MUNCA ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA. Neplata salariilor, principala problemă a angajaţilor hunedoreni

În judeţul Hunedoara s-au înregistrat, anul trecut, aproape 50 la sută din totatul conflictelor de muncă înregistrate la nivelul întregii ţări. Neplata drepturilor salariale şi nerespectarea timpului de muncă şi odihnă sunt principalele nereguli descoperite de către inspectorii ITM în cadrul controalelor efectuate în 2015.

Potrivit unui bilanţ pezentat astăzi de către conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, în urma controalelor efectuate anul trecut la agenţii economici din judeţul Hunedoara, din neregulile descoperite, cele mai multe se referă la neplata drepturilor salariale.

„Ca şi problematică sesizată de către petenţi şi de către inspectorii noştri în activitatea lor de control, 38,6% din probleme au fost pe salarizare, pe stabilirea drepturilor salariale sau neplata drepturilor salariale. 23,4% timp de muncă şi odihnă, muncă fără forme legale 7,2%, 6,2% neîntocmirea sau întocmirea defectuoasă a regulamentului intern, 5,7% neacordarea drepturilor de asigurări sociale (neplata concediilor medicale), neacordarea concediului de odihnă 4,3%”, a precizat într-o conferinţă de presă Adrian Bozdog, inspector şef ITM Hunedoara.

Mai mult, din totalul conflictelor de muncă declanşate la nivel naţional, aproximativ 50 la sută au fost în judeţul Hunedoara.

„Lipsa dialogului este cea care duce la declanşarea unui conflict de muncă, iar dacă fiecare dintre părţi ar fi puţin mai conciliante, cred că acestea s-ar putea realiza în cadrul instituţiilor care declanşează aceste conflicte şi nu ar mai trebui să ajungă până la noi. Cele mai multe conflicte de muncă au fost înregistrate pe platforma Chimica Orăştie, mai avem tot în Orăştie o firmă de marochinărie şi mai exista în domeniul mineritului, la Complexul Energetic Hunedoara, dar aici se pare că se rezolvă”, a declarat Adrian BOZDOG, inspector şef ITM Hunedoara.

Chiar dacă numărul neregulilor descoperite şi a sancţiunilor aplicate anul trecut, comparativ cu 2014, este mai mic, inspectorii de muncă spun că şi în 2016 vor continua controalele astfel încât cei care nu respectă legea să fie traşi la răspundere.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − 10 =

ACTUALITATE
Incendiu în Călan: peste 20 de persoane au fost evacuate         Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani