NEWS-ALERT. Mircia Muntean a fost condamnat. Sentința este definitivă

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în închisoare a primarului Devei, Mircia Muntean, judecat într-un dosar în care a fost acuzat că a condus băut şi a provocat un accident, pe o stradă din municipiul Deva.

„Instanţa a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Muntean Mircia împotriva sentinţei penale nr. 468 din data de 10 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 2014/1/2015. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă apelantul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2017”, a informat ÎCCJ.

În iunie 2016, la câteva zile după ce a redevenit primar, Mircia Muntean a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României la şase ani de închisoare, în dosarul în care a fost judecat pentru conducerea sub influenţa alcoolului. Pedeapsa pentru infracţiunea comisă în toamna anului 2014 a fost de doi ani de închisoare, dar s-a adăugat condamnării mai vechi, de patru ani de închisoare, cu suspendare, pentru infracţiuni legate de abuzul în serviciu.

Două procese penale au dus la condamnarea la închisoare cu executare a primarului Devei.

Condamnat pentru infracţiuni comise în anii 1990

În luna septembrie a anului 2013, Mircia Muntean, deputat la acea vree şi fost primar PNL al Devei timp de 16 ani,  a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României la patru ani de închisoare cu suspendare şi la plata unor despăgubiri de peste 330.000 de dolari, într-un proces în care a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. Infracţiunile de care a fost acuzat Mircia Muntean sunt legate de cedarea iegală a unor terenuri din domeniul public al Devei, pe care Mircia Muntean a aprobat-o în 1999, în vremea în care era primar al municipiului Deva.

Potrivit anchetatorilor, primarul Devei a aprobat împroprietărirea a trei oameni de afaceri controversaţi, din anturajul său, cu aproape 6.000 de metri pătraţi de teren, în extravilanul municipiului Deva. Cei trei, Iosif Puiu Man (decedat ulterior, fost condamnat pentru trafic de maşini de lux), Ovidiu Boldor şi Aurel Pop au primit terenurile pe baza legitimaţiilor de revoluţionari. Ulterior, administraţia locală a declarat parcelele respective cedate aşa-zişilor revoluţionari ca terenuri de interes public, iar Mircia Muntean s-a înţeles cu cei trei asupra unui schimb de terenuri. Tranzacţia, făcută în urma unei înţelegeri informale dintre inculpaţi, însemna cedarea de către primărie oamenilor de afaceri a unei suprafeţe de 3.200 de metri, într-una din cele mai bune zone ale municipiului: zona gării. După ce au fost puşi în posesie afaceriştii au vândut imediat terenul unor investitori, care au construit în zonă o staţie de carburanţi (Shell) şi un fast-food (Mc Donald’s).

Dosarul accidentului provocat la beţie

În mai 2015, Mircia Muntean a fost trimis din nou în judecată, fiind acuzat că în 30 octombrie 2014, s-a urcat băut la volan şi a provocat, în Deva, un accident uşor în care au fost implicate mai multe autoturisme.

În 30 octombrie 2014, organele de poliţie din cadrul Municipiului Deva au fost sesizate cu privire la faptul că, în zona aflată în intersecţia semaforizată dintre str. Zarandului şi str. Mihai Viteazu, pe banda 1 de circulaţie a sensului de mers Sibiu – Arad, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme, dintre care unul era condus de inculpatul Muntean Mircia, fost primar al municipiului Deva, informa Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Din probele administrate în cauză a reieşit că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staţionare la culoarea roşie a semaforului, venind din spatele acestora şi nereuşind să oprească la timp autoturismul la volanul căruia se afla, ulterior îndepărtându-se de zona accidentului.

Inculpatul a fost descoperit, după circa 20 minute, încercând să escaladeze un gard împrejmuitor din apropiere şi dus la locul accidentului de către un poliţist.

În buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, se atestă faptul că inculpatul avea o alcoolemie de 1,30  gr ‰ la prima probă de sânge recoltată, respectiv 1,10 gr ‰ la cea de-a doua probă.

Prin ordonanţa din data de 10 martie 2015, s-a dispus recalcularea valorii alcoolemiei inculpatului la momentul depistării în trafic, imediat după producerea accidentului, respectiv orele 18:30, în data de 30 octombrie 2014. Astfel, prin raportul de expertiză medico-legal al I.M.L. Timişoara din data de 18 martie 2015, prin interpretarea retroactivă a alcoolemiei s-a concluzionat că „la data de 30 octombrie 2014, la ora 18:30, inculpatul Muntean Mircea era în eliminare şi ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,80 gr ‰”. Actul medico-legal mai menţionează că s-a constatat o neconcordanţă între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum şi valorile certe stabilite la analiză, neconcordanţă ce denotă un consum real de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat, au informat procurorii.

Prin acelaşi act procurorii au dispus clasarea cauzei cu privire la comiterea de către inculpat a infracţiunii de părăsire a locului accidentului, motivat de faptul că în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale, informa Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − doi =

ACTUALITATE
A fost deschis Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină         DEPOUL DEVASTAT. Ultima „redută” a mocăniței din Hunedoara a fost ruinată         Tribunalul Hunedoara decide soarta spărgătorului de la Castelul Corvinilor         Sfârşit de săptămână cu Târgului European al Castelelor. VEZI Programul evenimentului         Dungi si flori in noua colectie Sense primavara-vara 2017         OMUL CU CEL MAI STUFOS CAZIER RĂMÂNE LIBER. Cu magistraţii la Judecata de Apoi         Ce soartă va avea Pasul Vâlcan, zona turistică pustie dotată cu telegondola de 33 de milioane de lei         Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări         Un polițist a salvat un tânăr de la sinucidere         Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec