Monica Iacob Ridzi își caută dreptatea în mediul virtual

Aflată la Spitalul Penitenciar Jilava, acolo unde a fost transferată de la Gherla din cauza afecţiunilor de care suferă, Monica Iacob – Ridzi îşi reiterează nevinovăţia şi spune că este o victimă a unei grave erori judiciare.

monica-iacob-ridzi-1Monica Iacob – Ridzi scrie, din nou, pe blog de pe un pat al Spitalului Penitenciar Jilava, acolo unde se află acum. Cu câteva zile înainte de a da din nou ochii cu judecătorii care analizează cererea sa de întrerupere a pedepsei pe caz de boală, Monica Ridzi îşi reiterează nevinovăţia. “  Sunt victima unei grave erori judiciare sau mai bine spus a unui abuz crunt prin trimiterea în judecată şi condamnarea mea la 5 ani cu executare, pentru că aş fi abuzat de funcţie şi aş fi plătit unor firme private banii pentru organizarea Zilei Tineretului”, spune fostul ministru al Tineretului şi Sportului, condamnat la 5 ani de închisoare pentru abuzz în serviciu. Nu uită să sublinieze că, deşi este obligaţie legală, Ziua Tineretului – pentru care ea a fost condamnată – nu este sărbătorită aşa cum ar trebui. “S-au împlinit 6 ani de când această zi nu mai este sărbătorită deşi este o obligaţie legală a ministerului, conform Legii 425/2004. Sau nu este sărbătorită conform legii care obligă Ministerul Tineretului şi Sportului să organizeze evenimente cultural-artistice cu ocazia zilei de 2 mai. Dar îi înţeleg perfect pe cei care au fost sau sunt miniştri în acest moment. Pentru că nu am văzut şi nu cred că vom vedea un ministru condamnat pentru că a încălcat legea şi nu a organizat evenimente cultural-artistice, folosind “resurse financiare, umane şi organizatorice” pentru sărbătorirea Zilei Tineretului cum prevede legea. Avem însă un ministru condamnat pentru că, pe perioada mandatului său, s-a respectat legea şi s-a organizat Ziua Tineretului. În mod eronat s-a spus public că eu aş fi acuzată de fapte de corupţie. Acest lucru nu este adevărat. Acuzaţiile privesc fapte de abuz în serviciu, fapte ce în cazul meu nu au fost probate pentru că nici nu există! Nimeni nu poate să spună ceva în legătură cu vreo activitate frauduloasă în ceea ce mă priveşte. Nimeni nu m-a acuzat şi nu poate să spună că am cerut cuiva bani sau că am primit bani ca să rezolv o problemă. Nimeni nu m-a acuzat că aş fi abuzat de funcţie şi aş fi făcut ceva pentru mine sau pentru altul”, a scris pe blogul său Monica Iacob – Ridzi, care susţine în continuare că este victima unui abuz.

 

Anchetă comandată?!

 

“Când am fost chemată la DNA pentru prezentarea materialului de urmărire penală, unul dintre avocaţii mei, văzând că nicio probă din dosar nu demonstrează că eu aş fi săvârşit vreo faptă, ci dimpotrivă, l-a întrebat pe poliţistul care asista, de ce mă trimit în judecată. Răspunsul poliţistului a fost foarte clar: şi-a îndreptat privirea în sus.(…) Vreau să se ştie că Monica Iacob-Ridzi a delegat toate atribuţiile cu privire la organizarea Zilei Tineretului. Monica Iacob-Ridzi NU a decis nici modalitatea de achiziţie a serviciilor pentru organizarea Zilei Tineretului, nici firmele ce s-au implicat în prestarea acestor servicii, nici realizarea documentaţiei de atribuire, nici recepţia serviciilor şi nici plata contractelor. Vreau să se ştie că Monica Iacob-Ridzi NU a fost de acord cu plata sumelor datorate firmelor. Nu am semnat ordonanțările de plată, iar plata a fost făcută de directorul economic din minister, Paul Diaconu, împotriva voinței mele, când eram plecată la Bruxelles la Consiliul de Miniștri, profitând de absenţa mea. De altfel, acest domn a recunoscut în instanță că a făcut aceste plăți fără ca eu să ştiu, fără să încuviinţez, cum a recunoscut și faptul că, şi în alte cazuri ar fi făcut plăți fără ca eu ca ministru să ştiu şi să fi semnat ordonanțările de plată, cum cerea legea, toate aceste aspecte fiind consemnate și în Raportul Curții de Conturi, ignorat de către instanță, ca şi declaraţia directorului, de altfel”, mai arată aceasta.

Postarea este mult mai amplă şi reă inclusive declaraţii de martori de la dosarul în care a fost trimisă în închisoare. “Nimic nu a contat pentru instanță. Niciun argument, nicio probă. Nici faptul că am delegat toate competențele. Nici faptul că nu am semnat nimic. Nici faptul că nu am cerut niciodată cuiva să facă ceva ce nu e legal. Nici faptul că reprezentații firmelor care au organizat Ziua Tineretului recunosc faptul că nu mă cunoșteau, că nu îi cunoșteam, că nu s-au întâlnit niciodată cu mine, de fapt nici nu am fost acuzată că aș fi pretins sau primit ceva. Nu au contat nici declarațiile celorlalți inculpați și martori care arată nevinovația mea. Nici înscrisurile depuse la instanță, care contrazic susținerile procurorilor. Nici faptul că expertiza contabilă, dispusă chiar de ICCJ a arătat clar că nu există prejudiciu”, spune Ridzi, care vrea să demonteze toate acuzaţiile care I se aduc.

Vorbeşte şi despre afecţiunile de care suferă şi din cauza cărora a solicitat întreruperea pedepsei şi încheie scriind că “mai sunt încă multe de spus, dar, mărturisesc, de când sunt la spital, îmi găsesc greu puterea sau răgazul să scriu. Voi încerca să mai prezint, aşa cum am promis, aspecte legate de toate acuzaţiile ce mi-au fost aduse pe nedrept precum şi dovezile nevinovăţiei mele”.

Aşteaptă decizia instanţei

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Poliția Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secția exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla. În data de 3 martie, a fost transferată la Spitalul Penitenciar Jilava, la solicitatea sa şi la recomandarea medicilor. Fostul demnitar a precizat că suferă de 13 afecţiuni, printre care leuconeutropenie severă idiopatică, trombofilie prin mutaţie homozigotă şi heterozigotă, boala von Willebrand, tiroidită cronică, sindrom poliuropolidipsie, osteoporoză, gastrită, anemie feriptivă. A fprmulat o cerere de întrerupere a pedepsei pe caz de boală, aflată pe rolul Tribunalului Ilfov, care a dat celor de la IML un termen de o lună, adică până în 8 mai, pentru a întocmi o expertiză, prin care să se stabilească dacă Ridzi suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece − patru =

ACTUALITATE
PE BANII PRIMĂRIEI HUNEDOARA. Trai bun (ziua romilor) – 5.000 lei, comemorarea eroilor – 50 lei         MISTERELE HUNEDOAREI. Megaliții – altarele misterioase ale strămoșinlor noștri         Concurs: „Deva înflorește”         Bazinele ștrandului din Deva vor fi renovate         Accident rutier provocat la beție         Marius Surgent (deputat ALDE): „Nu trebuie să existe derapaje în instituțiile cheie ale statului”         Michael Melczer: “Ne pregătim să asigurăm şi iarna viitoare încălzirea municipiului Deva”         Polițiști anchetați de Parchet după scandalul din Lupeni         Tragedie în Petroșani: un bărbat a murit într-un accident rutier         ADEVĂR ŞI PROVOCARE. Împădurim Kogaionul împreună         AFACERI LÂNGĂ MORMÂNTUL LUI ARSENIE BOCA. De ce nu a dispărut talciocul de la Mănăstirea Prislop         Peste 140 de hectare în flăcări         Peste 250 de arbori plantați în Călan         Copil rănit grav într-un accident         Turiștii amendați pentru comportament indecent în Sarmizegetusa Regia „salvați” de magistrați         VIDEO Cea mai frumoasă stradă din Hunedoara a „înflorit”         Armăsar în agonie abandonat pe marginea unei străzi din Orăștie         De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca         Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare