jianu         Polițiștii locali concediați au chemat Primăria Deva în judecată         Ziua Porților Deschise la Sarmizegetusa Regia         Concedieri colective la minele din Valea Jiului         Bărbat lovit de trenul marfar         Tineri acuzați că au tâlhărit mai mulți elevi din Hunedoara au fost condamnați         Cum a fost recuperat tezaurul de podoabe dacice din argint, traficat pe piața neagră         Ziua Pământului, celebrată în Parcul Cetate         Credit de 80.000.000 de lei pentru reabilitarea rețelei stradale din Hunedoara         Chioșcuri de suveniruri date în chirie în curtea Castelului Corvinilor         Tu ce faci în Noaptea Lungă a Industriei?         Semnarea contractului de finanţare pentru proiectul “CONSTRUIRE ȘI DOTARE VILĂ TURISTICĂ, PENTRU EXTINDEREA ACTIVITĂȚII RAHEMA TUR SRL”         Cum a fost recuperată cea de-a 13-a brățară dacică         PULS ELECTORAL. Mircea Moloţ are cea mai mare priză la electoratul hunedorean, în sondajul făcut de PNL         Vechea platformă industrială trece prin mari transformări