Motivarea în dosarul mărcilor Arsenie Boca

Episcopia Devei şi Hunedoarei şi Mănăstirea Prislop au dat în judecată deţinătorii mărcilor „Boca Părintele” şi „Arsenie”, solicitând anularea pretenţiilor acestora asupra numelui şi imaginii monahului. În dosarul judecat în procedură simplificată, instanţa Tribunalului Bucureşti le-a respins plângerea, ca neîntemeiată. Magistrații au motivat decizia.

„Din probele administrate în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale nu reiese caracterul urgent al măsurii solicitate de reclamante. Urgenţa trebuie să rezulte din fapte concrete, reclamantelor revenindu-le sarcina de a stabili prin mijloace probatorii adecvate existenţa urgenţei, însă acestea nu au făcut dovada împrejurărilor de fapt concrete din care rezultă urgenţa luării măsurii şi nici nu au dovedit care este paguba iminentă care ar putea să apară în patrimoniul acestora în lipsa luării măsurii”, se arată în motivarea soluţiei. Episcopia Devei şi Hunedoarei a declarat apel, potrivit reprezezentanţilor instituţiei. De asemenea, procesul pe fond, având ca obiect proprietate intelectuală, şi în care Episcopia Devei şi Hunedoarei şi Mănăstirea Prislop au chemat în instanţă deţinătorii mărcilor legate de Arsenie Boca, având aceleaşi pretenţii, nu a început încă la Tribunalul Bucureşti.

În plângerea formulată, Episcopia Devei şi Hunedoarei şi Mănăstirea Prislop i-au acuzat pe Diana Talpos şi Sandor Andor că vor să profite injust de imaginea duhovnicului.

„Reclamantele au menţionat că, având în vedere lipsa oricărei activităţi comerciale pentru care mărcile înregistrate ar fi folosite pentru scopul recunoscut de lege acestora, dar şi ţinând seama de conduita de a deturna scopul înregistrării unor mărci către intimidarea comercianţilor şi persoanelor care desfăşoară o activitate economică în legătură cu obiecte de cult sau cu semnificaţie religioasă, reiese că scopul vădit şi imediat al pârâţilor a fost obţinerea de câştiguri de la persoanele ameninţate cu sancţiuni legale pentru încălcarea drepturilor conferite de marcă. Reclamantele au arătat că, deşi li s-a solicitat în mod oficial de către Arhiepiscopia Bucureştiului să oprească orice campanie îndreptată împotriva oricăror persoane fizice sau juridice de solicitare de foloase băneşti de pe urma folosirii numelui, imaginii, oricărui simbol creştin, inclusiv în legătură cu Părintele Arsenie Boca aceştia nu au luat în seamă solicitările transmise, continuând şi în prezent activitatea de înşelare a publicului şi de denigrare a imaginii bisericii”, susţine Episcopia Devei şi Hunedoarei, în plângere.

În aceeaşi plângere, reprezentanţii Bsericii au mai precizat că oamenii care achiziţionează produse au intenţia şi reprezentarea că vor intra în posesia unui obiect de cult care îl reprezintă pe părintele Arsenie Boca şi numele acestuia pentru a-i cinsti personalitatea, ambele însemne fiind exclusiv folosite ca atribute de identificare nominativă şi în nici un caz nu au reprezentarea achiziţionării unor produse sub marca Arsenie Boca, în concurenţă cu alte produse similare promovate sub o altă marcă.

„S-a arătat că Părintele Arsenie Boca nu a fost şi nu este perceput ca o marcă, nu a fost şi nu este folosit de nimeni cu rolul şi funcţia unei mărci, precum alte nume de persoane”, se mai arată în dosar.

Diana Talpoş a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în care, printre altele, s-a menţionat că „mărcile sunt „trade mark” şi „service mark”. „Mărcile nu pot fi abordate decât din perspectivă comercială, nu din perspective filosofice, laice, şamanice sau de orice altă natură, iar această calitate de comerciant reclamantele nu o deţin. De altfel, potrivit datelor extrase de pe site-ul Ministerului Finanţelor, aceste entităţi sunt declarate inactive din punct de vedere fiscal/comercial, astfel orice pretenţie de a importa, distribui şi vinde, adică orice act de comerţ efectuat de aceste entităţi ar putea reprezenta o infracţiune”, se arată în întâmpinarea depusă la dosar.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Ilie Balaci a murit         Turiste rătăcite în Masivul Godeanu         Prins la furat de cablu, pe calea ferată         Gara Brad, la doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare         Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”         Traseu turistic refăcut de salvamontiști în Retezat         Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi – 19 octombrie 2018         „Trofeul Cetăţii” – turneu internaţional de şah la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”         Proteste la ArcelorMittal Hunedoara         La Salonul Hunedorean al Cărții, Editura Școala Ardeleană a fost la înălțime         Comunicat de presă (P): Senatoarea PNL, Carmen Hărău: Educația și cercetarea sunt scoase din agenda curentă a PSD         Imagini aeriene de pe Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva. Când va fi inaugurat         CE RĂMÂNE DUPĂ RAPORTĂRILE MĂREŢE. Incompetenţa şi angajările „pe pile” falimentează turismul hunedorean         Orchestra Metropolitană București concertează la Castelul COrvinilor         18 octombrie 1409 – ziua istorică a Huniazilor         Deva – un oraș ecologic și durabil         Scandal în jurul unui bal al bobocilor. Un preot s-a revoltat pentru tema aleasă: Demoni vă doriţi, demoni veţi avea în şcoli în loc de elevi”         Cetatea Blidaru, locul de vis din patrimoniul UNESCO, ignorat de autorități         Vârstnic jefuit în scara blocului         Lansare de carte