Municipiul Deva şi vopsirea gardului electoral: Societatea civilă dă cu periuţa pe Primărie

Totuşi, „… vom fi în aceeaşi situaţie de acum, când se vor scoate dale care mai rezistau 50 de ani, doar pentru a fi înlocuite cu altele, sau se vor distruge spaţii verzi deja formate, pentru a fi înlocuite cu altele” (Civitas)

În linia demersului nostru de a sesiza autorităţii publice devene agenda şi priorităţile cetăţeanului, este interesant de urmărit şi atitudinea societăţii civile locale, faţă de investiţiile care se fac în municipiul reşedinţă de judeţ. Pe de-o parte, cetăţenii au devenit activi, sesizându-ne o mulţime de aspecte negative care reprezintă probleme pe care municipalitatea le-a lăsat în coada listei, pe de altă parte, un grup organizat al societăţii civile, Civitas, sesizează, deşi cu foarte mare blândeţe, aproape părinteşte, unele defecte ale relaţiei între autorităţi şi cetăţean.

Pentru că ne vom ocupa mai în detaliu, separat, de problemele sesizate de cetăţenii Devei, astăzi vom prezenta şi elemente din poziţia grupului Civitas faţă de investiţiile mari aflate în lucru în capitala judeţului Hunedoara.

A fi sau a nu fi… chibiţ

Vorbind despre proiectele de reabilitare şi refuncţionalizare ale diferitelor zone din Deva, cei de la Civitas fac, totuşi, observaţia că s-au făcut multe greşeli de abordare, din partea municipalităţii. „La acest moment, despre proiectele de reabilitare şi refuncţionalizare ale diferitelor zone din Deva, putem discuta doar ca şi calitate a lucrărilor, de organizarea muncii pe şantier, de respectare a condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă, şi nu vom sta pa gânduri a sesiza aceste aspecte, către organele abilitate, dacă va fi cazul; despre „de ce acele zone” sau „cum de astfel de firme”, sau alte întrebări de genul acesta, putem discuta doar ca şi chibiţi, dar nu asta ne caracterizează”.

Comentariu nostru la finalul acestei declaraţii ar fi că nu e chiar atitudine de „chibiţ” să discuţi despre priorităţile cetăţeanului şi priorităţile Primăriei care, după cum am văzut din analizele noastre din ultimele zile şi din replicile oamenilor, nu prea coincid.

Mai degrabă mi se pare atitudine de „chibiţ” să vorbeşti, „cetăţeneşte”, despre „organizarea muncii pe şantier, de respectare a condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă”, teme pentru care există instituţii abilitate, care chiar au competenţa să sesizeze nereguli în această zonă.

Scuze pentru proiecte gândite pe genunchi?

Interesant este că grupul civic devean limitează critica la adresa edililor blajin şi cu indicaţii preţioase pentru cum ar trebui să facă Primăria de acum încolo – că nu au făcut acum cum trebuie, nu ar fi o problemă, se pare. „Programarea (lucrărilor, n.r.) din timp a realizării lor, pentru a nu afecta întreg oraşul, aşa cum este acum. Disconfortul, mizeria, poluarea fonică, toate ar putea fi reduse dacă ar exista o organizare eficientă, o planificare cronologică a proiectelor”. Ca într-un manual de „bune maniere în construcţii”!

Aşadar, problemele, din punctul de vedere al grupului Civitas, nu sunt legate de oportunitatea acestor lucrări – din sume cu care s-ar rezolva mii de „mici mari probleme” din cartierele Devei –, ci de cât de „adaptate” sunt aceste investiţii „de bulevard” la necesităţile locuitorilor din imediata apropiere. „Proiectele au fost întocmite pe fugă, pentru a nu fi pierdute fonduri, în primul rând, fără a se ţine cont de priorităţi, sau pentru a fi rezolvate adevărate nevoi ale zonelor respective”, spun reprezentanţii societăţii civile. Adică, pentru a nu pierde fonduri europene, Primăria ar avea scuze să trântească orice investiţie gândită pe picior, aşa, să fie? Nici vorbă să stea în picioare asemenea logică.

În mod normal, Primăria ar trebui să aibă permanent o radiografie exactă a tuturor problemelor din oraş, cu variante de soluţii şi analize de costuri, astfel încât să nu fie niciodată „pusă pe fugă” de proximitatea unor bănuţi europeni.

Problemele din cartiere nu sunt anexele Primăriei

Una peste alta, este salutară preocuparea unui grup civic faţă de „marele şantier devean”, chiar dacă ne-am fi bucurat să găsim în această intervenţie, tranşant, şi vocea cetăţenilor pentru care poleirea noului „Corso” de milioane de pe Iuliu Maniu, de exemplu, este la fel de utilă ca văruirea unui copac din Austin, Texas, în condiţiile în care umblă prin noroi şi îşi rup picioarele în cartierul în care locuiesc.

Problema priorităţilor nu se poate limita la „anexele” unuia sau altuia dintre proiectele „de bulevard”, ci trebuie expusă prin ceea ce există, în realitate, în municipiul reşedinţă de judeţ, spaţii şi zone care nu au mai fost reparate de peste 25 de ani, sesizări pe care cetăţenii au obosit să le tot facă de ani buni, fără să emoţioneze în vreun fel autorităţile cantonate în buricul târgului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 14 =

ACTUALITATE
Ascensoare noi în Spitalui municipal Hunedoara         Noi mărturii în dosarul matriței din Sarmizegetusa Regia         Fitness în aer liber la poalele Cetății         Sorin Vasilescu participă la o întâlnire în Austria cu specialiști în arheologie         CEH pierde 300 de tone de huilă în fiecare zi         Turiștii din Parâng sunt așteptați cu un drum plin de gropi         A XVI-a ediție a Festivalului – Concurs „Tudorică Munteanu”, organizat în Orăștie         Proiect de lege important. Fermierii care vor fi scutiți de la plata taxelor pentru sănătate, șomaj și salarii         18 octombrie – ziua în care Huniazii au intrat în istorie         Monica Iacob Ridzi a depus o cerere de eliberare condiționată         Gheorghe Ile a cerut daune în instanță unui consilier local pentru denigrare         Accident în Deva. Copil lovit de mașină         Accidentată pe trecerea de pietoni         Hoț prins în flagrant în locuința unui devean         Șeful IPJ Hunedoara a dat în judecată un jurnalist, pentru afirmații calomnioase         Cristian Resmeriță le-a cumpărat apartamente în Timișoara celor doi copii         Cea mai bună veste pentru fermieri. A început plata avansului APIA         Aproape 100 de cereri de executare silită pe numele CEH         DEZVĂLUIRI. Sentința violatorului unei eleve de 11 ani din Deva, ademenită cu lecții de dans         Accident rutier provocat de un minor